DIASPORA PIERDUTĂ. Un tânăr român născut lângă Roma muncește acum sezonier în Norvegia: „Am plecat din cel mai frumos sat din Italia și, când am ajuns prima dată în România, nu era asfalt”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un tânăr născut în Italia s-a întors în România împreună cu părinții lui când avea 13 ani. Nu s-a integrat niciodată aici, iar la 18 ani se simte în continuare mai mult italian decât român. În vacanțe lucrează ca muncitor sezonier în Norvegia, iar visul său este să se stabilească aici sau să emigreze în America.
Cuprins:
Roberto Emanuele Lungu s-a născut la 35 de kilometri distanță de Roma, în Palestrina, o localitate construită pe ruinele orașului antic Praeneste, care exista de pe vremea fenicienilor. Părinții lui români s-au stabilit în Italia când sora lui mai mare avea un an, iar tatăl lui lucra în construcții și mama la curățenie.
Mai târziu, familia s-a mutat în Castel San Pietro Romano, tot în apropiere de Roma, într-un sat considerat printre cele mai frumoase din Italia – I Borghi più belli d'Italia. De câteva ori pe lună mergea să se plimbe împreună cu părinții, unchii și verișorii lui la Colosseumul din Roma, lucrul care-i lipsește cel mai mult din Italia, în afară de pastele carbonara.
Când avea 13 ani, familia lui s-a întors în România, în satul Albele din județul Bacău, unde nici până astăzi drumurile nu sunt asfaltate. Emi, cum îi spun părinții lui, a aflat că pleacă definitiv din Italia în timp ce era în mașină, în drum spre România, unde credea că merge în vacanță. Nu vorbea bine limba română, nu știa să scrie în românește și nu apucase să-și ia la revedere de la prietenii lui italieni, care-i spuneau Roberto.
„Am plecat din cel mai frumos sat din Italia și, când am ajuns în România, la noi nu era asfalt”
La început a vrut să fugă la o mătușă care rămăsese în Italia, dar era prea mic pentru așa o aventură. A rămas în România, alături de tatăl său, și l-a ajutat să crească animale. Familia lui a cumpărat capre și porci când s-a întors în țară, iar pe Emi l-au luat cu ei la cosit. Părinții erau mai îngrijorați pentru sora lui Emi, care avea 15 ani; credeau că băiatul cel mic, de doar 13 ani, se va adapta mai repede.
L-au înscris la școală în Onești, unde Emi mergea cu autobuzul școlar, care făcea o oră. În zilele ploioase ajungea mereu stropit pe adidașii și blugii lui albi, pe care se încăpățâna să-i poarte. Se trezea la 5.30 dimineața, iar în ultimul an de liceu, când autobuzul n-a mai venit să-l ia de la poartă, făcea în fiecare zi câte doi-trei kilometri pe drumul neasfaltat până la stația de autobuz.
„Am plecat din Il borgo più bello d'Italia (cel mai frumos sat din Italia – trad.) și, când am ajuns în România, la noi nu era asfalt. Nici Oneștiul nu știa satul ăla, nici colegii de clasă nu-l știau. S-o dat bani pentru asfalt, dar s-o furat și de-asta nu-i. Nu e asfalt de 10 ani, e pământ. Când plouă, se face mocirlă. Când mă duceam la școală cu autobuzul, era dezastru, mai ales că sunt multe gropi și le simțeam pe toate. Probabil dacă eram într-un oraș mai frumos, de exemplu Iași, nu m-ar fi deranjat atât de mult.”
Nu știa nimic despre istoria și geografia României, pentru că făcuse școala în Italia, și i-a fost greu să învețe să scrie cu diacritice. Răspundea în italiană la întrebările profesorilor chiar și atunci când ar fi putut răspunde în română, ca să scape fără să fie ascultat. Ceilalți copii îl hărțuiau și credeau că se dă mare. Nu s-a obișnuit niciodată cu mâncarea din România și nu-i place nimic altceva în afară de paste. Refuză însă să mănânce carbonara, pastele lui preferate, pentru că se teme că va uita gustul lor din Italia.
„Nu vreau să rămân în România”
Este 3 iulie 2023, ziua în care se afișează rezultatele la Bacalaureat, iar Emi se află în Norvegia, la ferma de vaci a mătușii lui, Roxana Stangebye în satul Prestfoss, comuna Sigdal, la 100 de kilometri distanță de Oslo. Băiatul muncește aici în vacanțe de când avea 16 ani, iar vara asta vrea să strângă bani pentru facultate.
Emi a venit în Norvegia la câteva zile după ce a dat ultima probă de Bac. Tocmai spăla bălegarul de la vaci în grajd când un prieten l-a sunat să-i spună că rezultatele s-au publicat online. Butonează frenetic telefonul.
A luat Bacalaureatul cu 6,46, o medie acceptabilă având în vedere că nu s-a pregătit aproape deloc. A avut noroc că profesorii au fost în grevă anul acesta și le-au dat subiecte mai ușoare, spune el. A luat 7,35 la fizică, 7 la matematică și 5 la română. „Grea tare româna; dacă dădeam Bacul la italiană, îl luam cu 10”, spune el. N-a citit nicio operă din bibliografie, dar s-a nimerit să frunzărească un comentariu despre Camil Petrescu, subiect care i-a picat la română.
Acum vrea să se înscrie la Facultatea de Mecanică din Iași, iar vara asta o să strângă bani pentru facultate. Are nevoie de 2.500 de lei ca să-și plătească un an de cazare la cămin și restul de bani pentru mâncare, cărți și haine. Ca să se poată întreține, o să vină în continuare în vacanțe să muncească în Norvegia, la ferma mătușii lui.
După facultate, vrea să emigreze în Norvegia sau în America și să-și deschidă o firmă de mecanică în domeniul auto. „Nu vreau să rămân în România; cu cât mai repede plec de aici, cu atât e mai bine. Nu-mi place limba, nu-mi place mâncarea. M-au luat prea dintr-odată când am plecat și mie mi s-a pus pata.”
În Norvegia trăiesc 19.669 de români, dintre care 3.005 sunt copii născuți din părinți români pe teritoriul Norvegiei, potrivit statisticilor din 2023 ale institutului <a href="https://www.ssb.no/en/innvandring-og-innvandrere/faktaside/innvandring">Statistics Norway</a>.
„Eu mă simt italian sută la sută”
Nu plănuiește să se stabilească în Italia, pentru că știe că situația economică a țării nu e prea bună, dar își dorește să obțină cetățenia italiană. „E ceva care se leagă de identitatea mea. Eu mă simt italian sută la sută. Mi-e foarte greu să mă exprim în română, în italiană mi-e mai ușor. Gândesc în italiană, vorbesc în italiană, mă port ca un italian. Nu prea mă simt român, mereu am fost diferit de ceilalți.”
Emi vorbește româna cu accent italian amestecat cu accent moldovenesc și își găsește cu greu cuvintele chiar și acum, după cinci ani de trăit în România. Din când în când face pauze ca să caute cuvântul potrivit și bombăne în italiană: „Como se dici però adesso?” sau „Nu-mi găsesc un adjetivo perfecto”. El și sora lui vorbesc în continuare în italiană, singura limbă în care au comunicat vreodată unul cu altul. „Dacă vorbește în română cu mine, mă deranjează”, spune el.
Cei doi frați au copilărit lângă Roma, printre numeroșii lor unchi și verișori – mama lor provine dintr-o familie cu 14 copii, iar tatăl dintr-una cu 7. În Italia, erau mai mult de 10 verișori români care creșteau împreună și vorbeau între ei doar în italiană.
Lui Emi îi lipsește atmosfera din Italia și plaja, care era la o oră distanță de mers cu mașina de localitatea lor. Îi plăcea la școală, pentru că aveau multe activități în afară de cursurile convenționale. „În Italia, profesorii sono più aperti, sunt mai deschiși. Nu am ceva ce nu-mi place în Italia; dacă acolo m-am născut, acolo îmi trage inima.”
„Ai mei nu prea s-au gândit la noi când ne-am mutat”
Tatăl lui Emi s-a hotărât să se întoarcă în România după ce s-a îmbolnăvit de hernie de disc, a fost operat de două ori în Italia și n-a mai putut să muncească în construcții. Era cea mai bună soluție pentru familie: să renunțe la casa închiriată din Castel San Pietro Romano și să se stabilească la Albele, în județul Bacău, unde și-au ridicat o casă cu banii câștigați în Italia.
Emi știe toate aceste lucruri și mai știe și că tatăl său a suferit că n-a mai putut să muncească. Dar nu i-a trecut nici până astăzi supărarea că părinții lui au decis să plece din Italia fără să discute înainte cu el și sora lui. „Ai mei nu prea s-au gândit la noi când ne-am mutat. Adică nu ne-au întrebat: «E bine pentru voi?» Nu. Ne-am urcat în mașină și am plecat.”
Îi vine greu să răspundă la întrebări precum „Ce ai simțit atunci când...?” sau „De ce spui/simți asta?”, pentru că nu are suficient vocabular în limba română ca să-și exprime emoțiile.
Emi spune că există o distanță între el și părinții lui, care s-a adâncit după ce s-au mutat în România. „Nu avem un raport așa de strâns, o legătură așa de bună, dar n-am avut-o niciodată. Și s-a mai agravat când am venit în România, pentru că avem un fel de a gândi diferit – spero que se dice così (sper că se zice așa – trad.). Chiar dacă stăm în aceeași casă, nu vorbim niciodată [eu cu tata]. Nu avem mare lucru de împărțit, mai ales orientarea religiei. El e penticostal și mă obligă să cred ca el, să mă duc la biserică ca el, să fac orice ca el.”
Când locuiau în Italia, nu exista presiunea religiei, pentru că părinții munceau mult și nu aveau timp să meargă la biserică în Roma. Însă de când s-au întors în țară, Emi trebuie să-i însoțească pe părinții lui duminica dimineața la slujbă și seara la rugăciune.
„Chiar am vorbit recent [Emi și părinții lui] despre faptul că ne-au dat tot ce am vrut, dar nu și iubire. Partea cu iubirea au lăsat-o mai trascurata (neglijată – trad.)”, spune el. „Mutarea m-a schimbat: înainte eram mai cald, mai deschis, pentru că mă simțeam a mio agio (în largul meu – trad.). În România nu mă simt în largul meu.”
Emi nu s-a întors niciodată până acum lângă Roma, unde a copilărit. După trei ani, a mers în vacanță cu părinții lui la o mătușă în nordul Italiei și acolo a mâncat pentru prima oară paste carbonara de când s-a mutat în România.
laurlaur2180 06.08.2023, 09:56
Din păcate, Romania nu a evoluat
bituca 06.08.2023, 10:25
Greu cu adaptarea.
relutu63 06.08.2023, 10:29
Romania este urma cu 30 de ani nu a evoluat deloc.
mariussorin75 06.08.2023, 11:01
Din pacate Romania o sa se prezinte la fel si peste cateva generatii
mica 06.08.2023, 11:27
Asa pierde Romania tinerii.