Bătrânii din România au printre cele mai scăzute venituri minime din Europa

Aproape 700.000 de pensionari români îşi drămuiesc cu greu veniturile de 350 de lei, tăind de pe lista de cheltuieli orice moft care le-ar putea dezechilibra avutul. De asemenea, aproximativ 300.000 de bătrâni “se bucură” de o pensie de 600 de lei. Aceste valori derizorii ne plasează însă la marginea Europei, arătând încă o dată cât de mult mai avem până să-i ajungem pe cei care încasează sute de euro, ca pensii… minime.

Era pensionarilor agricultori care numărau în palmă cele câteva zeci de lei care însemnau venitul pe o lună a apus în luna aprilie a anului trecut, când a intrat în vigoare legea pensiei minime garantate de stat. Aceasta le acordă tuturor pensionarilor 300 de lei. Suma a fost mărită, în octombrie anul trecut, la 350 de lei. Chiar şi prin această măsură, mai avem însă mult până să-i ajungem din urmă pe alţi bătrâni ai Europei, care au un venit minim de peste 1.000 de euro.

700.000 de vârstnici iau 350 de lei pe lună

Viaţă de huzur la francezi! Pensionarii de aici nu pot lua mai puţin de 3.153 de euro. De asemenea, cei mai “amărâţi” luxemburghezi beneficiază de 1.514 euro pensie minimă. Comparativ cu aceştia, cei mai săraci dintre pensionarii României iau doar 83 de euro. Mai rău decât noi stau doar bulgarii şi letonii, care primesc pensie minimă 59 şi respectiv 64 de euro lunar.

Nu speraţi la bani mai mulţi!

Pensionari, nu vă faceţi planuri: până la sfârşitul anului nu vedeţi nici4332-232645-23marianacampeanurompres_44325.jpg un ban în plus la pensie! Deficitul bugetar de peste 1,5 milioane de lei cu care se confruntă Guvernul nu permite majorarea nici unui venit destinat bătrânilor.

Până să-şi înfigă criza colţii în banii noştri, punctul de pensie, adică indicele în funcţie de care se calculează pensiile, trebuia să ajungă la 45% din salariul mediu brut, adică să se apropie de 800 de lei. Din păcate, recesiunea a schimbat major suma înscrisă pe talonul de pensie pe care bătrânii noştri îl vor primi în acest an.

“Guvernanţii au decis că nu-şi permit luxul de a da mai mulţi bani bătrânilor. Aşadar, pentru tot anul 2010, valoarea punctului de pensie va rămâne la 732,8 lei, iar venitul mediu al bătrânilor va fi de 701,2 lei. Nu le pot spune pensionarilor decât că nu trebuie să spere la bani mai mulţi, că o să moară cu speranţa în braţe”, ne-a spus, Mariana Câmpeanu, fost ministru al muncii.

4332-232644-23batran_shutterstock_39734485.jpgDe ce europenii o duc mai bine decât noi?

Diferenţa dintre români şi alţi europeni în ceea ce priveşte valoarea pensiei minime stă în modul în care autorităţile prevăd facilităţi în cazuri speciale. Astfel, dacă în România pensia este de 350 de lei, în alte state aceasta variază în funcţie de numărul de persoane care se află sub acelaşi acoperiş cu pensionarul.

Astfel, în Belgia şi în Austria pensionarii singuri primesc cu până la 400 de euro mai mult decât dacă locuiesc împreună cu soţul sau cu soţia. În plus, pensia poate să crească dacă în întreţinerea bătrânilor se află şi un tânăr care studiază.

Vechimea în muncă măreşte veniturile

Pentru asta, austriecii iau cu până la 80 de euro mai mult. Pensia minimă poate fi mai mare în Europa şi dacă bătrânii au în îngrijire persoane cu dizabilităţi sau invalizi. De asemenea, valorile celor mai mici venituri pot să crească sau să scadă şi în funcţie de anii de contribuţie la sistemul de pensii.

Astfel, pensionarii suedezi care au muncit mai puţin de 21 de ani pot lua ca pensie minimă 699 de euro lunar, iar cei cu vechime mai mare de 27 de ani pot beneficia de o pensie minimă de 749 de euro.

Francezii impozitează doar pensiile mai mari de 3.000 de euro

O altă problemă care a dus pensionarii în culmea disperării a fost ideea ministrului finanţelor, Sebastian Vlădescu, de a impozita toate pensiile, indiferent de valoarea lor. Măsura ar fi fost fără precedent în Europa, pentru că nicăieri pe continent nu sunt taxate cele mai mici venituri ale bătrânilor.

Astfel, francezii au fixat limita minimă de impozitare la valoarea de 3.050 de euro, dar taxează toate pensiile anticipate. În Spania, de exemplu, doar pensiile minime, de 561 de euro, nu se impozitează, în timp ce englezii cu pensii mai mici de 615 euro pe lună scapă de taxare. Mai mult, Germania impozitează numai pensiile mai mari de 70% din salariul minim pe economie.

Topul pensiilor minime din Europa
 Ţara  Cuantumul pensiei
 1. Bulgaria  59 – 80 € / lună
 2. Letonia  64 € / lună
 3. România  83 €/luna
 4. Cehia  84 € / lună
 5. Ungaria  105-114 € / lună
 6. Polonia  118-154 € / lună
 7. Belgia  124-192 € / lună
 8. Estonia  128 € / lună
 9. Elveţia  307 € / lună
 10. Cipru  312 € / lună
 11. Malta  324-336 € / lună
 12. Grecia  495 € / lună
 13. Spania  561 € / lună
 14. Suedia  699-749 € / lună
 15. Austria  772- 1.158 € / lună
 16. Norvegia  1.332 € / lună
 17. Luxemburg  1.514 € / lună
 18. Franţa  3.153 € / lună
sursa: www.missoc.org
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.