„Clasat”, fals-documentarul despre moartea suspectă a unui corporatist. Regizor: „E un film generat de o mulțime de situații reale” | Interviu  

Pelicula va fi accesibilă online în perioada 24-27 aprilie, pe site-ul clasat.ro. 

O investigație jurnalistică fictivă

Realizat în regim independent, „Clasat” este un film care pornește dintr-o realitate documentată, tot mai îngrijorătoare, în care dezvoltarea tehnologică accelerează într-un ritm mult mai rapid decât capacitatea noastră colectivă de a o înțelege, reglementa sau controla etic. 

Cât control lăsăm tehnologiei asupra vieții noastre sau cât de vulnerabili rămânem în fața unor structuri tot mai opace sunt doar câteva dintre întrebările care au stat la baza scenariului. 

Iar forma acestuia – un „fake documentary” despre o ficțională investigație jurnalistică legată de decesul unui angajat într-o corporație și impactul AI – se potrivește unei lansări în mediul despre care vorbește: pe internet. 

Vasile Ernu a discutat cu regizorii Horia Cucută și George ve Gänæaard în exclusivitate pentru Libertatea.

Recomandări

Miniștrii Guvernului AUR, dacă George Simion devine președinte: oameni de afaceri, traseiști politici și admiratori ai Mișcării Legionare

Libertatea: Am rămas profund surprins și bucuros să descopăr un film atât de bun pe o zonă atât de dureroasă. Cum ați ajuns la acest subiect, la idee?
Horia Cucută: La începutul anului 2023 am dat peste investigația celor de la Time Magazine, despre o firmă de outsourcing din Kenya care a avut un proiect pentru OpenAI, ce presupunea să treacă prin vaste librării de conținut toxic pentru a hrăni AI-ul. În cadrul acestui proiect, angajații, care şi erau extrem de prost plătiți, au trecut printr-o adevărată traumă și au fost lăsați baltă şi de companie. Imediat cum am citit această investigație, i-am trimis-o lui George și imediat ne-am dat seama că e un punct de plecare pentru un film.

George ve Gänæaard: Ne bucură că filmul ți-a trezit genul ăsta de reacție. Povestea a apărut cumva dintr-un cumul de impulsuri, frici și observații pe care le tot adunam de o vreme. Linkuri trimise de la unul la altul, în căutarea unei povești care să ne atragă pe amândoi, dar care nu percutau la ambii. Ei bine, articolul din Time ne-a atins pentru că era vorba de un abuz modern, mascat sub umbrela progresului tehnologic. 

Recomandări

Deniz Floroiu, zis „Gucci”, vrea să scape de extrădarea din Columbia. Infractorul de origine albaneză e condamnat la 11 ani în România pentru trafic de persoane

HC: Pe lângă asta, eu tocmai citisem Carrie, de Stephen King, unde o parte din narațiune e compusă din mărturii post-event. Ne-am dat seama că ne-ar ajuta structura aia la un film low to no budget cum intenționam noi să facem. Așa a apărut ideea unei povești construite doar din interviuri, ca într-o anchetă jurnalistică post-traumă.

GG: Și mai era mockumentar-ul scurt pe care l-am regizat în facultate, în UK, în care am și jucat, pe care l-am trimis la noi la Cinemaiubit și despre care audiența de la Studio a crezut că e documentar. Ne-am gândit că putem face același lucru. O ficțiune care să semene atât de tare cu realitatea, încât publicul să creadă că e documentar. A fost o provocare artistică, dar și un mod de a face film cu instrumentele pe care ni le permitem, adică noi doi, o serie de oameni care au fost de acord să ne ajute în acest demers și niște actori extraordinari.

GG: Ne-a interesat mult acel spațiu gri dintre adevăr și ficțiune, dintre ceea ce se întâmplă și ceea ce se povestește că s-a întâmplat. Iar tema inteligenței artificiale ne-a prins în plin val de obsesii personale, de la fascinația pentru tehnologie până la teama reală că mergem prea repede, fără să știm exact unde și cu ce preț. Am vrut să punem aceste întrebări în mijlocul unui thriller care pare documentar, dar care îți fuge de sub picioare pe măsură ce avansezi în poveste.

Recomandări

Violența din spatele lui Simion. Ce alegi când votezi cu „protejatul mai tânăr”?

Temă: Consecințele nevăzute ale revoluției tehnologice

– E un risc să credem că tema majoră este „corupția”, un caz special studiat. Mi se pare că voi puneți în discuție multe alte teme. Fără a face spoilere, care sunt temele care vă frământă, de fapt?
HC: E interesant că, pentru fiecare dintre noi, acest film are altă temă. Chiar am discutat de multe ori şi ne surprindeam că amândoi vedeam filmul din unghiuri sociale diferite, chit că deja terminasem montajul. Pentru mine, de exemplu, cea mai importantă temă sunt consecințele nevăzute ale acestei revoluții tehnologice şi care sunt ignorate pentru că discuția din mainstream media este despre cum o să atingem noi cote de productivitate și va crește economia.

GG: Pentru mine, filmul este și despre ce fel de povești reușesc să iasă la suprafață și care rămân îngropate în comunicate de presă și în anchete clasate. Am vrut să discutăm despre cum se construiește narațiunea oficială, cum poate o poveste personală, umană, să fie complet ștearsă. Iar noi, în film, avem două povești șterse, dar nu pot zice clar care, fără spoilere, așa că las cititorii să vadă filmul, să se bucure acolo de această constatare.

HC: Altă temă majoră ar fi costul uman al progresului tehnologic. Vorbim despre AI cu entuziasm, dar rareori ne uităm la oamenii care fac ca tehnologia să funcționeze, la fețele invizibile care stau în spate. Ne-a interesat tensiunea dintre viitorul strălucitor promis de marile companii tech și realitatea brută a burnoutului, a abuzurilor. Eremia e imaginea acestei fracturi. Un om care a crezut, care s-a implicat, care a fost sedus de ideea că poate schimba lumea.

GG: Ne-au mai interesat și vulnerabilitatea jurnalismului independent, și lupta pentru adevăr în contextul în care toate instituțiile oficiale par deja aliniate. Investigația pe care o vedem în film e, în sine, un gest aproape disperat al unui om care vrea să înțeleagă ce s-a întâmplat și care e din ce în ce mai singur în demersul lui.

Autorii vor să genereze un proces amplu de reflecție

– Care este, de fapt, miza unui astfel de film?
HC: Pentru noi, o primă miză, ca artiști a fost să arătăm că putem face un film low budget spre no budget, dar care să aibă o poveste captivantă. Industria cinematografică a ajuns să fie sufocată de bătălia pentru bugete și uneori vezi că această mentalitate se translatează de la producători și la oamenii creativi care își pun din start bariere pentru că „nu avem buget pentru așa ceva”.

GG: Exact. Miza noastră personală era una foarte concretă, adică să facem un prim lungmetraj care să conteze. Nu doar să bifăm un film de debut, ci să spunem o poveste captivantă, care să se lipească de oameni, care să rămână cu ei. Și să demonstrăm că se poate face cinema relevant, actual, tensionat, chiar și fără bugete mari. A fost, pentru noi, o încercare de a ne valida drept cineaști care pot construi universuri credibile și puternice cu mijloace minimale. Asta e tipul de cinema pe care vrem să-l facem. Un cinema care nu te lasă indiferent, care nu merge pe drumuri bătătorite și care are în centrul său exact acel gest simplu și vital, de a pune întrebări.

HC: Iar dincolo de asta, ne-am dorit să pornim o discuție despre ce e în spatele cortinei pe care scrie inovație. Ni se promite constant din zona tech că vom avea vieți mult mai ușoare și mai mult timp liber, dar deocamdată primim doar mai mult fake news şi boţi cu care te cerți pe Facebook. Poate e cazul să facem un moment de pauză şi să ne întrebăm încotro se îndreaptă această expediție? Ascultăm de căpitan în continuare sau o punem de un „mutiny”?

GG: De la bun început am vrut ca filmul să stârnească întrebări. Să creeze un spațiu de ambiguitate fertilă, în care publicul să simtă nevoia să chestioneze ceea ce vede, ceea ce aude, ceea ce acceptă ca „realitate”. Ne-am dorit să construim o poveste care se simte atât de credibilă încât să te întrebi dacă nu cumva e un documentar. Și de acolo, poate începe un proces mai amplu de reflecție. Câte povești clasate, câte adevăruri neterminate ne înconjoară zilnic? Și cât de mult mai contează pentru noi, azi, să știm ce s-a întâmplat „cu adevărat”?

– Din ce-mi dau seama, este multă documentare pe care se bazează povestea filmului. Cum s-a întâmplat?
HC: Pe lângă investigația inițială, am început să urmărim mult mai intens scena revoluției AI, iar pe parcursul procesului de dezvoltare a scenariului ne trimiteam constant link-uri cu alte articole despre ce întâmplă în domeniu. Am continuat acest proces de research (noi îi ziceam ping pong de linkuri) chiar după ce am scris scenariul și am fost surprinși de multe ori că am prezis niște evenimente. Din acest motiv, am decis să includem în secvența finală de credite cele mai importante știri, că să arătăm că de multe ori în filmul nostru cele mai absurde momente nu erau cele de ficțiune.

GG: A fost foarte multă joacă serioasă cu granițele dintre ficțiune și realitate. N-am vrut să facem un film pur ficțional, dar nici un documentar în sensul tradițional. Ne-am asumat o poziție intermediară, una care ne permitea să fim liberi în formă, dar ancorați în teme cât se poate de reale. Așa am ajuns la ideea unui jurnalist fictiv care investighează un caz foarte posibil.

Muncă masivă de documentare

– Ați lucrat cu cazuri concrete, reale? Ați făcut muncă de investigație?
HC: Pe măsură ce ne afundam în domeniu găseam mai multe povești, articole de opinii sau investigații despre modul de operare al companiilor din zona de tech. Dar la final, articolul inițial care a fost punctul nostru de plecare a devenit scheletul principal al poveștii noastre. Părea genul de poveste care s-ar putea întâmpla în orice zi într-o firmă oarecare de outsourcing din Pipera sau în Silicon Valley-ul de Transilvania aka Cluj.

GG: Nu e un film „bazat pe un caz adevărat”, ci mai degrabă unul generat de o mulțime de situații reale, reflectate în presă în ultimii ani. Cazul Eremia nu a existat, dar mecanismele din jurul lui, mușamalizările, comunicatele copiate de la un birou la altul, sau pasarea responsabilității între instituții sunt extrem de recognoscibile pentru cine trăiește în România.

HC: Am strâns peste 40 de articole și le-am trecut printr-un soi de distilare, care să păstreze din ele esența sistemică, ce se întâmplă atunci când o moarte e clasificată „conform procedurii”, când compasiunea dispare din discurs, când totul e redus la daune de imagine. Într-un fel, da, am făcut o muncă de investigație, dar nu ca jurnaliști, ci ca povestitori care vor să reconstruiască o lume plauzibilă din frânturi recognoscibile de realitate.

GG: Noi credem că tocmai faptul că n-am pornit de la un caz unic, ci de la multe cazuri posibile, ne-a ajutat să construim o poveste care este universală. Tocmai de aceea, după TIFF, mulți oameni ne-au spus că simt că au mai văzut cazul ăsta undeva, că seamănă cu ce s-a întâmplat în compania X sau Y. Asta ne confirmă că nu e o excepție, ci un simptom.

– Există un soi de „minciună” care până la un moment dat te „păcălește”. La început crezi că e documentar. Dacă nu ești atent și nu recunoști anumiți actori, poți pica în această „plasă”. Și totuși e un film ficțional. Ce-l face să fie unul ficțional? Unde apare ruptura? De fapt, ce gen este? Unde-l încadrăm?
HC: Şi nouă ne-a luat mult timp să îl încadrăm. Tehnic e un mockumentary (deși majoritatea filmelor din acest gen sunt în zona de comedie) așa că preferăm să zicem că e un fake documentary. Am simțit că e o ficțiune din prima scenă în care punem în fața audienței ideea că un incendiu a fost clasat de autorități în cârdășie cu o companie în mai puțin de 24 de ore. Constant ne-am întrebat dacă din start „ne dăm de gol” şi o să dispară senzația de documentar. Dar se pare că audiența din România e mult mai rodată cu știri mult mai dure şi dezamăgiri instituționale că un astfel de incident poate trece ca realitate.

GG: Ne interesează foarte mult această zonă de graniță, tocmai pentru că spune ceva și despre epoca în care trăim. Azi, adevărul și ficțiunea sunt tot mai greu de separat. Iar filmul nostru funcționează și ca un comentariu despre cum se construiește percepția, și cine o controlează.

„Poate o tehnologie curată să reziste într-un ecosistem murdar?”

– Aveți pusă în discuție problema Inteligenței Artificiale, foarte discutată azi, care cumva se confruntă cu un sistem corupt, cu problema corupției. Cum derulează, cum se confruntă cele două planuri?
HC: Cele două planuri se întrepătrund constant, de aici şi problema noastră cu situația actuală care ne-a inspirat să facem acest film. Pe de o parte vezi companiile de tech care urlă că ei au standarde de etică, iar în același timp închid ochii la ce se întâmplă pe platformele lor în țări cu regimuri dictatoriale. Înțeleg că sunt companii comerciale care trebuie să facă un profit, dar nu poți să fii okay cu cenzurarea propriului produs doar ca să ai niște extra market share. La fel de absurdă e şi situația opusă, în care politicienii care se plâng de anumite platforme care produc situații de manipulare (a se vedea numeroasele scandaluri cu TikTok) – dar în același timp nu faci nimic să reglementezi situația pentru că vin următoarele alegeri şi speri că tu o să fii ăla care manipulează algoritmul.

GG: Am fost interesați de momentul în care o tehnologie pretins obiectivă, neutră, ajunge să fie folosită într-un sistem deja corupt. Ce se întâmplă atunci? Poate o tehnologie curată să reziste într-un ecosistem murdar? Sau se va murdări și ea, inevitabil? E o întrebare care ne urmărește, pentru că AI-ul, așa cum e dezvoltat acum, nu este independent, ci e antrenat, calibrat și direcționat de interese umane. Iar când acești oameni fac parte dintr-un sistem viciat, tehnologia devine, la rândul ei, o unealtă a acestui sistem. AI-ul devine un aliat involuntar al corupției, pentru că poate fi folosit ca scut, ca justificare, ca instrument de manipulare. Iar noi, publicul, trebuie să fim tot mai atenți la aceste mecanisme.

– Mai există un plan interesant pentru mine, relația tehnologiei cu religia, care dau în fundamentalism într-un spațiu „progresist”. O temă care azi e acută. Cum ați ajuns aici?
HC: Inițial partea religioasă a poveștii era strict un artificiu de scenariu, o pistă pe care să aruncăm publicul. Dar pe măsură ce dezvoltam această parte de scenariu, am realizat că în cercurile noastre sociale sunt mulți oameni care redescoperă religia când se apropie de 40 de ani. Ni s-a părut interesant să abordăm o astfel de poveste, să înțelegem de ce oamenii se duc spre religie, iar uneori chiar spre fundamentalism când suntem înconjurați de tehnologie mai mult decât am fost vreodată în istorie. Mai mult, discuția ipotetică despre cum o să atingem AGI ni s-a părut că deschide o discuție interesantă despre cum ne vom raporta la religie.

GG: Ce zice Horia despre scenariu este ca nu voiam ca Eremia să fie profetul perfect în film, eroul fără pată, singurul om bun într-o lume de corupți. Asta ar fi fost nu doar fals, dar și dramatic ineficient. În schimb, am vrut ca el să fie un personaj complex, un om cu idei puternice. Așa am ajuns la ideea unei convertiri religioase recente, care adaugă o tensiune subtilă în el, dar și în percepția celor din jur.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Certuri constructive în timpul facerii filmului

– Voi ați mai lucrat la filme separat, iar acum veniți cu un debut în echipă la un lung metraj. Cum e să lucrezi în doi?
HC: Am reușit în ultimii ani să dezvoltăm o relație foarte faină co-regizorală. Cred că cea mai importantă lecție e că știm că, atunci când ne contrăm sau dezbatem idei, amândoi o facem ca să iasă proiectul mai bine şi avem încredere în celălalt.

GG: Am început să lucrăm împreună în urmă cu câțiva ani, la scurtmetraje. Am făcut mai multe de ficțiune, dar și animații. Iar echipa noastră s-a consolidat tocmai pentru că am învățat cum să ne ascultăm, să ne contrazicem constructiv și, la final, să alegem ce e mai bine pentru film.

HC: Ne și certăm mult în faza de dezvoltare, dar sunt certuri productive. Știm că fiecare vine cu propuneri pentru binele filmului, nu ca să-și impună neapărat punctul de vedere. Iar faptul că ne cunoaștem deja foarte bine ritmul, limitările și punctele tari ne ajută să lucrăm eficient. Lucrăm deja împreună la următoarele filme.

– Cum a fost cu selecția actorilor? Nu vezi des un astfel de film. Cum au reacționat?
HC: Când am pornit la drum cu acest film, aveam gândul că s-ar putea să fie primul şi ultimul nostru lungmetraj, așa că hai să profităm de ocazie şi să rugăm toți actorii faini pe care îi știm să joace în film (toți au venit pro-bono în acest proiect). Dincolo de relațiile pe care le aveam deja cu mulți dintre ei, tuturor li s-a părut un experiment interesant cinematografic la care au zis da. În plus şi scenariul li s-a părut destul de ofertant, chiar dacă majoritatea scenelor sunt niște interviuri destul de simple ca set-up.

GG: Le-am spus clar că nu avem buget, dar că lucrăm la ceva ce credem cu tărie că poate deveni un film puternic. Ne-am asumat încă din faza de scriere a scenariului acest tip de structură, cu interviuri, tocmai pentru a lucra eficient, cu mulți actori, dar în intervale scurte de timp. Iar fiecare actor și-a avut momentul lui, interviul lui, în care să construiască personajul. Iar faptul că atât de mulți actori au ales să fie parte din acest proiect, fără niciun fel de garanție financiară, spune mult despre generozitatea lor și despre încrederea pe care ne-au oferit-o.

– Care a fost cea mai deosebită reacție de la public? Ați avut ceva cazuri speciale?
HC: Cred că la a doua proiecție de la TIFF, când la Q&A ne-am dat seama că audiența se întreba dacă a fost sau nu un documentar.

GG: Da, cea mai frecventă și, în același timp, cea mai interesantă reacție din partea publicului a fost surpriza sinceră legată de natura filmului. La fiecare proiecție am avut spectatori care ne-au întrebat uimiți „Cum adică… nu e un documentar?”, „Deci nu e după un caz real?”. E genul de reacție care, pentru noi, înseamnă că am reușit, că am trecut granița dintre ficțiune și real.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro