„Este deja foarte clar că iarna aceasta şi Crăciunul vor fi incomode pentru cei nevaccinaţi”, a declarat joi cancelarul austriac într-o conferinţă de presă organizată în oraşul Bregenz.

Potrivit unui plan guvernamental de implementare progresivă, agreat în luna septembrie, odată ce 30% din paturile de terapie intensivă sunt ocupate cu pacienţi bolnavi de COVID-19, persoanele care nu s-au vaccinat împotriva noului coronavirus nu vor mai ieși din case, decât pentru activități esențiale, cum ar fi cumpărăturile sau mersul la muncă.

În prezent, acest procent este de 20% în Austria, însă creşte cu rapiditate.

Iar Schallenberg spune că a devenit o chestiune de doar câteva zile înainte ca austriecii nevaccinaţi să fie obligaţi să trăiască într-un lockdown strict.

„Potrivit planului gradual, suntem la doar câteva zile distanţă de momentul în care vom introduce măsura de lockdown pentru persoanele nevaccinate”, a declarat Schallenberg.

Austriei are una dintre cele mai mici rate de vaccinare dintre țările occidentale, cu excepţia celei din Liechtenstein, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC). Mai exact, aproximativ 65% din populație este vaccinată în prezent cu schemă completă împotriva noului coronavirus.

Este „ruşinos de scăzută”, după cum spune cancelarul austriac, care i-a îndemnat pe compatrioţii lui să meargă imediat să se vaccineze.

Schimbările climatice afectează turismul de iarnă în România. „În viitorul apropiat nu vor mai exista pârtii sub 1.800 de metri”
Recomandări
Schimbările climatice afectează turismul de iarnă în România. „În viitorul apropiat nu vor mai exista pârtii sub 1.800 de metri”

Între timp, numărul noilor infectări din Austria a crescut din nou şi a atins un nivel record, după ce 11.975 de cazuri au fost raportate în ultimele 24 de ore.

Incidenţa la şapte zile calculată la 100.000 de locuitori a urcat până la 751 în Austria, fiind de trei ori mai mare decât incidenţa din Germania. Situaţia din clinicile şi spitalele austriece s-a înrăutăţit considerabil, iar medicii şi asistentele medicale au cerut autorităţilor centrale să adopte măsuri mai stricte.

Foto: Epa

Citeşte şi:

Povestea scandalurilor de corupție care zguduie Partidul Conservator și scufundă popularitatea lui Boris Jonhson

Crește numărul de vaccinări zilnice. 10.000 de vaccinați în plus față de ziua anterioară

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova preia ancheta în urma incendiului de la Spitalul Movila

Urmărește-ne pe Google News
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
"Vai de viaţa mea! Unu-i mort aici!" S-au întrecut în liniuţe spre moarte. Trupurile tinerilor au fost aruncate pur şi simplu pe câmp
Observatornews.ro
"Vai de viaţa mea! Unu-i mort aici!" S-au întrecut în liniuţe spre moarte. Trupurile tinerilor au fost aruncate pur şi simplu pe câmp
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Știrileprotv.ro
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale