Cum a scăpat cu viață familia Papei Francisc din Italia, în încercarea sa disperată de a ajunge în Argentina
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Liderul Bisericii Catolice a pus în centrul mandatului său ajutorarea celor care caută o viață mai bună. Bunicii săi, originari din Italia, au imigrat în Argentina, scăpând de o călătorie mortală peste Atlantic, relatează Le Monde.
Cuprins:
Argentina, un pământ prosper
Principessa Mafalda, o navă lansată la apă cu trei ani înainte de Titanic, plecase de la Genova pe 11 octombrie 1927, cu 971 de pasageri la bor,. De la sfârșitul secolului al XIX-lea, milioane de oameni au traversat astfel Atlanticul în căutarea unui pământ pașnic și prosper.
La acea vreme, Argentina era a șasea putere a lumii, o țară bogată cu o dezvoltare rapidă. În Buenos Aires, trei din patru locuitori au venit din Europa. Erau supranumiți Porteños („cei din port”) și se zvonea că întreaga capitală „a ieșit din barcă”.
Pe 25 octombrie 1927, cu câteva zile înainte de sosire, nava a naufragiat și odată cu ea mulți dintre cei aflați la bord și-au pierdut viața.
Bunicii săi au scăpat la limită dintr-un naufragiu mortal atunci când au emigrat din Italia în Argentina - o experiență care, fără îndoială, i-a inspirat compasiunea pentru cei care pornesc în călătorii periculoase peste Marea Mediterană în căutarea unei vieți mai bune în Europa.
De mic, Jorge Bergoglio a auzit despre acest naufragiu. Bunica lui îi povesteaa despre tragedie, tremurând de parcă ar fi fost la bord.
În toamna lui 1927, Rosa Bergoglio ar fi trebuit să se îmbarce și ea spre Buenos Aires, pe Principesa Mafalda, alături de soțul ei Giovanni, din Piemont, și de singurul lor fiu, Mario, care avea aproape 21 de ani. Dar o „problemă administrativă”, potrivit Papei, a împiedicat plecarea lor. Acest lucru le-a salvat viața la limită.
În 1929, familia sa a ajuns la Buenos Aires
Familia Bergoglio a pus în cele din urmă piciorul pe pământul promis la 1 februarie 1929, la un an după scufundarea Principesei Mafalda, dar cu un an mai târziu decât era planificat: au fost amânați de birocrație. „Pentru a pleca din Genova, la vremea respectivă aveai nevoie de un „nulla osta”, un document care nu era ușor de obținut”, a spus istoricul argentinian Fernando Devoto.
Cei trei plecaseră din Italia iarna și se aflau acum în vara australă. Când vasul a acostat în Buenos Aires, Rosa a fost printre primii care au coborât.
În ciuda căldurii umede, mica brunetă în vârstă de 45 de ani purta o haină de blană. În guler, fosta croitoreasă a ascuns banii din vânzarea cofetăriei din Torino – întreaga ei avere.
„Familia mea nu a părăsit Italia din motive politice”, a spus odată Francisc. Cuplul s-a alăturat celor trei frați care plecaseră cu șapte ani mai devreme la Parana, la 500 de kilometri nord de Buenos Aires, pentru a începe o afacere cu gresie.
Erau mulți italieni acolo și vorbeau un fel ciudat de spaniolă, mai puțin rezonantă și mai blândă decât în Europa.
În provincia Entre Rios, succesul familiei piemonteze nu a trecut neobservat. Orașul le-a poreclit casa „Palazzo Bergoglio”: avea patru etaje, conectate printr-un lift și acoperite de o cupolă în stil Belle Epoque.
Capul familiei, Giovanni, a început să lucreze cu frații săi. Fiul său, Mario, a devenit contabilul companiei. Dar clanul abia se reunise când, la mai puțin de trei ani de la prăbușirea de pe Wall Street, criza economică a lovit Argentina.
În 1932, „palatul” a fost vândut, la fel ca și cripta familiei. Familia Bergoglio cu 2.000 de pesos în buzunare, a părăsit Parana și s-a îndreptat spre capitala federală.
Rosa, bunica educată
„(Bunicii mei) au început de la zero cu același optimism cu care au început”, a spus Papa Francisc în 2013. La acea vreme, Buenos Aires se simțea deja ca o metropolă europeană.
Familia Bergoglio s-a stabilit în cartierul Flores. Din moment ce a trebuit să o ia de la zero, „nonna" Rosa a deschis un almacén , un fel de băcănie. Fiul ei Mario a lucrat ca livrator, în timp ce căuta un post de contabil.
În 1934, într-o strană a unei biserici, a cunoscut-o pe Regina, fiica unui cuplu piemontez ca el, deși născută în Argentina.
La un an după căsătoria lor, s-a născut Jorge. Jorge Mario Bergoglio a venit pe lume pe 17 decembrie 1936, în Buenos Aires, într-o familie de origine italiană. Cel mai mare dintre cinci frați, Papa își amintea adesea cu drag de o familie unită și de influența profundă pe care bunica sa italiană a avut-o asupra credinței lui. A fost botezat în ziua de Crăciun din 1936 într-o bazilică din cartierul italian Amalgro, Buenos Aires.
Un model pe care l-a urmărit toată viața
Nu orice femeie au ales soții Bergoglio să aibă grijă de fiul lor nou-născut. Bunica Rosa era destul de enoriașă. Când locuia la Asti, Piemont, s-a implicat profund în Acțiunea Catolică, una dintre marile mișcări laice care au fost precursorii Democrației Creștine (dizolvată sub Mussolini).
În 1924, la vârsta de 40 de ani, a devenit chiar „sfetnicul episcopului” local. „A ținut conferințe în toată provincia” și a primit aplauze calde, a relatat o revistă culturală locală în 2016.
După Jorge au venit Oscar, Marta, Alberto și Maria Elena. Regina Bergoglio s-a chinuit să-și revină după a cincea naștere și a rămas paralizată mult timp. „Bunica mă ducea acasă la ea, la băcănie și mă aducea înapoi seara”., povestea Papa Francisc.
Primul Papă urban
Nepotul cel mare a fost întotdeauna un prinț. De mână cu nonna Rosa a fost dus la plimbare prin Capitală.
Bergoglio nu a fost doar primul papă din Americi, a fost primul papă urban, singurul care nu s-a născut în mediul rural italian, german sau polonez”, a spus academicianul francez Jean-Luc Marion. „A fi născut într-o metropolă de 15 milioane de oameni îți schimbă considerabil viziunea asupra lumii”.
Revelația divină la 17 ani
La fel ca atâția imigranți preocupați de succesul copiilor lor, părinții lui au ales să uite limba maternă. Când Bergoglio a sosit la Roma în 2013, italiana sa a fost uneori improvizată sau împrumutată din spaniolă. Era atunci un adolescent slăbănog, care se pricepea mai bine la citit decât la fotbal și era pasionat de politică.
Într-o dimineață din septembrie 1953, a avut o revelație. Nu avea încă 17 ani, dar în confesionalul bisericii San José de Flores, parohia sa încă din copilărie, a simțit că urmează să devină preot. „Eram sigur de asta”, a spus el.
Și-a ținut secretă vocația și a decis să-și continue studiile de chimie care a încântat-o pe mama sa. Dar câteva luni mai târziu, a găsit câteva cărți de teologie pe biroul lui. Jorge a mărturisit că vrea să intre la seminar. „Nu te văd preot, termină-ți studiile”, a spus mama lui plângând. Nonna Rosa, în schimb, l-a încurajat: „Dacă te cheamă Dumnezeu, fii binecuvântat!”
Curajul în fața durerii
În predicile sale, Francis nu a avut decât cuvinte de laudă pentru bunica sa, repetând mereu că „un popor care nu-și ascultă bătrânii este un popor care moare”, invocând nostalgia.
Bunica Rosa a murit la vârsta de 90 de ani într-o casă de bătrâni catolică din cartierul Caballito, nu departe de Flores. La 1 august 1974, ziua în care a murit, Bergoglio s-a prăbușit de durerez. În acea zi, el și-a pierdut o bucată din rădăcinile italiene.
Mai bine decât restul familiei sale, înțelesese „curajul” bunicii sale în fața „marii suferințe a dezrădăcinării”. Și-a șters lacrimile când singurul ei fiu, Mario, a fost ucis, mult prea devreme, de un atac de cord. Viitorul Papă nu avea decât 33 de ani și urma să fie hirotonit preot.
Pe 13 decembrie 1969, ziua ceremoniei, Rosa era acolo, fragilă, în primele rânduri ale capelei colegiului iezuit, ținând în mână un buchet de flori de nard și o scrisoare.
Ea i-a urat nepotului ei, într-o scrisoare, „o viață lungă și fericită” și i-a recomandat ca în vremuri de „durere” să se roage Fecioarei Maria. Aceste cuvinte nu l-au părăsit niciodată pe Bergoglio.
Un talisman
Foaia de hârtie îndoită se află în paginile cărți sale de rugăciuni pe care o deschide la Roma în fiecare dimineață și o închide în fiecare seară, mângâind frazele bunicii sale ca pe un rozariu – jumătate în spaniolă, jumătate în piemonteză.
Papa Francisc a murit azi, 21 aprilie 2025, în a doua zi de Paște. Liderul Bisericii Catolice a încetat din viață la 88 de ani, în urma unei infecții.
Suveranul Pontif fusese internat pe 14 februarie la Spitalul Gemelli din Roma, unde a fost diagnosticat cu dublă pneumonie, dar a fost externat la câteva luni după aceea și chiar a participat la slujba de la Vatican din ziua de Paște.
