Instanţa supremă a admis, vineri, cererea formulată de senatorul PSD Gabriela Firea privind sesizarea Curţii Constituţionale, fiind reclamată astfel neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului 312, alineatul 2 din Codul de procedură penală, care prevede că „suspendarea urmăririi penale se dispune şi în situaţia în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană”, informează Mediafax.
Sesizarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocaţii Gabrielei Firea, în raport de faptul că preşedintele beneficiază de imunitate.
Instanţa supremă a stabilit următorul termen în dosar la 24 iulie.
În 28 mai, avocatul senatorului PSD Gabriela Firea, Lucian Bolcaş, a depus o plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Parchetul instanţei supreme a decis suspendarea anchetării preşedintelui Traian Băsescu „pentru calomnie”.
Potrivit apărătorului Gabrielei Firea, imunitatea preşedintelui nu trebuie să încalce egalitatea în drepturi a cetăţenilor unui stat democratic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.