Mugur Isărescu are cel mai mare salariu de la BNR

De departe, salariul lui Mugur Isărescu este cel mai mare, acesta ocupând funcția de guvernator al BNR din 4 septembrie 1990.

Potrivit anunțului oficial al BNR, Isărescu încasează lunar un salariu net de 88.648 de lei (17.399 de euro potrivit cursului valutar din 22 aprilie 2026).

Totodată, în iunie 2025, un economist a explicat că Mugur Isărescu are un salariu de trei ori mai mare decât cel al guvernatorului băncii naționale din Polonia.

Lista completă de salarii din Consiliul de Administrație al BNR

  • Leonardo Badea, vicepreședinte al Consiliului de administrație și prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României: 84.670 de lei;
  • Florin Georgescu, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României: 79.395 de lei;
  • Cosmin-Ștefan Marinescu, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României: 79.395 de lei;
  • Aura-Gabriela Socol, membru al Consiliului de administrație: 26.370 de lei;
  • Roberta Alma Anastase, membru al Consiliului de administrație: 26.370 de lei;
  • Alexandru Nazare, membru al Consiliului de administrație: 26.370 de lei (salariu suspendat conform Hotărârii Parlamentului României nr. 25/2025);
  • Csaba Balint, membru al Consiliului de administrație: 26.370 de lei;
  • Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație: 26.370 de lei.

Prime de maxim 2,8 indemnizații nete lunare

Membrii Consiliului de administrație pot beneficia și de alte venituri în baza Hotărârii Consiliului de administrație, astfel:

  • prime în cuantum maxim de 2,8 indemnizații nete lunare (în cazul membrilor executivi), respectiv de 1,8 indemnizații nete lunare (în cazul membrilor neexecutivi);
  • o sumă raportată la indemnizația lunară, dacă BNR înregistrează profit într-un exercițiu financiar;
  • o indemnizație de pensionare egală cu 5 sau 10 indemnizații lunare în funcție de numărul mandatelor (aplicabil doar pentru membrii executivi care îndeplinesc condițiile cumulative de vârstă standard și stagiu minim de cotizare pentru pensionare pentru limită de vârstă pe durata mandatului);
  • sume pentru diverse evenimente (pentru copiii minori cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a Crăciunului, pentru nașterea fiecărui copil etc.).

Tabel cu salariile șefilor din Banca Națională a României

Potrivit datelor publicate de BNR, cel mai mic salariu al unui șef din BNR este de 11.569 de lei, în timp ce un director câștigă pe lună 49.885 de lei.

Tabelul de salarii pentru directori și șefi de serviciu de la Banca Națională a României
Tabelul de salarii a fost publicat de Banca Națională a României. Sursa foto: bnr.ro.

Ce prevede Contractul Colectiv de Muncă de la BNR, în 2026

Prin Contractul Colectiv de Muncă negociat la nivelul băncii se pot acorda anual şi alte venituri, după cum urmează:

  • prime în cuantum maxim de 2,8 salarii nete lunare;
  • o sumă din fondul de participare a salariaților la profit acordată în funcție de cuantumul fondului constituit potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr. 312/2004;
  • o indemnizație de pensionare acordată diferențiat în funcție de vechimea în cadrul băncii, cuprinsă între 3 și 12 salarii de bază;
  • sume pentru diverse evenimente (pentru copiii minori cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a Crăciunului, pentru nașterea fiecărui copil etc.);
  • bonus anual de performanță, acordat în funcție de rezultatele obținute în urma evaluării performanței profesionale.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.