Un elev de 12 ani din Statele Unite a trecut prin clipe de groază după ce a încercat să reproducă o provocare virală periculoasă de pe TikTok. Caden Ballard a vrut să repete un experiment cu foc, însă cămașa i s-a aprins și a suferit arsuri grave, relatează The Sun.
Incidentul a avut loc pe 16 august, la locuința familiei din Coleman, Texas, când Caden și fratele său mai mare au încercat să aprindă o sticlă umplută cu alcool izopropilic, așa cum văzuseră pe platforma de socializare.
Flacăra, aproape invizibilă, i-a cuprins rapid hainele, iar băiatul a suferit arsuri de gradele doi și trei pe piept, brațe și corp.
Fratele mai mare i-a smuls cămașa în flăcări și i-a salvat viața, după care copilul a fost transportat de urgență la spital. Mama lui Caden, Christina, a povestit pentru postul local KTAB (CBS) că imaginea fiului ei acoperit de arsuri a fost șocantă: „Arăta ca și cum pielea i s-a topit”.
Ea a explicat că băiatul obișnuia să urmărească videoclipuri de tip „storytelling” pe TikTok și nu și-a imaginat că ar putea încerca astfel de experimente.
Caden se află acum în recuperare, dar medicii spun că urmează un drum lung, cu multiple operații și grefe de piele.
Familia avertizează alți părinți să-și atenționeze copiii asupra pericolelor: „Nu știi niciodată când ceva ce văd online îi poate trimite la spital sau, mai rău, le poate pune viața în pericol”.
Incidentul face parte dintr-o serie de tragedii cauzate de provocări virale de pe rețelele sociale. Într-un caz asemănător din Marea Britanie, o fetiță de 7 ani a ajuns în comă după ce o jucărie populară de tip „NeeDoh” a explodat în fața ei, fiind încălzită la microunde, tot în urma unui clip TikTok.