De la pragul de 3 la mie al ratei de incidență, restaurantele, cinematografele, sălile de fitness și alte activități mai pot funcționa până la maximum 30% din capacitate, în intervalul 05:00-22:00, iar comitetul pentru situații de urgență trebuie să adopte o hotărâre în acest sens.
Legat de măsuri pentru prevenirea aglomerației în mijloacele de transport prefectul a spus că se caută soluții. Ea a amintit că anterior, când rata de infectare a fost ridicată, Metrorex și STB au suplimentat trenurile, respectiv autobuzele.
„În zilele următoare vom avea noi întâlniri să vedem dacă este necesară în acest context o eventuală suplimentare”, a declarat Alexandra Văcaru într-o conferință de presă.
Întrebată când intră în vigoare măsurile aceasta a răspuns: „Restricțiile încep să fie aplicate din momentul ratei de incidență cu depășirea de 3 la mia de locuitori, respectiv de la momentul comunicării către public, publicarea pe site-ul prefecturii”.
Pe lângă aceste restricții, rămân în vigoare și cele de la nivel național, respectiv cele legate de obligativitatea unei măști de protecție în toate spațiile.
În ceea ce privește școlile, de la pragul de 3 la mie intră în vigoare criteriul ratei de vaccinare în rândul profesorilor și angajaților școlii pentru funcționarea cu prezență fizică. Dacă acest prag este sub 60%, elevii fac cursuri online, iar copiii de grădiniță stau acasă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro