Diferenţa dintre starea de urgenţă şi starea de asediu. Ce este starea de necesitate
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Trăim vremuri în care provocări globale precum pandemii, dezastre naturale, crize politice sau conflicte armate sunt la ordinea zilei. Pentru a gestiona astfel de situații de urgență, când este cazul, guvernele invocă instrumente juridice esențiale ca starea de urgență, starea de asediu ori starea de necesitate. Aceste măsuri legale sunt definite prin legislația națională și internațională și reprezintă răspunsuri instituționale la o serie de amenințări care pot pune în pericol siguranța națională, ordinea publică sau sănătatea populației. Totodată, pentru a se evita abuzurile, utilizarea lor trebuie să respecte principii fundamentale, precum proporționalitatea și legalitatea. În acest context, statele se văd obligate să-și consolideze mecanismele de răspuns rapid și să garanteze că aceste măsuri nu compromit valorile democratice.
Cuprins:
Ce se înțelege printr-o situație de urgență
Conceptul de situație de urgență face referire la un context excepțional cu caracter întâmplător, neașteptat, care are caracter nonmilitar și care, prin amploarea și gravitatea sa, poate pune în pericol sănătatea și viața oamenilor, afectează mediul înconjurător sau amenință valori esențiale de ordin material și cultural ale unei țări.
În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, un astfel de eveniment necesită adoptarea unor măsuri prompte și eficiente pentru a readuce starea de normalitate și, totodată, pentru a se limita efectele negative ale respectivei situației asupra comunității și mediului înconjurător. Aceste măsuri presupun mobilizarea de resurse suplimentare, coordonarea unitară a forțelor implicate și implementarea unor acțiuni specifice.
Cauzele unei situații de urgență pot fi naturale (cutremure, inundații, incendii, etc.) sau pot fi consecința unei acțiuni umane (accidente, atacuri, etc.). Situațiile de urgență se clasifică în funcție de amploare, de scara distribuției, în funcție de ritmul de propagare și în raport cu originea lor. Serviciul specializat în caz de urgență este Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (ISGSU), o instituție a statului responsabilă cu gestionarea unor astfel de situații.
Ce este starea de urgență
Termenul de stare de urgență se referă la un regim juridic special ce se instituie temporar de către autorități în cazuri de criză majoră și care necesită măsuri excepționale pentru a proteja siguranța populației. Potrivit legislației din România, starea de urgență este reglementată prin Constituție și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și stării de urgență.
În România, decretarea stării de urgenţă este reglementată în primul rând în art. 93 din Constituţie unde, sub titlul „Măsuri excepţionale”, se menționează următoarele: „(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. (2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora”.
După cum se poate observa, textul constituțional precizează că măsura de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă de către şeful statului se face „potrivit legii”, care este ordonanța menționată anterior. În România, șeful statului este cel care poate decreta starea de urgență, cu aprobarea ulterioară a Parlamentului, iar durata maximă inițială este de 30 de zile, cu posibilitate de prelungire.
Când se instituie starea de urgență și ce măsuri se iau
Starea de urgență se poate institui în situații precum dezastre naturale (cutremure, inundații, incendii ori alunecări de teren), pandemii sau epidemii grave sau situații de securitate națională (amenințări teroriste, destabilizare socială, etc.). Actul normativ OUG nr. 1/1999 a stat la baza a două momente din istoria modernă a României când pe întreg teritoriul ţării a fost instituită starea de urgență.
Prima dată s-a întâmplat în ianuarie 1999, când fostul preşedinte Emil Constantinescu a decretat starea de urgență după ce minerii lui Miron Cozma au declanșat ceea ce este cunoscut sub denumirea de „a cincea mineriadă”.
După mai bine de două decenii, în martie 2020, președintele Klaus Iohannis a decretat starea de urgență pe teritoriul României pentru 30 de zile, ulterior prelungită pentru încă o lună, în contextul pandemiei de Covid-19.
Măsurile adoptate în timpul stării de urgență pot include restrângerea temporară a unor drepturi fundamentale, precum libertatea de mișcare sau dreptul la reuniune, mobilizarea resurselor publice și private pentru gestionarea crizei sau suspendarea activității unor instituții sau a unor sectoare economice. Alte măsuri care pot fi dispuse pe durata stării de urgenţă includ închiderea frontierei de stat şi rechiziţionarea de bunuri.
Ce este starea de asediu
În țara noastră, conceptul de stare de asediu este reglementat de aceeași OUG nr. 1/1999, potrivit căreia acesta este un regim juridic special care se instituie exclusiv în caz de conflict armat, de agresiune militară ori de pericol iminent de război. Starea de asediu este instituită de președinte și aprobată de către parlament și presupune luarea unui set de măsuri excepționale.
Acestea sunt menite pentru a asigura securitatea națională în fața acestor amenințări și acoperă sectoare precum politica, apărarea, economia, societatea și alte aspecte relevante. Măsurile pot fi aplicate fie la nivelul întregii țări, fie în anumite unități administrativ-teritoriale. Starea de asediu este instituită pentru a ajusta capacitatea de apărare a statului în fața unor amenințări grave, imediate sau iminente, care pun în pericol suveranitatea, independența, unitatea sau integritatea teritorială a țării.
Conform art. 5 din OUG nr. 1/1999, starea de asediu se poate institui pe o perioadă de cel mult 60 de zile. Principalele caracteristici ale stării de asediu se numără preluarea controlului de către autoritățile militare asupra unor instituții civile, aplicarea unui regim sever de ordine publică, inclusiv interdicții de circulație, restricții drastice în ceea ce privește libertatea de exprimare și a altor drepturi fundamentale.
Diferența dintre starea de urgență și starea de asediu
Legislația în vigoare tratează unitar atât starea de urgență, cât și starea de asediu, care sunt două concepte înrudite, dar complet distincte din punct de vedere al cauzelor, dar mai ales al efectelor care decurg din ele. Deși ambele sunt regimuri excepționale, există o serie de diferențe între ele.
Primul dintre acestea constă în contextul aplicării, iar starea de urgență se instituie, așa cum am precizat deja, în caz de crize civile (dezastre naturale, epidemii, destabilizări sociale, etc.), în timp ce starea de asediu este decretată în caz de crize militare (război, agresiune armată, etc.).
De asemenea. este important de știut că, în starea de urgență, instituțiile civile continuă să aibă un rol predominant, în timp ce, în caz de stare de asediu, autoritățile militare preiau controlul asupra unor instituții civile.
Autorităţile militare şi publice pot limita sau interzice circulaţia maşinilor, a persoanelor, să emită „permise de liberă circulaţie”, să efectueze controale, razii, să evacueze persoane, să raţionalizeze alimente, să închidă staţii de benzină, restaurante, cafenele, cluburi şi chiar „să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor publicaţii ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune”, potrivit legislației naționale.
În ceea ce privește impactul asupra drepturilor cetățenilor, starea de urgență vine la pachet cu un set de restricții temporare și adaptate crizei specifice, în timp ce, în caz de stare de asediu, măsurile sunt mult mai severe și generalizate. Mergând mai departe, trebuie spus că situația de urgență se situează pe o treaptă inferioară a nivelului de gravitate, având un impact mai redus comparativ cu starea de asediu, care indică o situație critică, așa cum semnifică însăși denumirea.
Ambele concepte sunt instituite prin decret prezidențial, semnat și de către prim-ministru, și devin aplicabile după ce sunt publicate în Monitorul Oficial al României. În termen de cel mult cinci zile, președintele trebuie să ceară aprobarea parlamentului pentru măsura adoptată, asigurând validarea deciziei.
Decretul se aduce la cunoștința populației prin mijloacele de comunicare în masă (televiziune și radio), împreună cu măsurile de aplicare, care intră în vigoare imediat. Acesta este transmis în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență.
Ce este starea de necesitate
Cu toate că nu este la fel de formalizată în legislația națională ca starea de urgență sau ca starea de asediu, starea de necesitate este o situație de urgență extremă în care existența statului sau ordinea publică sunt amenințate de anumiți factori, iar acțiuni care în mod normal ar fi considerate ilegale devin permise pentru a preveni un rău mai mare.
La art. 20 alin. (1) din Codul Penal se menționează că starea de necesitate este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de necesitate. De asemenea, la alin. (2) al aceluiași articol se precizează că este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.
Acțiunea întreprinsă este necesară și proporțională cu scopul urmărit. Spre exemplu, în cazul unui incendiu, spargerea unui geam pentru a salva o persoană captivă, poate fi considerată justificată sub incidența stării de necesitate.
Când nu poate fi invocată starea de necesitate
Starea de necesitate nu poate fi invocată de către o persoană care, în momentul comiterii unei fapte, a conștientizat că acțiunea sa generează consecințe mult mai grave decât cele care s-ar fi produs în absența intervenției, aflăm de la experții de la Euroavocatura.ro.
Pentru ca starea de necesitate să fie recunoscută drept o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, aceasta trebuie să îndeplinească toate condițiile legale specifice, și anume să fie rezultatul unui eveniment imprevizibil care creează un pericol grav pentru valorile protejate de lege, fapta să fie comisă cu scopul de a proteja aceste valori, iar pericolul să nu fi putut fi evitat prin alte mijloace.
Din punct de vedere procedural, constatarea existenței stării de necesitate are implicații juridice clare. Dacă această cauză este dovedită în cursul urmăririi penale se va dispune scoaterea de sub urmărire penală a persoanei vizate, iar în faza de judecată, instanța poate dispune achitarea inculpatului, recunoscând lipsa caracterului penal al faptei.
