Arta iese din galerii – tineri artiști români, expuși într-un mall din Capitală. Alexandru Rădvan, curatorul expoziției „Young Blood”: „Arta nu e ceva ce trebuie băgat pe gât. Are doar nevoie de puțin spațiu”

Până când se mai poate vizita expoziția

„Young Blood. Noul val de artiști contemporani” reprezintă cea mai recentă colaborare dintre Art Safari și un mall din Capitală. Expoziția curatoriată de Alexandru Rădvan, amenajată la etajul 1 din mall Promenada, se desfășoară în perioada 15 septembrie – 10 octombrie și propune o întâlnire naturală, directă și fără pretenții, între publicul larg și opt artiști tineri aflați la început de drum. Noul val de artiști este prezent și în expoziția „Young Blood 5.0 – Hello, Math!”, deschisă la Palatul Dacia-România din centrul vechi al Bucureștiului. Lucrările abordează teme personale și reflectă o energie vizuală puternică, curajoasă, „fără frică de culoare”, după cum o descrie Alexandru.

Rădvan este artist vizual și lector la Universitatea Națională de Arte din București, cu o activitate artistică constantă și recunoscută atât național, cât și în străinătate (lucrările lui se regăsesc în importante colecţii publice şi private din România, Germania, Belgia, Austria, Israel, Franţa, Italia, Grecia şi SUA). Curatorul semnează nu doar selecția celor opt artiști expuși la Promenada – Alina Dârțu, Andra Georgescu, Bianca Măldărescu, Brândușa Mărăscu, Maria Cosmaciuc, Mihai Voinescu, Paula Nănău și Ana Popa – ci și o instalație personală prezentă în cadrul Art Safari: „Enescu și Minotaurul”.  

Recomandări

Război pentru aurul de la Certej: Deva Gold dă guvernul în judecată. Cine este noul investitor în proiectul aurifer estimat la un miliard de dolari

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Lucrarea este parte din expoziția dedicată lui George Enescu, organizată sub egida Festivalului Internațional care îi poartă numele, și propune o traducere vizuală a destinului compozitorului, aflat sub presiunea celor trei mari „minotauri” ai secolului XX: cele două războaie mondiale și comunismul. „Am tradus vizual muzica. Pentru mine muzica lui Enescu este una greu digerabilă, violentă, cu rupturi interesante. Are ceva acut și apăsător. Găsesc că este ceva provocator și care justifică soluții vizuale mai abrupte”, spune el pentru Libertatea.

Am discutat cu Alexandru Rădvan despre cum se conturează noul val artistic, temele care apar în lucrările lor, provocările generației tinere, modul în care publicul se poate raporta la arta contemporană, dar și despre ce semnificații poartă cei trei minotauri.

„Poți să te bucuri de o imagine fără să ai complexul că nu înțelegi”

-Libertatea: Cum a apărut ideea expoziției „Young Blood. Noul val de artiști contemporani” și cum s-a conturat selecția din această ediție de la Promenada Mall?
-Alexandru Rădvan: Ideea expoziției s-a conturat imediat ce am primit propunerea, generoasă de altfel, din partea Art Safari. Nu am ezitat prea mult, mai ales că și organizatorilor le-au atras atenția aceleași imagini și nume pe care și eu le-aș fi recomandat pentru o astfel de expoziție. Imagini clare, destul de puternice, imagini care să semene spiritului tânăr, imagini făcute cu bucurie, vii, fără frică de culoare. În plus, a contat mult atitudinea profesionistă a celor selectați, oameni care se răsfață mai puțin și care iau meseria și obligațiile mai în serios.

-Ce v-a motivat personal să vă alăturați acestui proiect în calitate de curator? Ce v-a interesat să spuneți prin această selecție?
-Personal mă motivează toate aceste idei și propuneri care se îndreaptă către generațiile tinere, toate ocaziile care lipseau pe vremea când noi eram de vârsta lor. Mi se par niște inițiative extraordinare, cu toate bunele și mai puțin bunele lor, cu toate discuțiile de pe margine. Pentru cei tineri contează foarte mult să fie promovați în perioada de început. Ce va face ulterior fiecare cu acest mic capital de imagine este altă discuție. A doua întrebare nu cred că e pusă just. Eu doar am prezentat o parte dintre oamenii în care am încredere. De spus, contează doar ce vor ei să spună. Vocea mea nu contează deloc aici, pe ei trebuie să îi ascultăm.

-Care este mesajul principal pe care această expoziție vrea să-l transmită publicului larg, în special celor care nu frecventează galerii sau muzee?
-Că imaginea artistică este ceva firesc. Că poți să te întâlnești cu ea fără să fii pregătit, fără să fii într-un loc special. Că poți să te bucuri de o imagine fără să ai complexul că nu înțelegi, că nu te pricepi. Pași mici. 

Noua generație de artiști, o generație „foarte puțin expusă la greutăți”

-Ce definește acest „noul val” de artiști contemporani? Ce aduc nou față de generațiile anterioare?
-Deloc ironic, îi definește faptul că sunt noi, încă nevăzuți, necunoscuți. Sperăm să îi definească tenacitatea, coerența, inteligența. Pentru moment aduc nou doar vârsta lor, care le impregnează viziunea. Ce plante vor crește din aceste semințe puse în pământ nu știe nimeni, nici chiar ei. Sunt în formare, iar noi trebuie să le lăsăm niște loc să se dezvolte. Diferența este că alte generații au dovedit că pot, că rezistă, au construit. Cea de acum de abia a intrat în această arenă, unde nimeni nu se dă la o parte, nimeni nu o să vorbească mai încet doar ca să te auzi și tu. 

Trebuie să găsești vocea care te face auzit, să o întărești, să îți dai seama ce ai de spus cu vocea asta. Toate aceste lucruri cer mult timp și foarte multă muncă și rezistență psihică. Din acest motiv foarte mulți cedează. E prematur să spunem ce aduce această generație, ce a câștigat și ce a pierdut. Deocamdată, nimic. Nu a avut când să câștige ceva și nu a avut nimic de pierdut. Va avea, cu siguranță, din ambele perspective, dar să le dăm timp.

-Ce teme domină lucrările acestor tineri artiști? Ce simțiți că îi preocupă cel mai mult?
-Temele sunt diverse, dar cel mai important mi se pare faptul că toate pornesc din cele mai banale momente și cele mai normale preocupări. Este ceva ce mi se pare că dă autenticitate discursului. Sunt lucruri foarte omenești.

-Este această generație mai curajoasă, mai politică, mai personală – sau altfel în raport cu realitatea?
-Este o generație care a fost foarte puțin expusă la greutăți. Nu este vina lor deloc. Prin greutăți înțeleg mai ales acomodarea cu ideea că rezultatele importante nu se obțin repede și nici ușor. Este o generație mai liberă în anumite privințe, dar mult mai dispusă să cedeze atunci când obstacolele apar. Repet, nu este deloc vina lor, este responsabilitatea generațiilor mai mari. Este o generație pândită de mai multe capcane și foarte mulți vor dispărea în ele. 

Raportarea la un public fals, care există pe social media, ideea falsă că trebuie să participi la nu se știe exact ce, să fii parte din… la fel, împrumutul de cauze pentru care să lupți fără să cunoști mai nimic despre ele în afara faptului că sunt trendy, confuzia între convingeri și sloganuri, idea de comunicare și fragilitatea în fața discuțiilor critice. Multe, foarte multe capcane, cum ziceam. 

Unii își încheie cariera înainte să o înceapă, spiritele slabe se alipesc unui pluton care susține un slogan sau altul, unii se vor lăsa îmbătați de numărul de urmăritori și de inimioare, unii vor fi one-hit-wonder, unii se vor plafona și se vor întâlni cu alți colegi în aceeași stare pentru a da vina pe sistem pentru insuccesul lor, iar unii, puțini, vor fi cei la expozițiile cărora vom vrea să mergem și peste douăzeci, treizeci de ani, fiindcă au reușit să treacă primele teste ale timpului. Contrar imaginii romanțate din filme, lumea artei e o lume destul de dură.

-Ați spus că „nu mai există artiști ca odinioară” e un mit. De ce credeți că acest stereotip persistă în România și ce riscuri aduce?
-Orice e vechi e bun, fiindcă ne aduce un sentiment de confort. Ne vorbește despre o epocă încheiată, deci stabilizată. Valorile sunt deja cernute, nu trebuie să mai faci tu efortul de a judeca. Prezentul e mereu mișcător și pare confuz, amenințător. În plus, în prezent trebuie să faci alegeri, să iei decizii, fie ele și estetice. Riscul este să nu vezi ce se întâmplă bun și valoros chiar sub nasul tău. Să nu ai deschidere și fler.

-Cum răspunde expoziția „Young Blood” acestor prejudecăți despre tineri și despre arta lor?
-Pune lucrările unor tineri pe pereții și în vitrina mall-ului. Atât de simplu. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

„Artistul, mai ales la tinerețe, trebuie să canalizeze totul înspre crearea lucrărilor”

-Ne puteți da exemple concrete dintre artiștii expuși care ar trebui urmăriți mai atent? Ce îi face remarcabili?
-Din moment ce am luat hotărârea să îi expun, nu cred că pot face diferențe de felul acesta între ei. Toți merită urmăriți și mai sunt și alții, care nu sunt prezenți în expoziția despre care vorbim. Sunt niște trăsături comune care îi fac remarcabili potrivit criteriilor mele: tenacitatea, consecvența, dorința de a face, capacitatea de muncă, rezistența fizică (pariez că pe asta nu ați mai auzit-o), grija față de obiect. 

Nu în ultimul rând, curajul de a face ce îți place și te atrage, fără grija că trebuie să fii „la zi “. Suntem într-un mall, iar aici cred că se înțelege cel mai bine idea aceasta: ce e în top sezonul x, nu va mai fi în sezonul y.

-Ce observați la tinerii artiști: cum privesc ei actul artistic, succesul, piața de artă? Se simt marginalizați sau sunt mai independenți?
-Privesc lucrurile astea în felul în care sunt învățați să le privească de către cei mai în vârstă. Există o singură regulă generală. Un artist, mai ales unul tânăr, care se concentrează pe ideea de succes, pe ideea de piață de artă, pe ideea de preșuri, are mai toate șansele să-și rateze cariera. Energia i se va concentra acolo unde nu este nevoie. 

Artistul, mai ales la tinerețe, trebuie să canalizeze totul înspre crearea lucrărilor, articulare, întărirea vocii. Vizibilitatea nu are legătură cu vânzările. Extrem de mulți artiști tineri se trezesc frustrați și fără operă la un moment dat, fiindcă au alergat după această Fata Morgana. Ia-ți un serviciu, plătește-ți facturile, cumpără material, lucrează și iar lucrează, expune, lucrează iar, și nu aștepta să îți iei apartament după prima expoziție. Este o ocupație pe termen lung și e pentru oameni cu psihicul tare. Cât despre a doua întrebare, nu prea interesează pe nimeni cum te simți. Trebuie să îți faci loc, să te faci auzit. Nu înseamnă deloc să tragi preșul altora sau să îi lovești pe la spate. Fă cât de bine poți, semnalizeză că ești aici, că ești viu, arată că iubești ce faci, ca să putem iubi și noi. 

Dacă joci cartea minimalizatului dintr-un colț care așteaptă condiții speciale și discriminări pozitive, atunci meseria asta nu e de tine. E în regulă să fii speriat, așa ești când ții la ce faci și când îți părăsești locul tău sigur. E bine de știut că absolut toți artiștii din lume au trecut și trec prin asta, nu ești de unul singur. Mereu o să fie cu emoții, uneori imense.

„Toți ne-am exprimat artistic înainte să învățăm să scriem”

-Ce loc mai are arta contemporană în România lui 2025, într-un context social și politic fragil?
-Același loc pe care l-a avut mereu. Nimic nu e mai fragil ca altă dată și chiar și când au fost moment mai liniștite, pentru artă și artiști a fost la fel. Arta s-a făcut și când condițiile erau îngrozitor de grele. Amuzant este că toate capodoperele Renașterii, cu care se fac miliarde de selfie-uri, au fost realizate în momentele de foarte mare instabilitate de orice fel. Așa că să nu ne răsfățăm, nu ne este mai greu decât le-a fost altora.

-De ce e important să vorbim despre artă acum, când mulți spun că avem alte priorități – războaie, crize, instabilitate?
-Repet, când a fost altfel? Eu m-am născut și am mers la școală într-o lume care avea o hartă, un regim politic, anumite reguli care s-au schimbat. A dispărut acel regim, a apărut altă hartă, au dispărut țări și au apărut altele. În perioada când eram la liceu au fost războaie. În Golf, în Iugoslavia. 

Au fost mișcări sociale, mineriade, șomaj crunt, oameni rămași pe drumuri, confuzie socială, inflație. Așa era și când am făcut facultatea. Atentatele de la 11 septembrie, alt război, alte crize, alte fonduri de investiții prăbușite. După cum vedeți, încă suntem aici. Putem să dezbatem starea groaznică în care se zbate societatea și să abordăm teme grele în timp ce bem o bere artizanală sau o cafea de nu știu care, sau putem să ne suflecăm mânecile și să facem ce ține de noi. Adică să lucrăm. Cei care spun că avem alte priorități fac oricum parte din categoria celor care nu au fost, nu sunt și nu vor fi apropiați vreodată de artă și nu o înțeleg. Deci nu ne influențează cu nimic. 

Cum răspunde arta la aceste crize? Cum răspunde lumea sportului la aceste crize? Sau stomatologia? Le parcurg, le procesează, le depășesc și gata. Exact ca aproape orice altă activitate umană.

-De ce spuneți că arta nu e un lux, ci o necesitate profund umană? Cum ar trebui să fie ea normalizată în viața cotidiană?
-Privești, lași imaginile să îți vorbească puțin, eventual să te impresioneze. Unii sunt mai receptivi, alții mai puțin, unii sunt abrutizați complet. Multe categorii de oameni. Arta nu e ceva ce trebuie băgat pe gât. Are doar nevoie de puțin spațiu. Azi vezi ceva, mâine mai vezi ceva, e un gust dobândit. Unii o caută, chiar dacă nu sunt de specialitate, sau nu sunt educați în sensul ăsta. 

La prima întrebare pot spune că specia noastră se exprimă prin forme de artă dintotdeauna, indiferent de loc și de condițiile de trai. Toți ne-am exprimat artistic înainte să învățăm să scriem, chiar înainte să învățăm să ne exprimăm articulat. Este printre cele mai vechi preocupări și activități umane care încă se practicată.

Instalația „Enescu și Minotaurul”: o reinterpretare vizuală a istoriei recente, între muzică, mit și memorie

-În cadrul Art Safari aveți și o instalație personală – „Enescu și Minotaurul”. Ce poveste spune această lucrare și ce înseamnă pentru dvs.?
-Sunt trei figuri, Minotaurul Primul Război Mondial, Minotaurul Al Doilea Război Mondial și Minotaurul Comunism, care răspund concepției curatoriale. În alte cuvinte, subiectul și natura celor trei minotauri este una care mi s-a propus. Mi s-a părut o provocare interesantă, nefiind străin nici de Minotaur, de care m-am ocupat la un moment dat în creația mea, nici de ideea de instalație cu caracter scenografic și nici de muzica lui Enescu. Nu sunt un cunoscător, dar există câteva lucrări pe care le-am ascultat mai des și cu atenție; am încercat să leg muzica lui Enescu, așa cum o percep, cu cele trei momente istorice. Momente intense, grave, grele. Am tradus vizual muzica. 

Pentru mine muzica lui Enescu este una greu digerabilă, violentă, cu rupturi interesante. Are ceva acut și apăsător. Găsesc că este ceva provocator și care justifică soluții vizuale mai abrupte.

-Ce simbolizează cei trei minotauri? E o lucrare care pare să reunească mit, cultură, forță și fragilitate. Care e miza artistică din spatele ei?
-Primul este dominat de alb-negru, așa cum sunt fotografiile, filmele din epocă. Are un cap aproape cabalin, trimitere la sutele de mii de cai sacrificați în acest război. Este bandajat, chiar capul este un bandaj, inspirat fiind de imaginile răniților cu ochii bandajati în urma atacurilor cu gazul muștar. 

Corpul este ca o îngrăditură, amintind gardurile de sârmă ghimpată pe care atacurile de infanterie trebuiau să le depășească. Picioarele sunt masive ca niște buncăre sau ca niște tancuri de la începutul secolului XX. Al doilea minotaur este colorat într-un verde prăfos ca al uniformelor aliate, este compus din dărâmături și are o flacără pe piept, aluzie la bombardamentele care au distrus atâtea orașe. 

Orbita este goală și are o scurgere pe obraz, amintire a ochilor topiți de exploziile bombelor atomice. Minotaurul al treilea este tranșat, anulat, făcut bucăți și expus ca pe o tarabă. Ochii sunt închiși și anulați cu un X roșu, gura cusută. 

În comunism, te faci că nu vezi, ori nu mai ai voie să vezi, și în mod cert nu mai ai voie să vorbești. Deloc întâmplător, acesta este ca realizare, cel mai frumos minotaur, cu detalii executate cu grijă. O aluzie la faptul că, inițial, comunismul li s-a părut unora frumos, seducător.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

-Dacă ați avea în față un public complet „străin” de arta contemporană, ce i-ați spune ca să-l convingeți să vină la „Young Blood”?
-Nu prea îmi dau seama ce înseamnă un public complet străin de arta contemporană. Ai telefon? Te-ai uitat la filme, ai văzut mașini, haine, machiaje, pereți de plasme, spectacole de drone, tatuaje, desene animate? Da? Atunci nu ești străin deloc. Cam așa i-aș spune.

-Ce sperați să rămână cu oamenii după ce văd această expoziție? 
-Dacă rămâne puțină bucurie, este suficient. Bătălia a fost câștigată în momentul în care oamenii au hotărât că merită să intre pentru câteva minute. Atât.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.