Polițiștii din orașul sucevean Broșteni au fost sesizați sâmbătă că geamul unui autoturism parcat la o cabană din zona Negrișoara a fost spart, iar din mașină au fost furate mai multe sticle cu bere și una de votcă.

N-a durat mult până ce oamenii legii l-au prins pe hoț și nu mică le-a fost mirarea când au constatat că bărbatul de 53 de ani din comuna ieșeană Popești era urmărit și avea de executat 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru distrugere prin incendiere.

Pe numele bărbatului fusese emis un mandat de executare a pedepsei închisorii din 13 februarie 2018 emis de Judecătoria Giurgiu şi un mandat european de arestare din 2 martie emis de aceeași instanță.

Bărbatul a fost reținut și dus sub escortă la Penitenciarul Botoşani.

Citește și:

Nota 3! Profesoara Daniela Pârjol povestește cum doi copii săraci din Vrancea “au primit la finalul anului 3, exact nota care trebuia ca să rămână repetenți, pentru ca școala să fie sigură ca va crește la anul numărul de clase, norma și banii”!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.