Cum va decurge ceremonia de incinerare a lui Andrei Gheorghe și ce alte personalități române au fost incinerate

După ce apropiații își vor lua rămas bun de la Andrei, corpul acestuia va fi scos din coșciugul – care va fi doar închiriat – și așezat pe un grilaj și băgat în cuptor.

Astfel, familia realizatorului de emisiuni radio respectă dorința lui Andrei Gheorghe, care – în mai multe rânduri – a făcut referire la acest aspect legat de moartea sa.

Trupul lui Andrei Gheorghe va fi depus joi 22 – martie și vineri – 23 Martie, la Galeria de Artă Contemporană Mobius din strada Mendeleev D.I. nr. 2, Sector 1, București. Așadar, nici chiar în ultimele clipe pe acest pământ, Andrei nu se dezice de stilul său nonconformist.

Ce alte personalități din România au fost incinerate

Senatorul UDMR Verestoy Attila a fost incinerat la Viena, unde se internase într-o clinică medicală pentru tratarea cancerului de care suferea.

Dar, urna cu cenuşa politicianului maghiar, cu cetățenie română, a fost depusă într-un sicriu, fiind apoi înmormântat Cimitirul Reformat din Odorheiu Secuiesc.

Verestoy Attila

Dar, înaintea ceremoniei funerare, a fost oficiată o slujbă ecumenică la Biserica Reformată din Odorheiu Secuiesc. Verestoy Attila a murit în 23 ianuarie 2018, la vârsta de 63 de ani.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Jurnalistul Sorin Satmari, fost ofițer de presă al Federației Române de Fotbal (FRF), care a fost și comentator la TVR, a ales să fie incinerat, după ce pleacă de pe această lume. Ceea ce s-a și întâmplat, în data de 14 iulie 2017.

Sorin Satmari

Și Victor Atanasie Stănculescu a cerut, ca după moartea lui, să fie incinerat, iar cenușa să fie aruncată în două mări, însă urna a fost depusă la cimitirul Sf. Vineri, lânga mormântul soției sale.

În urmă cu doi ani, generalul Victor Stănculescu a avut parte de o scurtă slujbă, în condițiile în care Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerare că fiind una creștinească și nu-și lasă preoții să facă slujbă în aceste cazuri.

Victor Atanasie Stănculescu

Victor Atanasie Stănculescu şi-a trăit ultimele clipe de viaţă într-un azil, acolo unde a și murit, la vârsta de 88 de ani, același azil în care se aflau Zina Dumitrescu şi Ion Columbeanu, tatăl lui Irinel Columbeanu.

Și în anul 2012, la moartea regizorului Sergiu Nicolaescu, s-au ridicat numeroase întrebări legate de incinerarea trupului unui dispărut dintre cei vii. Înmormântare sau incinerare?

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Sergiu Nicolaescu

Sergiu Nicolaescu a murit pe 3 ianuarie 2013, în urma unor complicaţii cardiace şi pulmonare. Și celebrul cineast a vrut să nu fie băgat în pământ, după moartea sa.

• Antropologii ne-au spus ce a rămas din sergiu nicolaescu după ce a fost incinerat.
• Sergiu Nicolaescu luase decizia incinerării cu 9 ani înainte să moară! «Popa, învață cum se face, tu o să mă arzi!»
• Sergiu Nicolaescu se gândea că vrea să fie incinerat, de când a regizat filmul “Dacii”.

Dor Geta Popescu și Erik Gulcsi au murit pe munte, în Masivul Retezat, în aprilie 2017, după ce au fost surprinși de o avalanșă, alături de alte cinci persoane. Dor Geta, care deținea numeroase recorduri de vârstă, a fost înmormântată, la Râșnov, orașul ei natal, aproape de casa părintească.

Dor Geta Popescu

În schimb, trupul neînsuflețit al lui Erik a fost dus la Crematoriul din Cluj, unde a fost pentru a fi incinerat. Cenușa sa a fost dusă în vârful muntelui, pentru ca Erik să fie în continuare în locul pe care l-a iubit cel mai mult.

Erik Gulcsi

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

În aceeași luna din același an, în care și-au pierdut viața cei doi alpiniști, murea și fostul jurnalist Daniel Popa. Și el  a fost incinerat, conform ultimei sale dorinţe şi răspândit în Adriatica, “într-un loc drag nouă de pe coasta Croaţiei”, după cum spunea soția sa, Camelia Popa.

Daniel Popa

ATENŢIE, VIDEO ŞOCANT! Aşa e incinerat un cadavru

Ce spune Biserica Ortodoxă Română despre incinerare

Ei bine, preotul Nicolae D. Necula lămurește această dilemă, în cartea sa… „Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică”:

Problema incinerării sau cremaţiunii, adică aceea a arderii trupurilor celor morţi, în loc de a fi înmormântaţi, s-a mai pus în discuţie în sânul Bisericii Ortodoxe Române (BOR). În privinţa incinerării Biserica nu are un canon expres care să interzică acest lucru şi acest fapt se datorează apariţiei sau, mai bine-zis, introducerii acestei practici în viaţa Bisericii mult mai târziu, adică după încheierea colecţiei oficiale canonice a Bisericii Ortodoxe. Ea a constituit obiectul unor studii, polemici şi atitudini generate de înfiinţarea în Bucureşti a Crematoriului „Cenuşa”. Ea se pune şi astăzi, mai ales că incinerarea a devenit o practică destul de curentă în ultima vreme. Pentru a răspunde la întrebarea ridicată, socotim necesare câteva lămuriri în legătură cu practica incinerării.

Ceea ce trebuie spus mai întâi este faptul că înmormântarea, îngroparea sau înhumarea a fost practica de început a oamenilor în legătură cu rămăşiţele pământeşti. Incinerarea a apărut mult mai târziu în viaţa unor popoare şi a constituit o practică separată de înmormântare sau unită cu aceasta. La vechile popoare civilizate: perşi, babilonieni şi egipteni s-a practicat înhumarea, îmbălsămarea de la egipteni fiind un privilegiu rezervat celor din familiile regale. La greci şi la romani s-a practicat la început tot înmormântarea, incinerarea fiind introdusă mult mai târziu pentru diverse categorii de cetăţeni: regi, eroi, aristocraţi şi în general, cei bogaţi. La evrei s-a practicat tot înhumarea, ca de altfel la toate popoarele semite, arderea trupurilor fiind cunoscută numai în cazuri de excepţie, ca un fel de pedeapsă maximă pentru crime îngrozitoare.

În ceea ce priveşte pe creştini, aceştia, provenind în marea lor majoritate la început dintre evrei, au practicat numai înhumarea. Ceea ce este interesant e faptul că şi creştinii care au provenit din lumea greco-romană au adoptat tot practica înhumării, înlăturând, acolo unde exista, incinerarea. Fenomenul a fost mai interesant pentru popoarele necreştine care, sub influenţa creştinismului, au adoptat înhumarea, înlăturând incinerarea. Din mărturiile scripturistice, patristice, istorice şi arheologice, reiese fără îndoială că Biserica creştină a practicat de la început şi practică şi astăzi înmormântarea ca unică modalitate de tratare a rămăşiţelor pământeşti. Ea corespunde mai întâi învăţăturii Bisericii despre trup şi datoriile faţă de el, trup care trebuie să se descompună în pământul din care a fost luat, fără intervenţia forţată şi autoritară a omului în natura creată de Dumnezeu. Practica aceasta se bazează pe tradiţia moştenită de la evrei, dar şi pe faptul că trupul Mântuitorului a fost înmormântat. De la primele convertiri ale păgânilor la creştinism, observăm respectarea acestei practici, ceea ce înseamnă că ea avea autoritate apostolică. Mai târziu, când ritualul înmormântării a fost alcătuit de Biserică şi dezvoltat în timp, până la formele pe care le cuprinde astăzi, acesta a fost aplicat sau adaptat la practica înhumării, ca fiind singura acceptată şi consfinţită de tradiţia Bisericii. Nicăieri nu se pomeneşte de incinerare în practica Bisericii creştine. De aceea, Biserica n-a fost pusă vreodată să ia o hotărâre privitoare la incinerare, fiindcă aceasta nu s-a practicat în tradiţia ei. Practica unică, generalizată în Biserica creştină din epoca apostolică până astăzi, a fost înmormântarea.

Introducerea ei în viaţa Bisericii a venit o dată cu ideile secularizante ale revoluţiei franceze, încercând să înlocuiască o practică milenară cu una nouă, căreia dorea să-i dea un simbolism deosebit de cel creştin. Incinerarea începe în cadrul Bisericii creştine cu anul 1874 când s-a construit primul crematoriu la Milano. De la această dată şi până în vremea noastră, numărul crematoriilor s-a înmulţit, incinerarea devenind o practică obişnuită în toate marile oraşe ale lumii cu îngrămădiri mari de populaţii. În majoritatea din acestea se practică mai ales pentru motive de salubritate şi urbanism.

În privinţa incinerării, Biserica Ortodoxă se bazează pe tradiţia milenară consacrată de aceasta care consideră că înmormântarea este practica corectă pe care ea trebuie să o accepte şi să o cultive socotind incinerarea ca pe o practică interzisă pentru credincioşii ei. Dacă ne referim la Biserica Ortodoxă Română, aceasta s-a pronunţat prin cel mai înalt for al ei, Sfântul Sinod, încă din anul 1928, în problema incinerării. Fiind pus în faţa unei atitudini ce trebuia exprimată, datorită atmosferei care se crease prin înfiinţarea crematoriului din Bucureşti, Sfântul Sinod, în şedinţa din 15 iunie 1928, a hotărât mai întâi următoarele:

1. Preoţii să prevină din vreme pe enoriaşi, atrăgându-le atenţia că, în cazul când cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistenţă religioasă;

2. Înainte de oficierea slujbei de prohodire a unui mort, preotul respectiv să aibă grijă să se informeze pe lângă familia mortului, la care cimitir se va înmormânta cel decedat;

3. Celor ce totuşi au fost incineraţi sau se vor incinera să fi se refuze orice serviciu religios, atât la moarte, cât şi după moarte.

Problema incinerării a fost reluată şi în şedinţa Sfântului Sinod din 22 februarie 1933, în care s-a hotărât ca instrucţiunile formulate în şedinţa din 15 iunie 1928, cu privire la incinerare, să se comunice tuturor chiriarhilor spre a le pune în vedere preoţilor, în scopul aplicării lor. De asemenea, a hotărât ca chestiunea incinerării să se trimită la sediul Comisiei pentru doctrină şi viaţă religioasă spre a preciza dacă în cazurile de incinerare forţată şi fără voia sa a vreunui credincios, i s-ar putea da asistenţa bisericească. Hotărârea Sf. Sinod a fost aplicată trimiţându-se tuturor eparhiilor hotărârea din 15 iunie 1928 pentru a fi comunicată preoţilor, cu ordinul de a lua cunoştinţă şi a se conforma. Hotărârea a fost adusă la cunoştinţa preoţilor şi pe alte căi, iar în ordinul din 18 septembrie 1933, dat în urma unui caz de abatere de la hotărâre, s-a făcut precizarea că „pentru orice abatere de la hotărârea luată de Sfântul Sinod, în respectul doctrinei şi practicii Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe, preoţii vor fi opriţi de la toată lucrarea preoţească şi trimişi în judecata Consistoriului Spiritual Eparhial, spre aspră sancţionare”.

Aşadar, Biserica Ortodoxă Română are o atitudine clar exprimată faţă de cei care s-au incinerat sau se vor incinera. Din 1928 şi 1933, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a revenit asupra acestei hotărâri, aşa, încât ea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre. De aceea este de datoria oricărui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române să respecte aceste hotărâri, încercând să lămurească şi să determine şi pe credincioşi să respecte tradiţia milenară a înhumării. În cazul în care este chemat să oficieze slujba înmormântării celor care urmează a fi incineraţi, preotul trebuie să refuze categoric, cu atât mai mult, cu cât ştie că solicitarea a venit şi din convingeri sau practici atee, care, în acest caz, arată dispreţ faţă de învăţătura Bisericii şi de tradiţia ei veche şi venerabilă. Cazul este aproape identic cu sinuciderea pentru care Biserica nu admite oficierea slujbei înmormântării, pe motiv că sinucigaşul s-a substituit lui Dumnezeu, curmându-şi viaţa pe care nu şi-a dat-o el, ci Dumnezeu. Aşadar, nu săvârşim nici slujba Înmormântării si nici slujbele de la soroacele de pomenire a celor morţi, rânduite de Biserică, celor care se incinerează. Ceea ce este mai dureros este însă faptul că, profitând de lipsa de informare a credincioşilor şi de buna lor credinţă, preoţi caterisiţi sau depuşi din treaptă săvârşesc slujba înmormântării în însăşi incinta crematoriului, fără ştirea şi controlul autorităţii bisericeşti şi civile. Este unul din abuzurile care se cer neîntârziat curmate.

Cât priveşte meschinăria exprimată nu de mult în presă de către un parlamentar, care făcea apel la economisirea de haine, lemn şi ciment, recomandând incinerarea, considerăm că este cea mai grosolană sfidare şi ignorare a unei laturi atât de importante a spiritualităţii ortodoxe româneşti, care este cultul morţilor, şi o lipsă totală de respect faţă de oameni care, pentru toată truda pe care şi-o dau sub soare, merită măcar un rând de haine şi patru scânduri cu care să plece din această viaţă.

FOTO – Facebook.com

EXCLUSIV / Primele concluzii ale medicilor legiști: Andrei Gheorghe avea probleme cardiace și suferise mai multe infarcte

Testamentul lui Andrei Gheorghe: „Vă blestem să muriţi stând la coadă, să trăiți din salariu și să vă petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuită!”

Cine l-a găsit pe Andrei Gheorghe mort în casă. Ce le-a spus familia polițiștilor

Cine a fost Andrei Gheorghe. Fostul om de televiziune a murit la 56 de ani

Cauza morții lui Andrei Gheorghe. Jurnalistul a suferit un stop cardio-respirator

Andrei Gheorghe, implicat în mai multe scandaluri. A fost urmărit penal pentru deținere de droguri

Primele imagini de la locuința lui Andrei Gheorghe

Familia lui Andrei Gheorghe. Jurnalistul a divorțat de două ori: „Am fost un tată destul de strict”

Cum arăta Andrei Gheorghe în tinerețe. Imagini de colecție cu fostul realizator TV și radio

Primele reacții la moartea lui Andrei Gheorghe. Mesajul lui Florin Călinescu

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro