Directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara povestește cum se făcea carantina în Evul Mediu pe teritoriul României
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Primele reguli de carantină în România au fost instituite în urmă cu mai bine de 500 de ani. Pe vremea când oamenii care se îmbolnăveau de lepră, o boală infecțioasă gravă cunoscută din antichitate,
se retrăgeau la o biserică din Sighișoara, cunoscută acum drept Biserica Leproşilor. Unii dintre ei rămâneau acolo chiar şi până la sfârşitul vieţii, pentru a nu-i molipsi și pe cei sănătoşi.
Pentru ca oamenii din carantină să nu se simtă abandonaţi, aveau acces atât la slujbele religioase oficiate de preot, cât şi la spovedanie şi împărtăşanie. Dar nu în interiorul bisericii. Predicile le erau ţinute din amvonul exterior, lângă intrare. Accesul preotului se făcea din interior, iar acest amvon exterior a fost folosit până în anul 1884, când uşa acestuia a fost zidită şi a fost construit corul.
”În timpul duminicilor şi la sărbători, preotul intra şi ţinea slujba religioasă din acest amvon exterior pentru că bolnavii nu intrau în biserică. Preotul predica pentru toţi bolnavii, astfel încât aceştia să audă cuvântul Evangheliei. Se spune că exista şi o mică fereastră prin care oamenii erau spovediţi.
Biserica are un rol foarte important deoarece aici mult timp s-a păstrat averea oraşului. Fiind o zonă cu leproşi nu intra nimeni în zona aceea, fiind o boală contagioasă. Mult timp banii au fost ţinuţi în acea biserică, într-o siguranţă deplină", a declarat directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teșculă, citat de Agerpres.
Biserica Leproşilor este situată în zona Gării CFR din Sighişoara, şi oficial poartă o denumire săsească, care în traducere înseamnă "Curtea Liniştii". Această curte a liniştii cuprindea, pe lângă biserica propriu-zisă, o şcoală, casa învăţătorului şi spitalul, denumit şi leprozerie.
”În Evul Mediu, Sighişoara a avut două instituţii spitaliceşti, una a fost atestată documentar în anul 1461, era în piaţa de jos a oraşului, lângă o biserică a spitalului, care a existat până în 1889, când a fost dărâmată. Se îngrijeau în special de copii, de bătrâni, de orfani şi de cei care aveau anumite boli. Însă, în 1507, este atestat un alt institut spitalicesc, un spital şi o biserică, care erau în afara oraşului, dincolo de râul Târnava Mare, dedicată unei boli care exista şi în antichitate, dar şi Evul Mediu, şi anume lepra.
Biserica este una mică, în fostul cartier Siechhof, construită în stil gotic, dedicată Sfântului Duh şi care, spre deosebire de celelalte biserici din spaţiul românesc, are amvonul în exterior (...) Era o carantină permanentă, unde cei care se îmbolnăveau de lepră se retrăgeau. Dacă se vindecau, erau supuşi unui examen medical, şi plecau, dacă nu, mureau acolo. Până în secolul al XVIII-lea la Sighişoara a funcţionat leprozeria”, a mai spus Nicolae Teşculă, pentru sursa citată.
Date despre lepră
Prezentă în antichitate pe continentul european, lepra a dispărut din această zonă la începutul Evului Mediu. A revenit în Europa odată cu cruciadele, iar în jurul anului 1.500 numărul leproşilor din Europa era foarte mare, fiind estimat la circa 19.000 numărul total al leprozeriilor din ţările europene în acea epocă.
Leproşii care nu acceptau să se închidă în leprozeriile din Evul Mediu erau obligaţi să trăiască în afara satelor şi oraşelor, însă nu beneficiau de nicio ocrotire, fiind stigmatizaţi şi discriminaţi şi riscând mai tot timpul de a fi omorâţi cu pietre, teama faţă de ei fiind foarte mare în rândul comunităţilor.
Numărul bolnavilor de lepră în Europa s-a redus foarte mult în secolele XVII-XVIII, odată cu progresele înregistrate în privinţa igienei personale.
sursa foto: Wikipedia
