Purtătoarea de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi: „Credea în Dumnezeu, în iubire și că Rusia va fi liberă”. Ce tablou avea în birou și care era melodia lui preferată

 2 comentarii

Kira Iarmiș, 34 de ani, fostă purtătoare de cuvânt a lui Alesei Navalnîi, liderul opoziției ruse mort într-o închisoare din Siberia, a distribuit o postare pe Instagram în care spune că „el credea în știință, în Dumnezeu, în iubire și că Rusia va fi liberă”, relatează cotidianul ceh Blesk.

În 1927, la Bruxelles, avea loc cea de-a cincea ediție a Conferințelor Solvay, iniţiate în 1911. Aici a fost făcută fotografia care astăzi este considerată de mulți cea mai „inteligentă” fotografie, datorită personalităților care apar în ea, fizicieni și chimiști de seamă ai secolului XX.

17 dintre cei 29 de gânditori din fotografie câștigaseră deja sau urmau să câștige, în anii următori, un Nobel. Printre personalitățile prezente la conferință în acel an, se numărau: Albert Einstein, Niels Bohr, Auguste Piccard, sau Max Planck. Marie Curie se afla și ea printre participanți, fiind singura persoană care câștigase două premii Nobel în 1903 pentru chimie, și în 1911, pentru fizică.

„Îmi place să am în spatele meu cele mai faimoase minți ale omenirii”

„În biroul lui Aleksei era tabloul cu participanții la Conferința Solvay. din 1927. Au fost acolo Albert Einstein, Niels Bohr sau Marie Curie. Toți cei care intrau pentru prima dată îl întrebau care este legătura. «Îmi place că am în spatele meu cele mai faimoase minți ale omenirii», a explicat Kira Iarmiș, pe Instagram.

„Aleksei credea în știință, în Dumnezeu, în iubire și că Rusia va fi liberă“. a adăugat ea.

        View this post on Instagram            A post shared by Kira Yarmysh (@kira_yarmysh) 

„Piesa Santa Lucia răsuna permanent din biroul lui”

Kira Iarmiș spune, ca o anecdotă, că o deranja un singur lucru la Navalnîi: „Îi plăcea în mod deosebit piesa Santa Lucia, a grupului de pop Quest Pistols, o punea toată ziua. Eram în biroul alăturat și nu prea eram de acord cu asta”.

„Nu credea în plictiseală, nu-i plăcea lenea și lupta împotriva așa-zisului caracter național rusesc. Spunea că rușii sunt împinși să creadă că sunt incapabili să trăiască într-o țară bogată și prosperă”, a scris Kira.

„Mi se pare că le-a dat tuturor instrucțiuni specifice cu privire la ce să facă și ce să nu facă. Aleksei, nu te vom abandona și nu te vom uita niciodață!”, a adăugat Iarmiș.

Navalnîi a fost principala figură a opoziției ruse și a criticat cu voce tare regimul, în principal pentru corupție. Vineri, 15 februarie, Serviciul Penitenciar a declarat că un bărbat de 47 de ani s-a îmbolnăvit, și-a pierdut conștiența și nu a putut fi resuscitat, după o plimbare în colonia de dincolo de Cercul Polar.

Familia liderului opoziției l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin de crimă. Sâmbătă, la opt zile după moartea lui, trupul a fost predat mamei lui, Liudmila.

Scriitoarea a fugit din Rusia acum trei ani

Figură publică și scriitoare rusă, Kira Iarmiș este autoarea romanului „Incidente incredibile în celula pentru femei nr. 3” (2020).

Ea a fugit din Rusia în 2021, după ce un tribunal din Rusia a dispus 18 luni de restricții asupra libertății ei de mișcare, după ce a găsit-o vinovată de încălcarea regulilor de siguranță pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Ea fusese pedepsită după ce participat la un protest considerat ilegal în semn de sprijin pentru Navalnîi, în iarna lui 2020.

Tribunalul îi interzisese să plece noaptea de acasă, să ia parte la manifestații și să-și schimbe domiciliul fără a notifica autoritățile penitenciare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Aura1 28.02.2024, 09:29

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  • Avatar comentarii

    Marica13 29.02.2024, 07:50

    A fost o data....acum a trecut momentrul

ALTE ȘTIRI
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
MONDEN
Delia Matache | sursa foto: Instagram
08:45
Decizia luată de Delia Matache. Ce face artista pe 4 decembrie 2026 la Palatul Parlamentului
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
Exclusiv
10:00
Războiul Securității din România comunistă cu coletele din străinătate. Ajutoare din Occident, tratate ca obiecte de spionaj
09:59
Georgeta, mamă a doi băieți, conduce o basculantă roșie în Sibiu. Este singura șoferiță din balastieră: „Trebuie să ai o doză de adrenalină”
09:38
Casele din coji de orez pe care le construiesc americanii împotriva poluării, dar care arată ca niște vile de lux
09:34
Puya, despre retragerea din muzică. „Mai bine pui tu punct decât să pună alții. Mie îmi face plăcere să-mi aud vocea”
TRENDING
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Litoralul de la Mamaia. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:26
România, lider în UE la turismul intern: 89% dintre călătoriile românilor sunt făcute în țară, arată datele Eurostat
Atac nuclear
07:53
Războiul nuclear și inteligența artificială ar putea aduce sfârșitul omenirii până în 2100, arată The Lancet
Fructe proaspete, fructe de pădure și legume la taraba unei piețe agricole
07:45
Fructul pe care un cercetător în longevitate îl mănâncă în fiecare zi: ajută la reducerea riscului de boli cronice și demență
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...