Boom al livrărilor la domiciliu, chiar și după pandemie. Un bucureștean a comandat anul trecut mâncare în valoare de 27.000 de euro

 22 comentarii
Arhiva foto

Livrarea de mâncare este un sector care crește puternic în România, chiar dacă nu mai este pandemie și lumea nu mai este obligată să stea acasă. Românii au descoperit tot mai mult confortul livrărilor acasă sau la muncă, iar companiile din domeniu înregistrează un adevărat boom al activității.

Tazz, platformă deținută de grupul eMAG, a fost în 2020 cea mai descărcată aplicație de alimentație și băuturi din România, de 1,2 milioane de ori, în vreme ce valoarea bunurilor tranzacționate a crescut de 6 ori față de 2019, conform companiei.

În 2021, numărul de clienți a crescut de 5 ori, iar numărul firmelor listate pe platformă s-a dublat, tot ca efect al pandemiei.

Pe val

Dar eliminarea restricțiilor nu a însemnat o revenire la starea anterioară, Tazz consemnând ulterior creșteri de două cifre.

„Creșterea care aduce un maxim istoric în 2023 este la nivelul numărului de parteneri înregistrați în platformă, în creștere cu 27% față de aceeași perioadă a anului precedent. O altă creștere semnificativă a venit din zona de retail (+37% de la un an la altul), în timp ce partenerii din categoria de restaurante au crescut cu 27%. Un progres vizibil se resimte și pentru zona de produse nonalimentare, din categoria supermarket, unde numărul de comenzi a crescut cu 50% de la un an la altul”, a răspuns compania, pentru Libertatea.

Trendul este de creștere și în Europa, numai că ritmul este mai scăzut acolo, de 10%.

Portretul consumatorului care comandă acasă

Românii care comandă pe Tazz au între 18 și 55 de ani și venituri între 2.000 și 4.500 de lei. Peste 70% sunt angajați cu studii superioare, iar 55% utilizează aplicațiile de livrare rapidă săptămânal.

Pentru categoria supermarketuri, comanda medie este de 160 de lei, iar pentru restaurante media este de 85 de lei. În privința trendurilor, compania observă o creștere pentru preparate din bucătăriile străine, dar și pe zona nealimentară. De asemenea, sunt clienții interesați de programe de loialitate.

Un brașovean a comandat preparate de 11.000 de euro în 2023

Cel mai mult a comandat anul trecut un brașovean, care a luat preparate în valoare totală de 55.000 de lei, adică peste 11.000 de euro.

De asemenea, comanda de grup este tot mai întâlnită: în 2023 s-a înregistrat un record de 3.118 lei pentru o comandă care avea 69 de preparate, făcută la restaurantul Expres Chef din Cluj-Napoca.

Datele Tazz arată că vinerea se înregistrează cele mai multe comenzi, iar prânzul și cina sunt momentele zilei preferate pentru comanda de mâncare.

Topul preferințelor: burger și șaorma

La Glovo datele arată puțin diferit: în topul preferințelor culinare anul trecut s-au plasat burgerii, șaorma și pizza, în vreme ce în topul bucătăriilor s-a plasat cea americană, cu o creștere a cererii de două ori față de 2022. Aceasta este urmată de bucătăria italiană și cea orientală.

Potrivit datelor Glovo, românii optează pentru burgeri și șaorma în special pentru cină, astfel că o treime dintre comenzi au fost plasate în intervalul orar 18.00-20.00, în timp ce joia și vinerea sunt zilele preferate de români pentru comenzile de burgeri.

O pizza este comandată la fiecare 5 secunde pe Glovo

De altfel, românii sunt mari amatori de pizza, iar în România: se comandă o pizza la fiecare 5 secunde, conform Glovo.

Vinerea şi sâmbăta sunt zilele preferate pentru comenzile de pizza, 32% din totalul comenzilor fiind plasate doar în aceste zile. Momentul preferat de consum este cina, în intervalul orar 19.00-21.00 fiind plasate mai mult de o treime din totalul comenzilor pentru acest tip de mâncare.

De asemenea, cresc în preferințe și preparatele sănătoase, comenzile dublându-se în 2023 față de 2022. În topul preferințelor la acest capitol se află salata Caesar, avocado toast și bolul Poke cu somon.

Zilele în care acestea sunt comandate sunt miercuri, joi și vineri, iar preferința este pentru prânz, adică intervalul 12.00-14.00.

Un bucureștean a comandat de 27.000 de euro și un ieșean a luat 569 de pizza

În categoria comenzilor remarcabile, compania a consemnat cazul unui utilizator din București, care a plasat anul trecut comenzi în valoare totală de 137.226 de lei, adică peste 27.000 de euro.

Cel mai activ client a fost însă din Constanța, care a făcut 1.340 de comenzi, adică o medie de 3,5 pe zi. „Tot la capitolul curiozități, avem și un bucureștean care a comandat peste 740 de napolitane pe parcursul ultimului an, în timp ce titlul pentru cel mai mare fan pizza îi revine unui utilizator din Iaşi, care, pe parcursul anului 2023, a comandat 569 de pizza, depășind recordul din anul precedent”, arată Glovo România.

De asemenea, cea mai scumpă comandă de flori de anul trecut a fost plasată de un utilizator din Cluj-Napoca și a avut o valoare de 1.200 de lei.

Boom la electronice

Dar cumpărăturile nu se rezumă la mâncare: pe aplicația Glovo există acum creșteri și pentru livrarea de cosmetice și electronice, aceasta din urmă consemnând un plus de 68% în 2023 față de 2022.

„O altă caracteristică actuală a consumatorului român este preferința din ce în ce mai mare pentru cumpărăturile casnice online, comenzile de la supermarket crescând cu 40% în ultimul an”, arată reprezentanții Glovo pentru Libertatea.

Mai exact, tot mai mulți români s-au învățat să-și facă cumpărăturile de alimente și produse de necesitate de acasă. Acest lucru este vizibil și în cazul Freshful, aplicație de livrare de alimente și de produs de uz casnic deținută tot de eMAG. Spre deosebire de Tazz, Glovo sau Bringo, care livrează din magazine partenere, Freshful livrează din stocuri proprii.

Aceasta a intrat pe piață în octombrie 2021, iar de atunci a înregistrat o creștere constantă. În 2023 a înregistrat o creștere de 119% a vânzărilor față de 2022, în vreme ce numărul clienților a urcat de la 65.000 la 150.000.

În tot acest timp, în topul celor mai cumpărate produse au fost produsele proaspete, precum verdețurile (pătrunjel, ceapă verde), dar și fructele, cele mai căutate fiind bananele.

„În 2023, am livrat de două ori mai multe produse față de 2022, ajungând la peste 29,6 milioane de produse livrate. În total, anul trecut clienții noștri au plasat aproape 900.000 de comenzi”, spune Andrei Popescu, manager general Freshful.

Comanda medie are 23 de kilograme, apa este în top

Firma este activă doar în București, Ilfov și Ploiești, astfel că utilizatorii sunt preponderent din mediul urban și cu venituri medii sau peste medii. Compania spune că utilizatorii aplicației preferă acest gen de cumpărături pentru a economisi timp și pentru confort.

„De aceea, de exemplu, baxul de 6 sticle de 2 litri de apă plată sau minerală a fost și printre cele mai cumpărate produse, aproximativ 53% dintre comenzi l-a conținut. O comandă cântărește, în medie, peste 23 kg, din care 16,5 kg este greutatea medie a apei, băuturilor nealcoolice și alcoolice”, arată șeful Freshful.

330 de lei pe săptămână

Clienții plasează în medie comenzi de 2,5 ori pe lună, iar coșul mediu conține 22 de tipuri de produse, cu aproximativ 40 de bucăți, conform datelor Freshful. Valoarea medie este de 330 de lei, clienții făcând astfel cumpărăturile săptămânale.

<strong>În 2023, un client a alocat în medie 2.370 de lei pentru întreg anul, în vreme ce clienții fideli alocă peste 5.000 de lei.</strong>

Anul trecut cea mai mare comandă a venit din partea unui client care a cumpărat 187 de articole, din șapte categorii de produse diferite, în valoare totală de peste 9.500 de lei, potrivit datelor firmei. Cel mai fidel client a plasat pe toată perioada anului trecut 372 de comenzi, adică mai mult de o comandă pe zi.

Dacă la mâncarea gătită comenzile sunt făcute preponderent la cină și la prânz, pentru comenzile de alimente cele mai multe sunt plasate dimineața. De asemenea, în weekend numărul comenzilor crește cu 20%. Compania estimează o creștere de 50% a retailului online alimentar în acest an.

Ceapa verde e în top la Sezamo

Creșterea este vizibilă și la Sezamo. Firma de livrări s-a lansat în România în aprilie 2022, cu o perioadă de testare de 6 luni. Lansarea oficială a avut loc în octombrie 2022, iar în acel an compania a avut 60.000 de livrări. Între timp, compania anunță creșteri de peste 100% de la an la an.

Clienții săi sunt între 25 și 45 de ani, familii cu copii și cei care adoptă rapid tehnologii noi. La aceștia se adaugă cei care vor să reducă amprenta lor asupra mediului, care pun accent pe sustenabilitate și ecologie. Clienții comandă de una-două ori pe săptămână, iar cei mai mulți doresc produse proaspete de la producători locali.

Fructele și legumele au o pondere de aproximativ 20% din coș, iar pe partea de brutărie 3 din 4 coșuri conțin cel puțin un produs de brutărie sau patiserie.

„Creșteri se înregistrează și la categoria de produse plant-based - înlocuitoare de carne și lactate. Acolo în foarte scurt timp de la lansarea categoriei am observat că unu din 4 coșuri conținea un astfel de produs, iar între timp această cifră s-a dublat”, arată Cristian Sălceanu, directorul executiv al Sezamo.

Ceapa verde este cel mai comandat produs, indiferent de sezon.

Comanda cu 95 de pungi

Cel mai „pofticios” client a comandat în doar patru luni nu mai puțin de 248 de croissante, iar în primul an de la lansare cel mai fidel client a plasat 62 de comenzi, cea mai mare având 95 de pungi. Aceasta a fost plasată în luna decembrie și a costat 10.584 de lei.

Muncitori străini

Dar nu este totul numai roz în sector. Libertatea a scris anul trecut că unele dintre firmele care asigură curieri pentru livrări aduc lucrători străini, în special din Asia, iar mulți dintre aceștia se plâng de condițiile de muncă.

Deși în contractele lor sunt trecute salarii fixe și un program de 8 ore pe zi, aceștia spuneau la acel moment că trebuie să lucreze câte 10-12 ore pe săptămână, timp de 6 zile.

De asemenea, Direcția Antifraudă din cadrul Fiscului a găsit anul trecut că firmele de livratori nu au plătit taxe în valoare de 14,6 milioane de lei.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Imigrări, în perioada 2019-2023 pentru curieri au fost emise peste 6.700 de avize, iar pentru vânzători la domiciliul clientului pe bază de comandă alte 3.600.

Cine sunt marii actori

Tazz și Freshful sunt deținute de către eMAG, cel mai mare retailer online din România.

eMAG este deținut majoritar de grupul olandez Prosus, controlat la rândul său de cel sud-african Naspers. Omul de afaceri Iulian Stanciu deține la rândul său 20% din grupul eMAG.

Glovo este o aplicație spaniolă de livrare de mâncare gătită, controlată de către grupul german Delivery Hero.

De asemenea, aplicația românească Bringo, lansată în 2015 de omul de afaceri Mihai Păun, a fost preluată între timp de retailerul francez Carrefour.

Pe piață mai activează și platforma Sezamo, controlată de către grupul ceh Rohlik, în vreme ce Bolt Food este parte a grupului estonian Bolt.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (22)
  • Avatar comentarii

    mariusica41 28.02.2024, 09:26

    A avut dreptate Tiriac cand a spus ca romanii au prea multi bani :))

  • Avatar comentarii

    jeky 28.02.2024, 10:41

    Nu că au mulți bani dar e mai simplu să comanzi și când ajungi acasă gata masa

  • Avatar comentarii

    NevorbitSiNebagatInSeama 28.02.2024, 11:15

    Paradoxul ăsta precum că bunăstarea și tehnologia ne tâmpește nu-l pot înțelege. Oare ăsta e maximul evoluției?! Trăim o involuție?! Îmi e dor de gospodinele care aveau câteva "cărți de bucate" prin casă. Femei adevărate. Astea de azi care se cred femei de succes, habar n-au ce înseamnă femeie. Sunt doar purtătoare de organ s e x u a l feminin. Nu vă e rușine?! M-am săturat de livratori. S-a mutat toată Asia aici. Chiar vă credeți nemuritori și nu vă pasă de copiii voștri?!

  • Avatar comentarii

    maximala 28.02.2024, 11:15

    Pun pariu ca cele mai multe comenzi sunt in weekend.

  • Avatar comentarii

    titi_502001 28.02.2024, 11:17

    Ăla cu 27.000 de euro doar pe mâncare bănuiesc că are o familie foarte numeroasă.

ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
07:31
Tânărul care susține că l-a văzut pe Iisus povestește cum arată Raiul: „Să vedeți ce am mâncat”
07:16
România instalează 7 turbine eoliene uriașe de 7 MW, cu rotoare de 175 de metri care pot produce energie chiar și la vânt slab
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!