„Uniunea Europeană este cea mai mare piață de liber schimb din lume și a fost o binefacere pentru Statele Unite”, a declarat un purtător de cuvânt al CE într-un comunicat care răspunde afirmațiilor liderului republican de la Casa Albă.

CE a cerut „să lucrăm împreună pentru a păstra aceste oportunități pentru cetățenii și întreprinderile noastre. Nu unul împotriva celuilalt”. „Prin crearea unei piețe unice vaste și integrate, UE a facilitat schimburile comerciale, a redus costurile pentru exportatorii americani și a armonizat standardele și reglementările din 27 de țări”, se arată în comunicat.

Comisia avertizează totodată că va reacționa „ferm și imediat” la orice noi taxe vamale impuse de cel de-al 47-lea președinte american.

„UE va proteja întotdeauna întreprinderile, lucrătorii și consumatorii europeni împotriva taxelor vamale nejustificate”, dă asigurări Executivul european.

Donald Trump a amenințat din nou miercuri că va impune taxe vamale de 25% asupra produselor exportate de UE în Statele Unite.

„Iubesc țările Europei. Iubesc toate aceste țări, cu adevărat, toate diferite. Însă UE a fost concepută pentru a profita de Statele Unite. Acesta a fost scopul și l-au atins”, a declarat Trump, care de la revenirea sa la Casa Albă atacă în mod constant UE și pare să nu mai țină cont de relația transatlantică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.