„Peste ţara noastră, de la Paşte până acum, am avut o masă de aer tropicală ce a persistat peste ţara noastră. Din păcate, de duminică, norii au fost mai insistenţi, şi neavând insolaţie, ci aceste uşoare intensificări ale vântului, a făcut să simţim un pic senzaţia de răcoare, având în vedere şi că temperaturile au fos tdestul de scăzute în timpul dimineţilor, când am avut în jur de 10 grade, în medie, la nivel naţional. Iar aceste intensificări uşoare ale vântului au sporit senzaţia de răcoare”, a explicat pentru Libertatea meteorologul ANM, Mihai Timu.

Prognoza meteo pentru 16 – 22 aprilie 2018 arată că în zilele următoare va ploua în multe zone ale ţării, dar, în weekend, vremea va fi frumoasă.

În plus, meteorologul ANM a precizat că în zona litoralului şi a ţinutului Dobrogei, vântul care a bătut dinspre largul Mării Negre spre ţărm a făcut ca temperaturile să fie cu câteva grade mai scăzute decât în restul ţării.

Totuşi, specialistul Administraţiei Naţionale de Meteorologie a dat asigurări că aceste fenomene sunt normale pentru perioada de primăvară, şi chiar dacă la prânz pot fi până la 25 de grade Celsius, dimineaţa temperaturile pot să scadă chiar şi sub 10 grade.


Citeşte şi:

EXCLUSIV/Sergiu Nicolaescu se lăuda că e tare la box, dar era praf! Fostul cascador Vasile Popa l-a dat de gol

SUA amenință Siria cu noi lovituri în cazul unui alt atac chimic. Trump: “Armele sunt încărcate”

Atunci și acum: Elena Udrea, de la consiliera lui Băsescu, la cel mai vizibil ministru al Turismului și solicitant de azil politic, în lupta cu Justiția

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.