Cum explică Primăria Galați numărul mare de centrale termice de la Liceul Tehnologic de Marină

Comentează

Cristian Capețis, director în cadrul Primăriei Galați, a explicat, joi, motivul pentru care la Liceul Tehnologic de Marină din Galați a fost necesară achiziționarea a nu mai puțin de 33 de centrale termice. Declarațiile vin în contextul în care numărul foarte mare de astfel de agregate a ridicat semne de întrebare asupra necesității cumpărării lor, dar și asupra prețului de achiziție.

Liceul respectiv este doar una din cele 72 de unități de învățământ din Galați (școli, colegii, licee sau grădinițe) unde au fost achiziționate centrale termice și singurul cu un număr așa de mare de centrale, cu excepția Colegiului Tehnic Traian Vuia, pentru care au fost cumpărate 22. În toate celelalte unități au fost montate între 1 și 6 astfel de centrale.

"Liceul Tehnologic de Marină are în componență 5 corpuri de clădire cu amprentă la sol de 4.829 mp, iar suprafața totală construită desfășurată este de 19.054 mp. Volumul total al acestei suprafețe este de 67.000 mc încălziți. Corpul școală are 5 niveluri și 2.682 amprentă la sol. Internatul liceului are 602 mp cu 4 niveluri, cantina 605 mp cu 2 niveluri și o înălțime de 4,5 metri pe nivel, o extindere a liceului de 362 mp cu 4 niveluri și o sală de sport de 578 mp cu o înălțime de 8 metri", explică Cristian Capețiș.

El spune că soluția de încălzire cu 33 de centrale termice a fost făcută în baza unui contract din 24.03 2017 cu SC Termostil.

"Soluția a fost detaliată de cea care a câștigat partea de proiectare și execuția lucrărilor, adică AEG Technology și Tehnoterm, un contract din 13.10. 2017. Ambele achiziții au fost supuse procedurilor de achiziție publică, a fost o licitație", spune directorul.

Acesta precizează că dimensionarea cu 33 de centrale termice este "corectă, raportată la suprafață și la cubajul clădirilor care sunt încălzite", ținând cont și faptul că există și boilerele pentru apă caldă din internat și cantină și că în internat trebuie asigurată căldură adecvată și în timpul nopții.

"Centralele funcționează după o soluție de automatizare care se cheamă funcționare în cascadă. E mult mai avantajos să pornească secvențial 2-3 centrale în tandem, care asigură o economie majoră. Se ține cont și de modul în care este izolată clădirea, de suprafețele vitrate etc", a explicat directorul.

Capetiș a mai spus că prețul unui cazan în deviz este de 13. 715 lei.

Arhiva foto

"Restul reprezintă costul echipamentelor necesare funcționării centralelor (pompe de recirculare), dar și costurile instalațiilor electrice, termomecanice, pentru racorduri, gaze, proiectare, verificare, autorizare, amenajare spații și dotări", a conchis directorul.

Nicolae Popov, directorul firmei Termostil, care a fost consultantul general în cazul mai multor unități de învățământ unde au fost montate centrale termice, spune că toate calculele privind necesarul de centrale au fost făcute la fel pentru toate unitățile.

"Nu e nimic ieșit din comun numărul mare de centrale de la acel liceu, s-a calculat după formule cu care se calculează de ani de zile. Acolo există o suprafață și un volum mare de încălzit și totul se calculează după volumul care se încălzește. Așa este regula instalațiilor. Sunt niște norme specifice care se aplică", mai spune directorul Termostil.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește