„Soarta celor afectați, despre care am auzit în multe discuţii, este importantă pentru noi. Cu atât mai mult regret impresia creată printr-o conversație. A fost nepotrivit și îmi pare rău”, a scris sâmbătă Armin Laschet, pe Twitter.

În timpul unui discurs de omagiere rostit de preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, din spatele șefului statului, Armin Laschet a izbucnit în râs alături de alte șase persoane.

Euforia sa a ținut aproape un minut.

Înregistrarea video, imortalizată de postul de televiziune local WDR, a fost difuzată de mai multe sute de ori pe Twitter, sâmbătă.

Gestul său a provocat indignare în rândul mai multor politicieni, dar și al internauților. Polemica a căpătat o amploare cu atât mai mare cu cât Laschet este premierul unuia dintre cele două cele mai afectate landuri Renania de Nord-Westfalia. Aici, în urma inundațiilor, peste 40 de persoane și-au pierdut viața.

„Am rămas pur şi simplu mut”, a declarat pe Twitter secretarul general al Partidului Social-Democrat (SPD), Lars Klingbeil.

„O chestiune de caracter”, a notat cu cinism un alt responsabil al SPD, Kevin Kuhnert.

Pe 19 aprilie, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi-a reînnoit sprijinul pentru Armin Laschet în lupta internă din cadrul formațiunii conservatoare pentru poziția de cancelar al Germaniei. Acesta ar urma să o înlocuiască pe Angela Merkel, care se va retrage în acest an, după 16 ani în fruntea Germaniei.

Bilanţul victimelor în urma inundațiilor devastatoare din Germania a crescut sâmbătă la cel puţin 157 de morţi. De asemenea, sunt sute de persoane date dispărute.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.