Un bărbat din București a sunat la 112 după ce s-a dus noaptea la toaletă, a aprins lumina și a găsit un piton regal de 1,5 metri

Comentează
Piton regală ținut în mână de o persoană, pe fundal negru

Un bărbat din București, care locuiește într-un bloc de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, a vrut să meargă noaptea la toaletă, însă când a aprins lumina a văzut un piton regal lung de 1,5 metri, a închis ușa și a sunat la numărul unic de urgență 112.

Piton regal găsit în baie

Totul s-a întâmplat în noaptea de luni spre marți (4-5 august 2025), atunci când bărbatul a vrut să meargă la toaletă. A deschis ușa, iar când a aprins lumina a auzit un sâsâit și a văzut șarpele care are o lungime de aproximativ 1,5 metri.

Speriat, el a închis ușa și a sunat la numărul unic de urgență 112. Dispecerul l-a redirecționat către Jandarmerie, instituția care se ocupă cu astfel de situații, iar un echipaj de jandarmi a mers acasă la bărbatul din București.

„A fost semnalată prezența unui șarpe într-un apartament de pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Reptila a fost preluată în siguranță, fiind înlăturat orice potențial risc pentru locatari”, a declarat Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București pentru ProTV.

Pitonul regal, scăpat de o vecină

A doua zi, bărbatul a aflat că șarpele aparține unei vecine și nu este pentru prima dată când scapă.

Proprietara pitonului regal a povestit că a crescut pitonul „ca pe un membru al familiei”.

„El are un terariu, un loc special amenajat pentru el și, probabil, când am desfăcut geamul ca să îi schimb apa, a rămas întredeschis și a ieșit. S-a mai întâmplat, dar l-am găsit în casă. Însă de data asta nu l-am găsit o perioadă mai lungă. Mai mult ca sigur a plecat pe coloană de apă. Noi l-am crescut ca pe un membru al familiei. Am fost convinsă că e în casă. Într-adevăr, au stilul de a se ascunde, dar până la urmă apărea. Nu am vrut să fac rău nimănui, îmi pare rău că am deranjat”, a spus femeia.

Totul despre pitonul regal

Pitonul regal (Python regius), cunoscut și ca pitonul-bilă, este o specie mică și corpolentă de piton, originară din Africa Centrală și de Vest. Majoritatea adulților măsoară între 1,1 și 1,5 metri, iar lungimea maximă poate ajunge până la 2 metri. Acest piton are un gât subțire și un cap mare și se caracterizează prin temperamentul său docil, fiind popular ca animal de companie, mai ales pentru începători.

Un aspect distinctiv al pitonului regal este comportamentul său defensiv: când este stresat sau speriat, se încolăcește într-o minge strânsă, cu capul protejat în centru. Se mișcă lent și preferă să evite căldura puternică, fiind mai activ în primele ore ale dimineții și seara.

Pitonul regal se hrănește cu o varietate de prăzi mici din sălbăticie, precum amfibieni, șopârle, alți șerpi și mici mamifere, dar în captivitate poate fi pretențios la mâncare, adesea evitând șoarecii ca hrană. Este un șarpe constrângător, care-și sufocă prada înainte de a o înghiți întreagă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!