Acesta a explicat și de ce n-ar trebui să ne sperie această nouă tehnologie, care vine cu avantajul de a permite un transfer mult mai rapid de date mobile.
De unde a pornit totul
Un profesor american, Thomas Cowan, autor al mai multor articole și cărți pe teme de medicină, inclusiv nutriție, homeopatie și medicina antroposofică (spiritual-științifică), a făcut recent o prezentare în care spunea că pandemiile au fost mereu legate de introducerea pe scară largă a unor tehnologii: când a fost introdusă electricitatea în sate și orașe, a fost și pandemia de gripă spaniolă din 1918, după al Doilea Război Mondial, când s-au introdus radarele, au apărut alte molime, în anii 60 când s-au instalat sateliții pe orbită a fost o altă epidemie. Și finalmente, spune acest profesor, când s-a introdus în Wuhan tehnologia 5G, adică în noiembrie anul trecut, a apărut coronavirusul.
Prezentarea lui a fost rapid preluată și folosită în special pentru alimentarea teoriilor conspiraționiste
În Marea Britanie oamenii au incendiat stâlpii rețelelor 5G și au hărțuit angajații unei companii de telefonie mobilă care instalau aceste rețele. Nici înainte de pandemia de coronavirus rețelele 5G nu erau văzute cu ochi buni și chiar au scos oamenii în stradă, dar acum furia unora a explodat.
Internetul a fost răscolit practic de informația că rețelele 5G ar fi provocat pandemia de coronavirus. Așa că fizicianul Cristian Presură a realizat un video pe canalul său de Youtube „Fizica cu Cristian Presură” în care a explicat și de ce nu se leagă această teorie.
De la electricitate la 5G, teoria care a infectat internetul
Cristian Presură a demontat, pas cu pas, într-un interviu pentru Libertatea, toată teoria. “Uitându-mă la toată această teorie, eu deduc două lucruri: primul este că teoria domnului Cowan nu poate să fie adevărată, pentru că dacă în 1918 existența noilor rețele electrice ar fi provocat pandemia de gripă spaniolă, ea trebuia să apară apoi în fiecare an. Pentru că din 1918 noi trăim cu rețelele electrice, ar fi trebuit să avem în fiecare an pandemii de gripă spaniolă”, spune fizicianul român care astăzi lucrează ca cercetător în Olanda.
Nu există nici un fel de legătură între 5G și coronavirus. În realitate, da, în Wuhan a fost introdusă tehnologia 5G în noiembrie, doar că aceasta a fost introdusă pe scară largă și în alte patru regiuni din China. După cum știm și în Europa au fost introduse rețele 5G. În Elveția, înainte să apară coronavirus, erau mai mult de o sută de stații 5G. Între timp, construcția rețelelor a fost amânată. Dar coronavirus a apărut numai în Wuhan, nu si în celelalte orașe cu rețele 5G.
Cristian Presură, fizician:
Specialistul continuă: “La fel se întâmplă și cu sateliții, și cu radarele. Aici e un alt punct care nu se discută atât de intens: care este intensitatea acestor radiații. Atunci când au apărut radarele în al Doilea Război Mondial nu aveau o intensitate așa mare, fiind folosite să detecteze avioanele. De fapt, ele erau îndreptate doar spre avioane, deci nu se pune problema ca, atunci când radarele respective au detectat, de exemplu, avioanele hitleriste deasupra Londrei, ele să fi provocat o pandemie în altă parte, pentru că intensitatea radarelor era mică peste tot, atât în centrul Londrei, cât și în România”.
Poate radiația electromagnetică să răspândească un virus?
Rămâne însă întrebarea: pot radiațiile radio să influențeze atât de mult biologia un virus încât să-i provoace mutații și să-l facă să se răspândească? Ei, abia aici teoria de pe internet devine SF, pentru că cercetătorii știu că radiația unui telefon, adică undele radio, poate cel mult încălzi o suprafață.
Teoria lui Thomas Cowan în general nu se potrivește. În afară de faptul că vedem că aceste rețele 5G au fost introduse și în alte localități decât Wuhan, mai există și un alt lucru: nu ne așteptăm ca această radiație electromagnetică cu o frecvență nu cu mult diferită de frecvența telefoanelor mobile actuale (3G sau 4G) să provoace un coronavirus.
Cristian Presură, fizician:
“Efectele acestor radiații electromagnetice sunt termale, ele doar încălzesc obiectele. Cunoaștem asta de la cuptorul cu microunde, care are o radiație electromagnetică asemănătoare. Punem mâncare înăuntru și este încălzită. Diferența esențială constă în intensitatea radiațiilor, pentru că un cuptor cu microunde are 1.000 de watti, pe când acest telefon, în cel mai rău caz, în cel mai grav caz, emite către noi, eventual, un watt în momentul în care vorbim cu el lipit ureche”, spune fizicianul.
Cum este verificată radiația pe care o emite telefonul tău mobil
În plus, precizează fizicianul, există organizații internaționale de control al radiațiilor.
“Există reguli. Organizația Mondială a Sănătății controlează fiecare telefon și spune așa: regula este ca acest telefon să nu emită o radiație termală mai mare de 2 watti pe kilogram. Și asta putem să verificăm cu toții, în telefoanele noastre: la Settings, la About phone și apoi la Legal Information există RF Exposure Information și aici avem toate informațiile despre câți watti emite telefonul. Telefonul meu a fost măsurat și emite 0,2 watti pe kilogram. Pentru comparație, o mie de watti sunt în cuptorul cu microunde, iar câtiva watti este energia luminoasă de la o sursă de lumină, deci aproximativ căldura pe care o simțim când ne apropiem de un bec, mai mult decât radiatia termică (radio) a telefonului când îl ținem la ureche”, mai spune Cristian Presură.
“Riscurile sunt suficient de mici ca să trăim cu ele”
Cât de nocive sunt aceste rețele 5G, totuși?
Sunt mulți oameni care își fac griji cu privire la radiațiile emise. “99,9% nu ne vor afecta. Deja s-au făcut măsurători și știm cum influențează radiația electromagnetică ființa umană. Toate studiile pe care le-am făcut nu ne arată că această radiație ar prezenta pericole sau riscuri mari pe care să le luăm în calcul. Pentru că riscuri există întotdeauna, dar evaluăm dacă sunt suficient de mici ca să putem trăi cu ele, ca să spun așa. Știm acest lucru din câteva aspecte tehnice. În primul rând, este vorba de frecvența acestor radiații, care este de 4-5 gigahertzi. Pentru telefonul meu mobil este de 2 gigahertzi. Și știm despre această frecvență că nu este ionizantă. Cu alte cuvinte, această undă electromagnetică nu este capabilă să smulgă electronii din atom și să creeze ioni”, explică pe-ndelete cercetătorul.
Există radiații ionizante, cum sunt alte unde electromagnetice, razele X de exemplu sau o parte din spectrul ultraviolet, care sunt ionizante, adică ele au o energie suficient de mare încât ionizează atomii (le smulg electroni) și pot provoca cancer. De aceea ne ferim de razele X sau de spectrul înalt al radiațiilor ultraviolete. Numai că frecvența pe care o folosesc telefoanele mobile este de sute de mii de ori mai mică! Ea nu este ionizantă și în felul acesta nu ne așteptăm să producă cancer. Studiile care s-au făcut confirmă faptul că radiațiile telefoanelor nu produc cancer într-o manieră care să considere radiațiile mobile cancerigene, așa cum se întâmpla cu tutunul, de exemplu
Cristian Presură, fizician:
Cristian Presură este de altfel neobosit în a populariza știința, prin articole, cărți și pe internet. Românul are un doctorat în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, și multe articole științifice publicate în reviste internaționale. Este membru al asociaţiei cercetătorilor români Ad Astra.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro