Textul a fost aprobat (228 pentru, 164 împotriva) de către Camera Reprezentanților, unde a fost apărat de majoritatea democraților. Dar are încă mari șanse să fie blocat în Senat, controlat în prezent de republicani.

Legea ar dezincrimina la nivel federal deținerea de canabis, considerat de Departamentul de Combatere a Drogurilor (DEA) ca fiind echivalent cu LSD, cocaina sau heroina, chiar dacă utilizarea sa este legală în grade diferite în multe state americane.

De asemenea, ar anula condamnările federale pentru infracțiuni minore de droguri, care, potrivit susținătorilor proiectului de lege, duce la încarcerarea în masă care afectează majoritatea minorităților.

Potrivit organizației pro-canabis NORML, aceasta este prima dată în 50 de ani când o Cameră a Congresului a revizuit clasificarea canabisului.

”Acesta este un moment istoric”, a spus înainte de vot democratul ales din Hawaii, Tulsi Gabbard. Este „un pas către încetarea războiului costisitor și distructiv al SUA împotriva drogurilor, care a transformat americanii obișnuiți în criminali, a sfâșiat familiile și a distrus atâtea vieți”, a spus ea.

Textul ar introduce, de asemenea, o taxă de 5% la vânzarea canabisului și a derivatelor acestuia, pentru finanțarea reintegrării deținuților condamnați și ajutor pentru dispensarele legale pentru vânzarea canabisului, o industrie în plină expansiune, care cântărește câteva miliarde de dolari.

Potrivit sondajelor recente, mai mult de două treimi dintre americani sunt în favoarea legalizării canabisului.

În practică însă, canabisul nu va fi legal în toată țara, întrucât statele vor rămâne stăpânele propriilor lor legi antidrog.

Consumul de canabis medicinal este legal în 33 din cele 50 de state, precum și în Washington, iar în 11 state și în capitala federală pentru uz recreativ.

Camera Reprezentanților a aprobat legalizarea canabisului, o decizie istorică în SUA

”Majoritatea arestărilor referitoare la canabis sunt pentru simpla posesie și sunt făcute în conformitate cu legea statelor americane de către poliția din aceste state”, a subliniat avocatul Vince Sliwoski, de la firma Harris-Bricken.

Oponenții textului au insistat asupra pericolelor dependenței, în special în rândul tinerilor, și au criticat prioritatea acordată acestui vot în detrimentul negocierilor privind un plan amplu de susținere a economiei, afectată de pandemia de coronavirus.

Votul vine la două zile după o altă decizie istorică la ONU. Comisia Națiunilor Unite pentru stupefiante (CND) a aprobat miercuri eliminarea canabisului de pe cele mai stricte liste de control, pe care apărea de 59 de ani și care a descurajat consumul acestuia în scopuri medicale.

FOTO: EPA

Citeşte şi:

SUA, record absolut al cazurilor noi de COVID-19, pentru a doua zi consecutiv

O epidemie de febră galbenă a provocat moartea a 172 de persoane din Nigeria

Analiză Greenpeace: de la stânga la dreapta, majoritatea partidelor ignoră problemele climatice

Gigi Becali a „rupt-o” definitiv cu Anamaria Prodan: «Du-te, bă femeie». Reacția extrem de dură a impresarei
PARTENERI - GSP.RO
Gigi Becali a „rupt-o” definitiv cu Anamaria Prodan: «Du-te, bă femeie». Reacția extrem de dură a impresarei
Zodia Gemeni – perioada, caracteristici, personalitate, compatibilitate
HOROSCOP
Zodia Gemeni – perioada, caracteristici, personalitate, compatibilitate
Viața în țara cu cel mai strict lockdown. Oamenii nu au voie nici să meargă la magazin
Știrileprotv.ro
Viața în țara cu cel mai strict lockdown. Oamenii nu au voie nici să meargă la magazin
Şocul pe care l-a avut o călugăriţă când i-a cerut lui Gigi Becali să facă o donaţie: ”Nici apă nu mi-a dat”
Telekomsport
Şocul pe care l-a avut o călugăriţă când i-a cerut lui Gigi Becali să facă o donaţie: ”Nici apă nu mi-a dat”
Cum sunt ajutați tinerii ieșiți din sistemul instituționalizat să-și construiască propria viață (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum sunt ajutați tinerii ieșiți din sistemul instituționalizat să-și construiască propria viață (Publicitate)