DIASPORA PIERDUTĂ. Un tânăr român născut lângă Roma muncește acum sezonier în Norvegia: „Am plecat din cel mai frumos sat din Italia și, când am ajuns prima dată în România, nu era asfalt”
Văd că o mulțime de oameni superficiali (imbecili) raportează comentariile postate și care se referă la starea de fapt a țării, ca fiind înapoiată. De ce e vinovat copilul, dacă el așa o vede? Ce, noi prin București nu avem ulițe? Da, neasfaltate. Neșansa lui a fost că s-a născut într-o familie de oameni fără educație și pentru care educația copiilor nu prea contează. Nici ei n-ar trebui judecați, la rândul lor și ei au primit aceeași educație, religia, adunările de duminica și munca. Mie mi-a plăcut articolul la fel de mult ca cel în care ziarul a publicat povestea mătușii băiatului din Norvegia.
Ce nu înteleg, este faptul ça merge în Norvegia nu în Italia unde are familie. Nu stiu daca mânca paste carbonara în Norvegia, dar este foarte simplu sa se întoarca în Italia. Daca este nascut în Italia nu are automat cetatenie italiana? Chiar sunt curios. Stie cineva ?
Tânărul este la vârsta critică și nu poate înțelege contextul, se vede doar pe el. Ce putea să facă tatăl său pt familie dacă nu mai putea munci (fusese operat de două ori la coloană)?? Nu cred că părinții nu-l ajută să facă facultatea în Iași! Dar tânărul nărăvaș vrea să o facă pe banii lui.
Un punct de vedere: facultatea pe banii lui o face la modul superficial (din cauza timpului), nu este o investiție serioasă și nici succes ingineresc nu va avea.
În același timp tânărului îi este greu să înțeleagă trăirile și sentimentele părinților .
Teoretic e roman, practic se simte italian. Si ca el sunt multi. Problema e cå el respinge tot ce e romanesc pt. cå pårintii nu au pregåtit copiii sufleteste in legåturå cu mutatul in RO. Alegerea a fost doar a pårintilor, dar copilasii trebuiau pregåtiti sufleteste pt. schimbare. Nu-l judecati pt. cå vå råspunde in italianå, e crescut si educat de societatea italianå si gandeste si simte ca ei. De multe ori pårintii vorbesc romaneste iar copiii råspund in limba tårii unde tråiesc, e naturalizare, un proces de integrare in societate. Eu nu inteleg de ce nu alege o universitate italianå.
Parerea mea este ca are 18 ani, nu il tine nimeni legat in tara la noi. Se poate reintoarce oricand in Italia si sa manance cate carbonara vrea. Insa se pare ca nu prea vrea asta, desi se simte italian, vrea in Norvegia sau in S.U.A. Oare acolo ii vor placea limba si mancarea? Si oare acolo va reusi sa invete limba dupa 5 ani, sau va vorbi tot combinat cu italiana? Hai sa fim seriosi.. P.s. Domnule X01Y, ce legatura are educatia cu faptul ca tatal lui nu mai putea munci acolo si implicit nu mai putea plati chiria? Trebuia sa stea acolo sa cerseasca pentru carbonara? Parintii fac ceea ce cred ei ca este mai bine pentru ei si pentru copiii lor, nu cred ca un copil de 13 ani stie mai bine ce este de facut intr-o situatie de genul acesta decat mama si tatal lui.
Din păcate țara noastră nu poate oferi prea multe lumea este dezamăgită de salarii și nivelul de trai numai anul trecut 50 de mii de români s au stabilit în alte locuri definitiv
Eh, după 5 ani sa o ardă așa înseamnă că nu a vrut să se integreze, nu că nu a putut. De ce nu merge la o facultate in Italia? Și italienii au facultăți de mecanica? Cine nu vrea sa se integreze poate să plece.
DIASPORA PIERDUTĂ. Un tânăr român născut lângă Roma muncește acum sezonier în Norvegia: „Am plecat din cel mai frumos sat din Italia și, când am ajuns prima dată în România, nu era asfalt”
« Înapoi la articol
X01Y 06.08.2023, 12:49
Văd că o mulțime de oameni superficiali (imbecili) raportează comentariile postate și care se referă la starea de fapt a țării, ca fiind înapoiată. De ce e vinovat copilul, dacă el așa o vede? Ce, noi prin București nu avem ulițe? Da, neasfaltate. Neșansa lui a fost că s-a născut într-o familie de oameni fără educație și pentru care educația copiilor nu prea contează. Nici ei n-ar trebui judecați, la rândul lor și ei au primit aceeași educație, religia, adunările de duminica și munca. Mie mi-a plăcut articolul la fel de mult ca cel în care ziarul a publicat povestea mătușii băiatului din Norvegia.
manx 06.08.2023, 13:34
Ce nu înteleg, este faptul ça merge în Norvegia nu în Italia unde are familie. Nu stiu daca mânca paste carbonara în Norvegia, dar este foarte simplu sa se întoarca în Italia. Daca este nascut în Italia nu are automat cetatenie italiana? Chiar sunt curios. Stie cineva ?
Stan52 06.08.2023, 13:37
Tânărul este la vârsta critică și nu poate înțelege contextul, se vede doar pe el. Ce putea să facă tatăl său pt familie dacă nu mai putea munci (fusese operat de două ori la coloană)?? Nu cred că părinții nu-l ajută să facă facultatea în Iași! Dar tânărul nărăvaș vrea să o facă pe banii lui. Un punct de vedere: facultatea pe banii lui o face la modul superficial (din cauza timpului), nu este o investiție serioasă și nici succes ingineresc nu va avea. În același timp tânărului îi este greu să înțeleagă trăirile și sentimentele părinților .
MirunaI 06.08.2023, 13:41
Ce sa ii faci, alegerea lui
pikpik 06.08.2023, 13:51
Teoretic e roman, practic se simte italian. Si ca el sunt multi. Problema e cå el respinge tot ce e romanesc pt. cå pårintii nu au pregåtit copiii sufleteste in legåturå cu mutatul in RO. Alegerea a fost doar a pårintilor, dar copilasii trebuiau pregåtiti sufleteste pt. schimbare. Nu-l judecati pt. cå vå råspunde in italianå, e crescut si educat de societatea italianå si gandeste si simte ca ei. De multe ori pårintii vorbesc romaneste iar copiii råspund in limba tårii unde tråiesc, e naturalizare, un proces de integrare in societate. Eu nu inteleg de ce nu alege o universitate italianå.
Dumidragos 06.08.2023, 13:52
Parerea mea este ca are 18 ani, nu il tine nimeni legat in tara la noi. Se poate reintoarce oricand in Italia si sa manance cate carbonara vrea. Insa se pare ca nu prea vrea asta, desi se simte italian, vrea in Norvegia sau in S.U.A. Oare acolo ii vor placea limba si mancarea? Si oare acolo va reusi sa invete limba dupa 5 ani, sau va vorbi tot combinat cu italiana? Hai sa fim seriosi.. P.s. Domnule X01Y, ce legatura are educatia cu faptul ca tatal lui nu mai putea munci acolo si implicit nu mai putea plati chiria? Trebuia sa stea acolo sa cerseasca pentru carbonara? Parintii fac ceea ce cred ei ca este mai bine pentru ei si pentru copiii lor, nu cred ca un copil de 13 ani stie mai bine ce este de facut intr-o situatie de genul acesta decat mama si tatal lui.
Frumosul1 06.08.2023, 13:56
Din păcate țara noastră nu poate oferi prea multe lumea este dezamăgită de salarii și nivelul de trai numai anul trecut 50 de mii de români s au stabilit în alte locuri definitiv
demostene1 06.08.2023, 14:17
Eh, după 5 ani sa o ardă așa înseamnă că nu a vrut să se integreze, nu că nu a putut. De ce nu merge la o facultate in Italia? Și italienii au facultăți de mecanica? Cine nu vrea sa se integreze poate să plece.
unionist 06.08.2023, 15:16
Pai sigur ca vrea Norvegia sau USA unde are liber la legaturi de gen
Ion3laClaudia 06.08.2023, 15:23
Interesant
‹ 1 2 3 4 … 8 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.