Alături de Gabriela Firea, Paul Stănescu, Adrian Țuțuianu, Carmen Mihălcescu s-a aflat, anul trecut, în grupul social-democrat care și-a exprimat opoziția față de conducerea partidului.

Soțul, om de imagine al lui Dragnea

Soțul șefei interimare a Camerei este Horia Mihălcescu. Acesta a deținut funcția de consultant în comunicare al lui Liviu Dragnea. Kirchhoff Consult SRL, firma lui Mihălcescu, a încasat, din 2016 până în prezent, sute de mii de euro din contractele cu PSD, conform Newsweek.ro. Mihălcescu a declarat, anul trecut, că e vorba despre „bani pentru marketing”.

Cine este Carmen Mihălcescu, șefa interimară a Camerei: Legături cu puciștii din PSD, Elena Udrea și SOV

Sorin Ovidiu Vântu a fost consiliat de soțul lui Carmen Mihălcescu, șefa interimară a Camerei

Nu numai cu social-democrații a avut afaceri soțul deputatei Mihălcescu. De-a lungul timpului, Horia Mihălcescu a consiliat-o și pe Elena Udrea, prin firma Red Apple Communication International SRL. 50 la sută din acțiunile acestei firme erau deținute de Sorin Ovidiu Vântu. Horia Mihălcescu a fost, de altfel, purtător de cuvânt al Petromservice, companie controlată de S.O.V.

Horia Mihălcescu a intenționat să intre în politică, pe listele USL, în 2012, dar a fost retras de pe liste, din pricina colaborării cu Elena Udrea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.