Cel puţin 30 de oameni au murit în urma ruperii unui baraj în Sudan | VIDEO

Comentează

Cel puţin 30 de persoane au murit în nord-estul Sudanului, în urma ruperii unui baraj din cauza inundaţiilor, anunţă Biroul ONU al Afacerilor Umanitare (OCHA), relatează agenţia AFP.

Sudanul înregistrează un sezon ploios intens de luna trecută şi numeroase inundaţii, în principal în nordul ţării.

Ploi puternice au inundat regiunea Arbaat, situat la nord de oraşul Port-Sudan, în statul de la Marea Roşie, provocând surparea duminică a barajului de la Arbaat, potrivit unor martori, notează News.ro.

„Treizeci de decese au fost confirmate în urma ruperii barajului”, a anunţat luni o delegaţie guvernamentală citată de OCHA, potrivit căreia numărul victimelor ar putea fi mult mai mare.

The Arbaat dam collapsed following heavy rains, wiping out at least 20 villages and killing at least 30 people. 

It's 500 days since Sudan’s civil war began, displacing more than 12 million people and plunged the country into one of the world’s largest humanitarian catastrophes. pic.twitter.com/bIwpRiUwqI— Channel 4 News (@Channel4News) August 27, 2024 

Barajul de la Arbaat se află la aproximativ 38 de kilometri nord-vest de Port-Sudan, sediul de facto al Guvernului, după ce autorităţile au fost nevoite să părăsească oraşul Khartoum, capitala ţării, din cauza războiului declanşat în aprilie 2023 între armată şi paramilitari din cadrul Forţelor de Susţinere rapidă (FSR).

SUDAN 

BREAKING - At least 60 people killed and homes of 50,000 destroyed after dam collapse in Sudan

AUG 26, 2024
The Arbaat dam collapsed following heavy rains, with locals reporting people trapped in the floodwater. Many villagers climbed to rocky hilltops to avoid the… pic.twitter.com/fqwwShwRzA— Abhay (@AstuteGaba) August 26, 2024 

Aproape 50.000 de oameni au fost afectaţi

„Până la 50.000 de persoane care trăiesc în zone situate la vest de baraj au fost grav afectate", anunţă OCHA, care precizează că „aproximativ 70 de sate din jurul barajului de la Arbaat au fost afectate de inundaţii bruşte", care au distrus „20 de sate”.

#Sudan Flash update

The collapse of Arba’at Dam in Port Sudan, Red Sea State, has severely affected about 50K people living on the western side of the Dam, while the extent of the impact on the eastern banks is still to be assessed.

Read the report :?️https://t.co/Q3BIozp7wN pic.twitter.com/RAsNluRB6d— UN OCHA Sudan (@UNOCHA_Sudan) August 27, 2024 

Cel puţin 132 de persoane au murit în Sudan, în inundaţii, în timpul sezonului ploios din acest an, care durează din mai şi până în octombrie în majoritatea ţării, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii.

#Sudan Flash update

The collapse of Arba’at Dam in Port Sudan, Red Sea State, has severely affected about 50K people living on the western side of the Dam, while the extent of the impact on the eastern banks is still to be assessed.

Read the report :?️https://t.co/Q3BIozp7wN pic.twitter.com/RAsNluRB6d— UN OCHA Sudan (@UNOCHA_Sudan) August 27, 2024 

Autorităţile sudaneze şi ONU au semnalat o creştere a cazurilor de holeră în urma acestor ploi torenţiale.

În războiul din Sudan, armata condusă de către generalul Abdel Fattah al-Burhane luptă împotriva FSR, condus de către fostul adjunct al acestuia, generalul Mohamed Hamdane Daglo.

Cele două părţi au fost acuzate de crime de război, şi anume bombardamente orbeşti în zone locuite, în acest conflict care s-a soldat cu zeci de mii de morţi şi care a provocat mutarea a peste şase milioane de oameni, potrivit ONU.

Infrastructurile din Sudan, o ţară deja fragilizată înainte de război, au fost decimate. Armata şi FSR sunt acuzate de faptul că au luat ca ţintă instalaţii civile, iar confruntările armate au împiedicat repararea şi întreţinerea acestora.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
10 oct.
Singura femeie care a supraviețuit după două doze letale, externată din spital. Christa Pike a fost trimisă înapoi în închisoare după execuția ratată
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
O furtună solară puternică lovește Pământul: Avertisment emis de NOAA pentru sateliți și rețele de comunicații
TRENDING
10 oct.
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10 oct.
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
10 oct.
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
10 oct.
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
10 oct.
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
10 oct.
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...