O descoperire arheologică recentă în Franța aduce noi informații despre misterioșii locuitori ai orașului Châtelperron, care au trăit acum 42.000-55.000 de ani. Săpăturile efectuate la situl La Roche-à-Pierrot din Saint-Césaire au scos la iveală ceea ce pare a fi cel mai vechi atelier de bijuterii din scoici din Europa de Vest, potrivit Gizmodo.
Cuprins:
Cercetătorii au găsit unelte din piatră, pigmenți și scoici perforate și neperforate, datând din perioada Châtelperroniană. Această descoperire ridică întrebări fascinante despre identitatea și abilitățile acestor oameni preistorici.
În perioada în care acești artizani își confecționau bijuteriile, Homo sapiens începea să se răspândească din Africa, înlocuind treptat neanderthalienii din Europa. Această situație complică identificarea precisă a creatorilor culturii Châtelperron.
Cercetătorii au remarcat: „Această combinație, până acum nedocumentată, a unei industrii din Paleoliticul Superior timpuriu și a mărgelelor din scoici oferă perspective asupra variabilității culturale din Europa de Vest și ridică întrebarea dacă creatorii Châtelperronianului au fost influențați de sau au făcut parte din cele mai vechi dispersări ale lui H. sapiens în regiune”.
Situl a oferit o colecție impresionantă de artefacte:
Aceste descoperiri sugerează existența unui atelier de bijuterii activ în urmă cu peste 42.000 de ani.
Prezența scoicilor de la Oceanul Atlantic, aflat la aproximativ 100 km distanță la acea vreme, și a pigmenților de la peste 40 km, indică existența unor rețele comerciale extinse sau o mobilitate umană considerabilă.
Bijuteriile și pigmenții reprezintă o „explozie de expresie simbolică” caracteristică perioadei, sugerând ornamentații, diferențiere socială și afirmare a identității, trăsături asociate de obicei cu Homo sapiens.
Cercetătorii admit că „descifrarea acestor scenarii potențiale rămâne o provocare în absența unor dovezi definitive privind creatorul Châtelperronianului”. Ei sugerează că „acest comportament simbolic unic al grupurilor Châtelperroniene scos la iveală la Saint-Césaire s-a dezvoltat probabil pe fundalul unui peisaj biocultural mai divers”.