Veteranii de război sunt nemulţumiţi că firma de securitate canadiană le-a dublat sarcinile fără să renegocieze contractele cu ei. Totul, după ce românii nu ar fi fost echipaţi corespunzător, iar în timpul atacului a existat o armă la cinci oameni.
N.N.I. este contractor în Orientul Mijlociu de aproape 10 ani şi a ales să vorbească, sub protecţia anonimatului, cu jurnaliștii Libertatea despre culisele carnajului de la Kabul, de săptămâna trecută, din zona în care se află sediile mai multor ambasade și instituții internaționale.
Veteranul a plecat din Armata Română în 2008, după zeci de misiuni în teatrele de operaţii şi a început să colaboreze cu diverse companii de securitate care au activat sau activează în Irak şi Afganistan.
Dincolo de forţele armate, există o adevarată industrie a securităţii în astfel de zone. La fel ca la Kabul, multe “Cartiere Verzi/Cartiere Diplomatice” sunt private. Aici se pot închiria, contra cost, spaţii de locuit şi birouri. Securitatea acestora este însă cea care costă foarte mult în cazul unor astfel de afaceri imobiliare.
În noaptea de 2 septembrie, N.N.I. s-a aflat în mijlocul atacului în urma căruia un român care făcea parte din echipa de securitate a Ambasadei României la Kabul a fost ucis de talibani.
Victimele ar fi fost mult mai multe dacă echipa de români, aflată sub contract cu o firmă canadiană angajată să păzească cartierul diplomatic, nu ar fi avut spirit de reacţie.
Deși au avut o armă la cinci oameni, ei au dat primul ajutor. Aşa au salvat viaţa celui de-al doilea angajat din echipa de securitate a Ministerului de Externe.
Abia ulterior carnajului, firma canadiană le-a pus la dispoziţie armament şi muniţie, dar le-a dublat şi sarcinile. Fără însă să accepte renegocierea contractului cu echipa de români, spune veteranul.
N.N.I. şi-a dat demisia de la firma de securitate, alături de alți şapte colegi, şi se află acum în drum spre casă.
Săptămâna trecută, la Kabul, au fost două atentate revendicate de talibani. Primul, cel din noaptea de 2 septembrie, s-a soldat cu 12 morţi, printre care și un membru al echipei de securitate a Ambasadei României la Kabul. Al doilea atentat a avut loc joi 5 septembrie, în apropierea Ambasadei Statelor Unite ale Americii și s-a soldat cu 10 morţi, între care și un militar român aflat într-o misiune mixtă de patrulare.
– Unde erai când a început atacul?
– Era trecut de ora 22.00 şi abia ajunsesem în dormitor. Peste zi au intrat niște camioane cu containere la care câinii au reacţionat. Noi bănuim că talibanii erau într-un container, iar cineva din interior le-a dat drumul seara. De la gardul de beton, unde a avut loc explozia, şi până la clădirea unde eram noi sunt vreo 250 de metri. La scurt timp după explozie au început să tragă. Deci ei ar fi avut de parcurs aproape 500 de metri până la noi, pentru că trebuia, la rândul lor, să se afle într-o zonă de siguranţă, ca să nu fie afectaţi de deflagraţie. Nu poţi să parcurgi distanţa asta în două minute cu armament şi atâta muniţie după tine. E imposibil.
– De unde vin de regulă containerele?
– Green Village este privat. GardaWorld, firma angajată să asigure securitatea cartierului, trebuia să aibă nişte proceduri mult mai complexe în controlarea maşinilor şi a containerelor care intră în bază. De regulă, cu astfel de containere se aduc proviziile.
– Când a început să se tragă la ambasadă?
– Noi aveam dormitoarele în aceeaşi clădire, la etajul 1. Birourile Ministerului de Externe erau la parter, sub mine cum ar veni. Au intrat aici pentru că a fost prima clădire care le-a ieşit în cale. Un atacator a început să tragă prin pereţi, în toate direcţiile, şi aşa l-au omorât pe băiatul de la ambasadă. Un alt taliban a aruncat, cred, vreo şase grenade. Atunci l-au rănit grav, în zona feţei, pe cel de-al doilea băiat. Ce ţin să subliniez e că tot unul dintre băieţii noştri, care ajunsese în buncăr, a ieşit în timpul atacului şi i-a acordat primul ajutor, în timp ce talibanul încă mai tragea prin pereţi. A venit alt băiat de-al nostru, l-a ajutat să-l scoată pe geam şi l-au băgat împreună în buncăr. I-au dat primul ajutor rupându-şi tricourile de pe ei. În buncăr ar fi trebuit să existe o trusă de prim ajutor sau un kit medical cu tot ce trebuie. E doar meritul lor că nu am avut doi morţi.
– Cât a durat tot atacul?
– Câteva ore bune. Din cauza exploziei, uşa de la camera mea s-a blocat şi a putut fi spartă doar din exterior. Când am dat să ies din clădire, din dreapta mea deja se trăgea. Dacă reuşeam să ies mai devreme din dormitor, eram o ţintă sigură. N-am avut nici măcar o mătură la îndemână, ca să le dau în cap. Norocul nostru e că am avut doi colegi, cu două arme, pe palier. Noi am fost prima forţă de reacţie în seara aia, pentru că gărzile nepaleze, care erau înarmate, s-au ascuns în primul buncăr. Aproape două ore a durat până când am ajuns şi eu într-un buncăr. Mai rămăsese un taliban, care se ascunsese într-o cameră, iar riscul să intrăm peste el era prea mare, pentru că era posibil să aibă explozibil asupra sa. L-au lichidat forţele speciale afgane în jur de 3.00 dimineaţa.
– Ce spune protocolul în astfel de situaţii?
– Şi-au bătut joc de noi, n-au respectat nici un protocol. Noi trebuia să avem arme în dotare, la îndemână. Dacă apuca să intre unul peste noi, ne măcelărea pe toţi. Pe palierul nostru eram în jur de 10-15 persoane care nu am avut nici o armă. Au spus că nu au. A doua zi, la aproape 12 ore după eveniment, ne-au dat arme şi muniţie extra şi tot ce trebuie. Tot a doua zi au început probleme cu localnicii, vecinii din Green Village, care au fost şi ei foarte afectaţi de explozie. Au fost multe victime şi dincolo de gard şi ne consideră pe noi vinovaţi de întreaga situaţie. Au aruncat cu cocktailuri Molotov unde aveam maşinile blindate, au luat foc aproape toate. Tot cartierul este acum ca o umbră.
– Practic, de a doua zi vi s-au dublat sarcinile?
– Noi am semnat un contract de consultanţă pentru operarea aparatelor cu raze X la punctele de control din zona rezidenţială a Kabulului. După atac am primit şi paza Cartierului Verde, prin rotaţie, toţi, şi Quick Reaction Force (Forţa de Reacţie Rapidă), în caz de atac. Au făcut şedinţa cu noi, iar coordonatorii noştri, români şi ei, le-au spus că meritam măcar bani în plus la salariu, dacă nu renegocierea contractului. Ne-au spus nici să nu ne gândim să ne mărească salariile vreodată şi dacă nu ne convine, să plecăm acasă. Până acum suntem opt care am demisionat.
– Este o practică «eficientizarea» costurilor cu siguranţa în astfel de zone?
– Dacă am fi avut arme, lucrurile ar fi luat o altă întorsătură. Cel mai probabil, ar fi fost mult mai puţine victime. De-a lungul carierei, am stat în foarte multe “Cartiere Verzi” controlate de firme de securitate americane. Erau impenetrabile. GardaWorld a vrut să facă economie. Iar când nu vrei să cheltuiești, te costă vieţi omeneşti. Într-o zonă de război, echipamentul e cel care face diferenţa. Întotdeauna!
GardaWorld este una dintre cele mai mari companii de servicii de securitate din lume. Compania canadiană are afaceri în 45 de ţări şi peste 90.000 de colaboratori. Libertatea a cerut companiei un punct de vedere cu privire la dezvăluirile veteranului român, pe care îl vom publica în momentul când îl vom primi.
Jurnalistul Cătălin Doscaș a fost invitatul emisiunii LA FIX și a oferit mai multe detalii despre acest subiect. Urmăriți VIDEO:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro