Pe fondul valului de căldură care afectează o mare parte din Franța, tot mai mulți locuitori apelează la aparatele de aer condiționat sau la ventilatoare pentru a face față temperaturilor extreme. Cum mercurul urcă până la 42-43°C, iar nopțile nu coboară sub 25°C, disconfortul devine greu de suportat, realtează site-ul economic francez Capital.
Cuprins:
Pentru cei care nu dispun de aer condiționat, ventilatorul rămâne singura soluție – chiar și dacă trebuie lăsat pornit toată noaptea. Chiar dacă nu răcorește propriu-zis aerul, acesta creează cel puțin o ușoară senzație de prospețime.
Totuși, folosirea îndelungată ridică problema consumului de energie. Potrivit RMC Conso, menținerea ventilatorului în funcțiune pe timpul nopții poate genera costuri diferite în funcție de model, de puterea aparatului și de clasa sa energetică, de la A la G.
Pentru a estima cheltuiala, francezii folosesc un calcul simplu: se înmulțește numărul de ore de utilizare cu puterea în wați a ventilatorului, apoi rezultatul se împarte la 1.000 pentru a fi convertit în kWh.
Ulterior, valoarea obținută se multiplică cu tariful per kWh din contractul de energie electrică.
De exemplu, un ventilator de 50 W folosit timp de 10 ore consumă 0,5 kWh pe noapte, ceea ce înseamnă aproximativ 0,10 euro la un tarif de bază de 0,1952 euro/kWh.
În schimb, un model de 200 W ajunge la 2 kWh, adică aproximativ 0,39 euro pe noapte. Astfel, la o utilizare zilnică timp de o lună, costurile pot varia între 3 și 12 euro.
Folosind aceeași metodă de calcul pentru România, unde prețul unui kWh este de aproximativ 1 leu (cu TVA), rezultă pentru un ventilator de 50 de wați un preț de 0,5 lei pe zi ( 0,5 kWh x 1).
Pentru un dispozitiv de 200 de wați, rezultă un preț zilnic de 2 lei (2 kWh x 1). Asta înseamnă un cost total între 15 și 60 de lei pe lună.
Un reprezentant al Ademe a sublinat că, pentru francezi, această cheltuială este „foarte mică”, mai ales că ventilatoarele sunt folosite doar în perioadele de caniculă, iar beneficiul pentru confort este semnificativ, putând oferi senzația unei scăderi a temperaturii cu până la trei grade.
Comparativ, însă, facturile celor care utilizează aer condiționat cresc mult mai substanțial.