Cea mai în vârstă dintre surori, Irmingard, în vârstă de 92 de ani, a gustat pentru prima oară un kebap, iar reacția sa a cucerit internetul. În video, sora Clarita o întreabă: „Cum a fost primul tău kebap?”, iar răspunsul a venit imediat: „Sunt absolut încântată”, relatează publicația germană Domradio.de.

Glumind, Irmingard a adăugat că se simte mai tânără, dar a greșit vârsta, spunând că are 82 de ani, până când o altă soră i-a amintit: „Ai 92”.

Călătoria călugărițelor a fost parte a unui pelerinaj la Trier, iar la finalul zilei, acestea au decis să se oprească la un restaurant dintr-o zonă industrială din Mülheim-Kärlich, unde parcarea era mai accesibilă. Conform Domradio.de, grupul de opt surori a fost primit cu căldură la „Firat Kebap Haus”.

„Am fost tratate minunat”, a declarat una dintre ele într-un alt video postat ulterior.

„Sora Irmingard, la 92 de ani, și sora Hildegunde, la 89 de ani, au mâncat în această seară pentru prima dată în viața lor un döner”, a povestit sora Clarita.

„Chiar și celor mai tinere le-a plăcut mult. Acum toate simțim că trebuie să murim imediat, fiindcă suntem atât de sătule!”, a adăugat ea în glumă.

Sora Clarita, cea care a realizat filmarea, este deja cunoscută în mediul online, având aproape 19.000 de urmăritori pe Instagram. Ea a mai povestit, într-un documentar de 15 minute, despre decizia sa de a intra în mănăstire și despre viața sa ca membră a ordinului dominican.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.