Studentă română într-un oraș zguduit de cutremur: „M-am trezit în țipete. Blocul se ducea înainte și înapoi, lustra se balansa ca o minge de ping-pong. Acum ne e frică să dormim”

Comentează

Ioana Alexandra Alexe, masterandă la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București (USAMV), aflată cu o bursă Erasmus în Turcia, a povestit pentru Libertatea coșmarul prin care a trecut în ultimele două zile. Tânăra studia din octombrie anul trecut la Universitatea Erciyes, din Kayseri. Deși localitatea se află la 250 de kilometri de Gaziantep, zona cea mai afectată, și aici cutremurul s-a simțit puternic.

„Am dormit, în 48 de ore, doar vreo trei ore adunate. Dacă închidem ochii și-i deschidem avem senzația că ne mișcăm din nou. Ne e frică să dormim”, a povestit tânăra pentru Libertatea. În momentul în care vorbim la telefon, Ioana împreună cu alți patru colegi de la USAMV București și USAMV Timișoara sunt într-un hotel din Ankara, de unde urmează să se întoarcă în țară cu avionul, miercuri, pe 8 februarie. În ultimele 24 de ore, în zona unde se află românca, au fost peste 50 de replici. De teamă de a nu fi prinși sub dărâmături, au stat afară în ninsoare până au găsit cu ce să plece.

Arhiva foto

„Acel minut a fost cumplit, simțeam că ne dăm ca într-un roller coaster”

„Noi eram trei fete în același apartament. Pe la 4 când a început cutremurul nu am realizat ce se întâmplă. Inițial am crezut că cineva face o glumă proastă. M-am trezit în țipete. Ne-am dus în tocul ușii și am încercat să ne dezmeticim să vedem ce trebuie să facem. Acel minut a fost cumplit, simțeam că ne dăm ca într-un roller coaster, blocul se ducea înainte și înapoi, toate cădeau”, povestește Ioana primele clipe. Ea locuia, alături de alți șapte studenți veniți cu burse de mobilitate Erasmus, într-un ansamblu de blocuri din Kayseri.

Oraș situat în centrul regiunii Anatolia centrală, aflată în partea asiatică a țării, Kayseri are o populație de ceva mai mult de 1 milion de locuitori.

După primul cutremur, Ioana și colegele de apartament s-au dus la geam să vadă ce se întâmplă. „Auzeam lumea cum țipă pe scara blocului, cum aleargă, noi ne uitam pe geam cum lumea deja ieșea din bloc. A urmat alt seism la scurt timp. Nu am avut mult timp să reacționăm pentru că a urmat o a treia replică. După ce s-a oprit, am putut să coborâm și noi, după ce ne-am luat un hanorac pe noi, geaca și ghetele în picioare”, își amintește românca.

Universitatea le-a cumpărat bilete de avion

Au stat în fața blocului câteva ore, apoi au revenit în case, și-au pregătit un bagaj de siguranță cu apă și ceva de mâncare. „Un alt cutremur puternic a urmat. A fost la fel de urât, cu chestii căzute pe jos, globuri sparte, că aveam încă bradul de Crăciun împodobit. Toate globurile din el s-au spart, o lustră făcea efectiv ca o minge de ping-pong în casă, tablouri căzute, vase sparte, țipetele noastre...”

Arhiva foto

După această nouă replică ce a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 6 ianuarie, au început să-și facă bagajul. În timpul ăsta, părinții din România căutau ajutor la autorități. „Părinții noștri au apelat la consulate, la ambasade, dar neavând o clădire dărâmată sau decese, ne-au zis că nu ne pot ajuta. Apoi am apelat la universitățile noastre și am vorbit cu rectorul USAMV București și ne-a ajutat împreună cu rectorul de la USAMV Timișoara, ne-au cumpărat bilete de avion, ne-au găsit cazare în Ankara”, mai povestește tânăra.

Doar că primul autobuz era abia marți dimineață spre Ankara, așa că ajutați de un profesor turc, și-au petrecut noaptea în cantina universității. Drumul până la Ankara a fost și el îngreunat de codul galben de ninsori, dar într-un final, după mai multe ore, au ajuns la cazare. Ioana va răsufla ușurată însă abia după ce se va vedea ajunsă în București.

Bursa sa Erasmus era la final, ar fi trebuit să se întoarcă în țară pe 15 februarie, dacă nu se întâmpla tragedia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
Exclusiv
15:01
Ispita Daniela Pană, dezvăluiri de la Insula Iubirii 2026: „Nu mă așteptam să se întâmple lucrurile în maniera în care au fost”
15:00
Situație fără precedent la Samsung: compania pierde bani cu fiecare telefon vândut și taie masiv producția
14:56
Șoferii de TIR ar putea lucra până la 70 de ani din cauza celor 25.000 de camionagii lipsă, în Italia: „Să se lucreze mai mult”
14:51
Filmat de zeci de camere, un tânăr din Brașov a crezut că va scăpa după ce a zgâriat 22 de mașini într-o singură noapte, însă a ajuns în arestul Poliției
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...