Crin Antonescu a declarat sâmbătă seară, 4 ianuarie, că ar fi bine să fie lăsat Călin Georgescu să candideze la alegerile din acest an, pentru că nu vrea ca societatea românească să scape de el „printr-o măsură percepută ca represivă sau nedemocratică sau administrativă”.
Cuprins:
„Din punctul meu de vedere, dacă nu există lucruri foarte clare care să i se poată imputa sau să îi invalideze candidatura - mă tem că există, dar nu comentez eu - ar fi bine să candideze, pentru că eu nu aş vrea ca societatea românească să scape de Călin Georgescu, care e un pericol real, printr-o măsură percepută ca represivă sau nedemocratică sau administrativă, ci prin votul cetăţenilor”, a spus Crin Antonescu la Digi24.
El a adăugat că românii sunt cei care trebuie să sancționeze prin vot minciunile lui Călin Georgescu, altfel își merită soarta.
„Dacă nu există o majoritate de oameni în ţara asta care să raţioneze şi să vadă că domnul Călin Georgescu minte atunci când afirmă, de exemplu, că miliardele din PNRR au fost luate şi n-a intrat un leu în România şi toate au fost date pe ascuns în Ucraina, dacă la minciuna asta românii votează pentru, văzând totuşi măcar autostrăzile care s-au făcut în aceşti ani, atunci vom fi cu Călin Georgescu şi asta ar trebui să fie soarta noastră”, a conchis Antonescu.
Călin Georgescu a atacat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia Curții Constituționale a României din 6 decembrie 2024 prin care a fost anulat primul tur al alegerilor prezidențiale, câștigat surprinzător de el pe 24 noiembrie 2024.
Deocamdată nu se știe dacă Georgescu va mai candida și în acest an.
Crin Antonescu, 65 de ani, a anunțat sâmbătă seară, 4 ianuarie, că își suspendă candidatura la alegerile prezidențiale și a acuzat, indirect, partidele din coaliție că l-au lăsat singur.
„În mod unilateral, adică eu, candidatul, consider acordul privitor la această candidatură suspendat. Eu îl declar suspendat. Am intrat în această bătălie, eu nu mă tem de astfel de bătălii, eu am dus astfel de bătălii, ştiam că nu e o armată pregătită în spatele meu şi că trebuie să mă duc singur sub focul inamic, niciun fel de problemă, numai că mi se pare inacceptabil să văd oamenii din partidele care şi-au declarat susţinerea pentru candidatura mea să vină în mod public şi să spună că de fapt nu ştim, că o să mai vedem”, a spus Antonescu la Digi24.
„Nu eu am dat înapoi, nu eu mă retrag, nu-i găsesc pe dânșii în spate, sunt nehotărâți încă”, a adăugat el, precizând că l-a deranjat și că data alegerilor nu a fost stabilită oficial prin hotărâre de Guvern.
Eu sunt cel care spun, domnilor sau băieţi, mergeţi şi mai gândiţi-vă şi, dacă mai aveţi vreo treabă cu mine, mă căutaţi. Dacă nu, nu, că nu v-am căutat eu.Crin Antonescu:
Decizia a venit la nici două săptămâni după ce a confirmat discuțiile cu PSD și PNL pentru a fi candidat comun la prezidențiale. Pe 22 decembrie 2024, Antonescu a declarat că poartă discuții cu partidele proeuropene privind candidatura sa, așa cum scrisese Libertatea, citând surse din ambele partide.
Pe 28 decembrie 2024, coaliția PSD-PNL-UDMR a stabilit în ședința de la Palatul Victoria calendarul alegerilor prezidențiale 2025, potrivit surselor Libertatea. Primul tur a fost programat pe 23 martie, iar al doilea pe 6 aprilie 2025. Totuși, până acum nu a fost dată nicio hotărâre de Guvern care să bată în cuie aceste date.
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie 2024, a fost câștigat surprinzător de Călin Georgescu. Într-o ședință CSAT convocată pe 28 noiembrie de Klaus Iohannis, au fost prezentate documente care arătau cum a fost sprijinit Călin Georgescu pe rețeaua TikTok, folosindu-se influența Rusiei.
După ce rapoartele SRI și SIE au fost desecretizate, Curtea Constituțională a anulat pe 6 decembrie 2024 alegerile prezidențiale.
Klaus Iohannis a explicat în aceeași seară că „am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate” și că de aceea a decis să convoace CSAT. În aceste condiții, Iohannis a anunțat că rămâne președintele României până când se vor organiza noi alegeri, deși mandatul său expira pe 21 decembrie 2024.
Constantean08 05.01.2025, 11:10
V-a cuprins teama.... Cine o ieși poate pune de un referendum. Să vă reducă puțin. Să mai ia din privilegiile lui ENACHE. Asta în caz că nu-l ia amnezia. Ca pe Bolojan.
Eu333 05.01.2025, 12:52
care autostrazi ? daca se faceau 100 de km de autostrada la 2 ani macar din 90 si pana acum aveam 1200 km de autostrada si nu era mult . Asa, cat avem ? 3 - 400 de km ? wtf Crin taci din gura ;) oricum nu te voteaza nimeni betivule !
radutatii 05.01.2025, 16:45
@Eu333 Faci niste calcule sub efectul mahmurelii de Revelion. Dacă se făceau 100 km de autostradă din 90 pana azi trebuia sa avem 1700 km, nu 1200. Culmea mahmurelii e că azi România are 1270 km de autostradă și drum expres, nu 3-400! ? Unde ai perfectă dreptate, probabil după ciorba de potroace și două cafele ?? e că Crin ar trebui să tacă din gură ?
Realist2023 05.01.2025, 14:33
Io nu sunt de acord cu ideea asta fatalista stil Miorita si Ana lui Manole !! In momente critice, trebuie luate la varf decizii in interes national / nu lasate la cheremul manelistilor de pe TikTok ! Am si argumente istorice - dar nu stiu daca va convine sa va amintesc: -Mica Unire s-a facut cu "uneltiri" prin capitalele europene facute de o ELITA INTELECTUALA extrem de restransa, plus argumentul manu militari (vezi asediul strategic al Adunarii elective majoritar conservatoare de la Buc) -Marea Unire s-a facut prin forta armata in conditiile istorice favorabile din 1918
AaaBbbCcc 05.01.2025, 14:34
Probabil ca nu mai este sustinut. Sunt vorbe spuse in ciuda. Daca ar fi fost om politic serios, nu ar fi expus aceasta frustrare.Georgescu trebuie respins, combatut si trimis la groapa de gunoi a politicii.
auiuliaga 05.01.2025, 20:02
Prin ceea ce spui, ce ar fi diferit fata de "epoca de aur"??? Selectia intr-o tara democratica se face la vot, romania nu e venezuela, cuba, nicaragua sau corea de nord... unde adversarii politici sunt aruncati la "gunoi", asa cred... Daca intr-adevar sunt probe ca au fost ilegalitati "exista justitie". Restul... restul.. habar nu ai ce a fost in comunism... dar ma sperie gandirea dictatoriala...
HOPAHPO 05.01.2025, 15:04
Stiti proverbul cu vaca care dadea mult lapte ,dar dupa ce se lasa mulsa, dada cu piciorul la galeata ? Pai asa este si Antonescu.In 27 decembrie declara la CNN Antena despere Georgescu ca ar fi"„un dezastru dacă ar câștiga președinția României"Doar in cateva zile acest pacatos si a schimbat parerea si acum spune ca trebuie lasat Georgescu sa candideze"asta ar trebui să fie soarta noastră”.S a suparat ca ciobanul pe oi ca nu veneau la el cand el le fluiera . Tu crezi ca de debitezi asemenea prosti,lumea o sa mearga la poarta salii de poker si o sa te astepte cu paine si sare ?Nu valorezi nimic si cat as vrea sa nu se intample ca romanii sa nu voteze gresit,tot nu spun ca Georgescu ar trebui lasat sa candideze.Te ai dat arama pe fata si dupa cateva zile cand cei"alesi"au uitat de tine si bine au facut .Cum ai fi vrut ca dupa 10ani sa fi scos din barlog si pus la Cotroceni cu fanfara.Se intampla si minuni in lumea acesta ,dar in cazul tau minunea sa facut 2012 si a fost mare pacat