Fin cunoscător al vieţii pe care conaţionalii noştri o duc prin cine-ştie-ce colţ de mapamond, deputatul Alianţei pentru România Dreaptă (ARD), William Brînză, preşedintele Comisiei parlamentare a comunităţilor de români din afara graniţelor ţării, a reuşit să ”tragă” în jos preţurile cu 30 la sută. Mai mult, parlamentarul încearcă acum, prin toate pârghiile posibile, să mai obţină o reducere de 50 la sută din cuantumul actual al taxelor consulare.
Reducerea taxelor consulare este unul dintre subiectele fierbinţi ale campaniei pentru candidaţii pentru un fotoliu de parlamantar de diaspora. Subiectul, care loveşte direct în milioane de români care şi-au căutat norocul peste hotare, a stârnit controverse în ultimii patru ani şi a dus chiar la divergenţe de opinii în aceleaşi formaţiuni politice. În timp ce unii parlamentari, acum candidati pentru un nou mandat, au susţinut şi propus mărirea taxelor consulare, alţii s-au luptat pentru reducerea acestora, susţinuţi fiind şi de cei peste tre milioane de romani care trăiesc în străinătate. Consecvent în lupta pentru înjumătăţirea şi comasarea taxelor consulare, deputatul William Brînză, preşedintele ARD – Diaspora, a reuşit, în 2011, să determine executivul de la acea vreme să micşoreze cu 30%, prin ordin al ministrilor MAE şi cel al Finanţelor taxele consulare, birurile românilor din străinătate. ”Am refuzat să votez mărirea taxelor consulare, contrar partidului meu şi, în urma consulatărilor pe care le-am avut cu asociaţiile de români, reprezentanţii bisericilor şi cei ai ONG-urilor din afara graniţelor ţării, am propus un proiect legislativ de micşoare a acestor biruri, proiect ce are sustinerea a milioane de români”, ne-a declarat în exclusivitate William Brînză, preşedintele Comisiei parlamentare a comunităţilor de români din afara graniţelor ţării la finele turneului pe care l-a făcut în mai multe oraşe din Sicilia, Italia, unde s-a întâlnit cu câteva mii de români.
Taxele consulare au cunoscut în ultimii ani o creştere semnificativă greu de suportat pentru românii din străinătate. În 2010 au fost dublate. Astfel, pentru eliberarea unui certificat de naştere românul plătea până la 125 de euro, iar pentru actele necesare încheierii căsătoriei la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, conationalii nostri scoteau din buzunar până la 175 de euro. În anul 2011 William Brînză a convins guvernul să micşcoreze cu 30 % aceste taxe.
Deputatul William Brînză, preşedintele Comisiei parlamentare a comunităţilor de români din afara graniţelor ţării a propus în Parlament, la cererea românilor din diaspora, un proiect prin care solicită ca 1% din bugetul Departamentului Românilor de Pretutindeni (DRP) să fie alocat pentru aducerea cu titlu gratuit al trupurilor neinsufleţite ale românilor care îşi pierd viaţa în străinătate. În proiectul depus la Parlament de către deputatul de diaspora se precizează că DRP, sprijinit de misiunile diplomatice, poate utiliza 1% din buget pentru cetăţenii români care se află în situaţii deosebite. ”Este vorba de persoanele care fac dovada că nu dispun de resurse financiare şi sunt în imposibilitatea achitării cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români decedaţi pe teritoriul altui stat decât cel în care sunt demersurile acreditate. Vorbim de acei oameni care nu pot plăti cheltuielile de transport, cazare şi diurnă pentru persoanele însoţitoare, în cazul în care se impune repatrierea asistată, şi de de copii fără tutelă”, a explicat deputatul William Brînză, preşedintele ARD – Diaspora.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro