Numele localităţii vine de la cuvântul oimjakon, care înseamnă ”apa care nu îngheaţă”, pentru că în zonă se găseşte un izvor natural cu apă termală. Înainte de 1930, Oimiakon era doar un refugiu sezonier al populaţiilor nomade din zonă, dar autorităţile sovietice au dispus sedentarizarea lor. Toţi oamenii mănâncă carne de ren şi de cal, iar micronutrienţii şi-i iau din lapte, pentru că legumele şi fructele aproape lipsesc din regimul lor. De asemenea, îmbrăcămintea şi încălţămintea lor e fabricată din blană naturală, iar jurnaliştii, care au realizat reportaje în regiune, au fost colpeşiţi de frig, deşi purtau cele mai scumpe şi performante haine, realizate din cele mai sofisticate materiale existente. În sat există un club al ”urşilor polari”, iar localnici înoată în apă rece de -30, adică cea mai scăzută temperatură înregistrată acum în România.

Pentru a săpa gropile în care sunt îngropaţi cei morţi, oamenii fac un foc mare, dezgheaţă câţiva centimetri de pământ, excavează pământul, apoi repetă procesul. Motoarele maşinilor sunt repornite, după ce sunt încălzite cu foc, iar centrala termică a satului este inspectată şi reparată minuţios în scurta perioadă de vară, pentru că, dacă se strică în timpul anotimpului rece, nu mai poate fi pornită, deoarece apa din sistem îngheaţă. Fiecare familie are provizii de mâncare, cărbune şi lemne pentru câteva luni. Aici, dacă arunci un pahar de apă în aer, aceasta este transformată instantaneu în zăpadă, aşa cum arată materialul video de mai jos:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.