Corespondență din Dubai. Aventura în România a americanului angajat să facă cea mai mare bibliotecă din lumea arabă: „Oamenii îmi cereau Nescafe și blugi”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
David Hirsch este profesorul care astăzi are misiunea de a organiza cea mai mare bibliotecă din lumea arabă, în Dubai. Într-un dialog purtat în Dubai, cu Libertatea, Hirsch vorbește despre pasiunea pentru cărți, despre vizita sa în România în perioada comunistă și despre proiectul grandios care i-a fost încredințat. Cunoaște 11 limbi, plus puțină română, pe care a învățat-o la Universitatea California - Los Angeles, în urmă cu 40 de ani.
Cuprins:
O construcție fabuloasă, în forma unei cărți deschise pe un pupitru, se ridică din apa golfului Dubai. Biblioteca „Mohammed bin Rashid” are aproape 60.000 de metri pătrați și va găzdui mai mult de 4 milioane de volume în toate limbile pământului. La fel cum Finlanda și-a dăruit o bibliotecă la aniversarea a 100 de ani de la înființare, și conducătorii Emiratelor Arabe Unite au dorit o bibliotecă grandioasă la împlinirea a 50 de ani.
Iar pentru asta au cheltuit peste 270 de milioane de dolari. Pandemia a amânat inaugurarea, dar totul este pregătit pentru când șeicul care a dat și numele bibliotecii va decide să-și deschidă porțile. Pentru un proiect atât de ambițios, au avut și un specialist în biblioteconomie. L-au chemat pe profesorul american David Hirsch care și-a făcut un renume internațional în domeniu.
Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum este vicepreședintele și premierul Emiratelor Arabe Unite (EAU) și conducătorul emiratului Dubai. Are o avere estimată la 14 miliarde de dolari, cu investiții de ordinul sutelor de milioane de dolari în Marea Britanie și Italia. De-a lungul timpului, numele său a fost implicat în mai multe scandaluri familiale.
O pasiune de-o viață
Cu profesorul Hirsch m-am întâlnit în cafeneaua unui hotel de lux din cartierul Al Jaddaf, unde acesta locuiește de când a devenit consilierul în biblioteconomie al șeicului. A venit să lucreze la proiectul bibliotecii din Dubai la doar o lună după ce a ieșit la pensie de la Universitatea California - Los Angeles (UCLA). Pentru UCLA a creat biblioteca departamentului de Studii despre Orientul Mijlociu, Asia Centrală și de Sud și Armenia. Pentru asta, a călătorit pe șase din cele șapte continente.
Astăzi, la 63 ani, nici nu se poate gândi la o altă carieră. Râde când își amintește că voia să fie veterinar. Ce bine că nu era priceput la chimie organică! În schimb, avea talent la limbi străine și îi plăceau cărțile. Părinții lui au fost profesori și aveau mulți prieteni de familie bibliotecari. Primul card de acces la o bibliotecă l-a avut la 5 ani. „Eu sunt din Philadelphia, unde a fost stabilită prima bibliotecă publică din SUA, de către Benjamin Franklin”, menționează profesorul. Un fapt depărtat al istoriei, dar care pare și acesta să-i fi conturat traseul în viață.
Vorbește fluent turcă, arabă, ebraică, spaniolă, franceză și italiană și se descurcă în poloneză, armeană, persană, indoneziană și ezbekă. Iar când ne-am întâlnit, m-a întâmpinat cu: „Bună, ce faci?”. În anii ’80, timp de jumătate de an, a învățat și română. „Eram la UCLA, lucram la librăria de acolo, și am cunoscut-o pe profesoara care preda limba română la universitate. M-a întrebat ce limbi știu și apoi mi-a zis: «Ce zici să înveți și română?». De ce nu?, am spus eu”, dă profesorul simplitate momentului. Cu câțiva ani înainte, a avut ocazia să viziteze Bucureștiul, în drumul său spre Istanbul. Din rațiuni de economisire a ajuns la noi, fiindcă TAROM avea cel mai ieftin zbor din SUA în Turcia. Așa că a decis să facă o escală la București de mai multe zile.
Vizita în România: „Oamenii îmi cereau Nescafe și blugi”
Și-ar fi dorit să poată vedea orașul vechi, doar că a prins momentul în care, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, se răsese tot cartierul Uranus, ca să facă loc megalomanei Case a Poporului. „Am văzut acea piață imensă pentru care demolase un cartier întreg. Mie mi-ar fi plăcut să văd arhitectura veche și a fost dezamăgitor”, spune profesorul. Își mai amintește și că oamenii care aflau că e străin veneau să-i ceară lucruri.
„Îmi amintesc că am mers cu un „maxi-taxi”, îmi amintesc că oamenii îmi cereau Nescafe și blugi. Un bărbat mi-a zis că soția lui e foarte bolnavă și are nevoie de Nescafe. I-am zis: OK. Apoi cereau și țigări. Cereau un anumit tip de țigări, nu-mi mai amintesc care”. „Kent”, îi sar în ajutor. „Kent 100, asta era. În hotel mi-au spus: «Dă-mi țigări, îți dau țuică». Îmi amintesc că mi-a plăcut mâncarea. Mi-au plăcut și țuica, și mămăliga”, spune americanul. Dar ca o concluzie, i-a plăcut tot și ar vrea să se întoarcă în vizită la noi.
Nu mai are ocazia să exerseze româna învățată atunci decât răzleț, când mai dă peste un român rătăcit prin Dubai. „Din când în când, câteva cuvinte: Bună ziua, ce mai faci, eu am fost la România, am studiat limba română la universitate. Cam asta”, spune într-o română clară.
Rezident în țara recordurilor
În aceeași perioadă în care România construia a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, după Pentagon, din nisipul Peninsulei Arabice creștea un stat ce avea să se definească tot prin recorduri mondiale: cel mai înalt turn, cel mai mare mall, cel mai înalt hotel, orașul cu cei mai mulți zgârie-nori. Atunci ajungea și americanul David Hirsch în statul nou înființat - Emiratele Arabe Unite. Primise o bursă să studieze araba la prima universitate din țară, în emiratul Abu Dhabi, orașul Al Ain.
„În Dubai, avem astăzi faimosul Sheik Zaed Road, care atunci nu exista (artera principală din Dubai, pe care se află cei mai mulți zgârie-nori, n.red.). Dubaiul se termina la World Trade Center și drumul de aici spre Abu Dhabi nu era bun deloc. Unde locuiam, în Al Ain, era o singură stradă. Acum Dubai aproape se unește cu Abu Dhabi, s-a extins”, povestește David Hirsch.
Asta l-a atras la Emirate, faptul că dezvoltarea fulminantă a fost magnet pentru toate națiile lumii: 200 trăiesc astăzi acolo. Această multiculturalitate vrea să o replice în biblioteca sa. De aceea a luat legătura cu toate comunitățile de expați din Emirate pentru a-i pune la dispoziție cărți, reviste, atlase și enciclopedii. „Avem o cameră specială cu atlase și hărți și mi-ar plăcea să am un atlas cu România. Nu avem unul încă. Mi-ar plăcea să avem cărți despre arta românească, cultură, istorie, literatură, o enciclopedie românească, dacă există”, face un apel bibliotecarul.
„Bibliotecile s-au schimbat, nu mai sunt «ssstttt!»”
Cea mai mare bibliotecă din lumea arabă este gândită să aibă un centru de informare, o librărie publică, o secție de periodice, o bibliotecă pentru copii și una pentru tineri adulți, una dedicată hărților și atlase, o alta - artei și media, camere de studiu, o secțiune pentru colecții speciale. În plus, construcția are și un amfiteatru cu o capacitate de 550 de persoane, pentru proiecție, piese de teatru, spectacole și conferințe. Are și o secțiune în limbajul Braille și una senzorială pentru cei cu tulburări din spectrul autist. Înainte de a fi construită, echipe de oameni au vizitat marile biblioteci ale lumii, pentru inspirație.
„Bibliotecile s-au schimbat, nu mai sunt «ssstttt!». Vor acum ca oamenii să poată vorbi, să schimbe idei. Noi avem multe zone în care studenții să poată învăța împreună, suntem deschiși către business, educație, artă. Avem și imprimante 3D”, explică profesorul.
Se caută bibliotecari
Bibliotecile nu mai sunt acele spații tăcute, elitiste și nici meseria de bibliotecar nu mai intră în tiparele prăfuite. David Hirsch a văzut toată lumea în căutarea celor mai importante cărți să le pună în colecțiile pe care le crea. A reușit să adune volume importante și pentru biblioteca din Dubai. „Avem manuscrise ale Coranului datând din secolul al XII-lea. Avem literatură vestică. De exemplu, «Second Folio» al lui Shakespeare, din 1630, «Divina Comedia» a lui Dante, prima ediție. Avem ediții de început ale lui Chaucer. Prima ediție «Canterbury Tales» a lui Geoffrey Chacer (scrisă între 1387 și 14000) a fost cumpărată pentru 7,5 milioane de dolari de un colecționar britanic, de exemplu.
Provocarea este acum să găsească și bibliotecarii dedicați, care să păstorească așa o colecție impresionantă. Cum în Emirate nu există specializarea Biblioteconomie la universitate, profesorul american trebuie să pună la punct un sistem de specializare la locul de muncă pentru cei care își doresc să-și dedice cariera cărților.
