”O femeie de aproximativ 60 de ani, care primea îngrijiri medicale într-un spital din sudul ţării pentru rănile suferite în timpul atacului terorist de pe Drottninggatan, a murit în dimineaţa zilei de 28 aprilie”, se arată într-un comunicat al poliţiei din Suedia.

Astfel, bilanțul atacului terorist din Suedia a crescut la cinci morți. Iniţial, patru persoane – un britanic, un belgian şi doi suedezi – au fost ucise în acest atac, dus la capăt cu un camion furat. În vreme ce alte cinsprezece persoane au fost rănite, iar printre acestea se numără și o româncă în vârstă de 83 de ani.

Principalul suspect al atacului este un cetăţean uzbek, care a discutat anterior cu mai mulţi membri ai Statului Islamic. Pe 7 aprilie, Rahmat Akilov a intrat cu un camion furat în mulţimea din faţa unui centro comerial situat pe o arteră aglomerată din Stockholm.

În vârstă de 39 de ani, acesta a solicitat rezidenţă permanentă în 2014, dar cererea sa a fost respinsă în iunie 2016 şi în decembrie 2016 a fost informat că are la dispoziţie patru săptămâni pentru a pleca voluntar din Suedia. De atunci, însă, acesta a reușit să se ascundă de autorități, până la atacul din capitala suedeză. El a fost arestat la doar câteva ore după atac, iar în timpul audierilor și-a recunoscut fapta.

[libgallery id=”1800342″]

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.