Diplomat american care a lucrat la ambasada din Moscova, în anii URSS-ului: Războiul ar fi început și „dacă NATO nu s-ar fi extins”

În 1995, președintele SUA, Bill Clinton, a vizitat Kievul din proaspăt eliberata Ucraina. Se celebrau 50 de ani de la finalul celui de Al Doilea Război Mondial, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) se destrămase, iar Bill Clinton a depus o coroană de flori la Babi Yar, locul cumplitului masacru împotriva populației evreiești. În 1941, peste 33.000 de evrei au fost uciși în două zile de armata nazistă și îngropați într-o groapă comună, chiar în capitala Ucrainei. 

În 2022, memorialul a ajuns în atenția publică după ce rachetele sovietice au lovit capitala Kievului în apropierea memorialului, fiind aproape să-l distrugă. 

Alături de Bill Clinton acum 27 de ani se afla Philip Brown. Diplomatul a petrecut șase ani în două perioade diferite la Ambasada SUA din Moscova, alături de familia sa: în 1978-1981, când URSS își trăia încă gloria și 1987-1990, când era pe punctul prăbușirii zgomotoase. 

Văzând azi știri despre tinerii ruși care au luat „ultimul tren sau avion în exil”, a avut un deja-vu. Și la jumătatea anilor ’90, când era la Moscova, rușii evadau din propaganda zdrobitoare de stat și sperau să devină parte integrantă din Europa, dezamăgiți de încercarea nereușită de democratizare. 

„Faptul că am fost acolo nu îmi oferă o perspectivă deosebită asupra a ceea ce se întâmplă astăzi, dar mă îngrozesc și mai tare când văd imaginile cu ucraineni nevinovați care se tem pentru viața lor”, a spus Philip Brown pentru cititorii Libertatea.  

Fostul ofițer de presă se declară recunoscător celor care își riscă viața, transmițând din inima războiului.

Așa cum se spune des, prima victimă într-un război e adevărul. Putem să le mulțumim jurnaliștilor pentru munca lor de informare și combatere a minciunilor răspândite de Rusia

„Am făcut întotdeauna distincția între «sovietici» și poporul rus”

– Ați petrecut aproximativ șase ani în URSS, mai ales la Moscova, și ați plecat în 1990, chiar înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice. Astăzi oamenii vorbesc mult despre faptul că poporul rus nu a trăit niciodată suficient sub o democrație, astfel încât să poată recunoaște ce este aceasta și beneficiile ei. Sunteți de acord? Ce vă amintiți despre acei ani în Rusia și despre poporul rus?
– Există argumente puternice care ne-ar putea indica faptul că democrația occidentală cu mai multe partide, cu vot uninominal, nu avea să înflorească în URSS în 1990 sau în Rusia post-sovietică. Nu a existat o istorie a democrației, poporul rus pare să fi favorizat sau să fi acceptat guvernarea „omului puternic” încă de pe vremea țarilor și până la comuniști. 

Dar ar fi o insultă pentru mulți oameni buni, de exemplu, Alexei Navalnîi, care au luptat pentru egalitate în Rusia, să spunem că Rusia nu ar fi putut deveni o democrație.

Cât despre poporul rus, am făcut întotdeauna distincția între „sovietici”, oficialii care reprezentau sistemul, și poporul, fie că erau ruși, georgieni, evrei etc. Printre aceștia se numărau atunci, și se regăsesc și acum, mulți oameni talentați, educați, patrioți, muncitori… Oameni generoși, gata să contribuie la o Rusie post-comunistă care și-ar fi putut ocupa locul cuvenit într-o „Europă liberă și întreagă”. Visele lor au fost spulberate de un autocrat nemilos.

– Există o dezbatere aprinsă în această perioadă cu privire la responsabilitatea pentru război. Majoritatea oamenilor au ajuns la consensul că aceasta cade aproape integral în spatele lui Vladimir Putin și nu a poporului rus. Dar recentele masacre descoperite la Bucha au ridicat o mulțime de întrebări: Putin ar trebui să fie privit ca unicul „criminal de război” aici? Este singurul responsabil?
– Da, Putin este responsabil pentru război, dar nu este singurul criminal de război. Nu voi încerca să determin legal cine este și cine nu este un criminal de război. Dar împărtășesc ceea ce președintele Biden a numit „indignare morală” și știu că mulți alții, de la facilitatorii lui Putin de la Kremlin, până la generalii săi de pe teren, din Ucraina, au mâinile pătate de sânge.

– Ce vă așteptați să găsiți în URSS când ați fost prima dată în 1978 și ați fost surprins să vedeți că lucrurile erau cu totul diferite?
– Am fost pentru prima dată în Moscova în 1978 și am locuit acolo până în 1981, când am fost repartizat la ambasada americană ca atașat de presă. Am mers cu soția și doi copii mici. Mă așteptam să găsesc o țară relativ săracă, în care viața majorității oamenilor este o luptă în fiecare zi, în timp ce o nomenclatură bogată se bucura de o viață mult mai bună. Aceste așteptări s-au dovedit a fi reale. 

Ceea ce nu mă așteptam, și ceea ce a îmbogățit viața mea și a familiei mele, au fost multiplele oportunități pe care le-am avut acolo: de a mă bucura de bogata viață culturală a Moscovei, de a interacționa cu rușii, de la artiști proeminenți până la vecini de alături și câinii lor, și de a călători pe scară largă, în ciuda restricțiilor sovietice. Am fost pretutindeni, de la Leningrad și Kiev, până la Tbilisi și Tașkent. Consider că am fost foarte norocos, personal și profesional, că am avut posibilitatea de a trăi și munci, în acea perioadă, în URSS.

„Diferența dintre Donețk și Liov era ca diferența între zi și noapte”

– Când am vorbit ultima oară, ați vorbit despre diferențele uriașe pe care le-ați văzut în Republica Socialistă Sovietică Ucraineană între regiunile Donețk și Liov, cel mai important oraș vestic al Ucrainei actuale. Ce v-a surprins cel mai mult, cu ce ați rămas după toți acești ani?
– Nu vreau să exagerez durata timpului petrecut în Ucraina. Dar am vizitat Kiev și Odesa de mai multe ori, am luat odată trenul de la Odesa la Liov și, în 1990, am mers la vernisajul unei expoziții americane la Donețk – pe care cineva l-a descris drept „Pittsburgh-ul Donbassului”, o referire la producția de cărbune. Diferența dintre Donețk, un oraș industrial murdar și sărac, care nu se potrivea cu Pittsburgh-ul pe care îl cunosc bine, pe de o parte, și Odesa și Liov, pe de altă parte, era ca diferența între zi și noapte. Standardul general de trai și deschiderea populației față de un vizitator american au fost remarcabile.

A doua mea misiune la ambasada Americii la Moscova a fost din 1987 până în 1990. Evenimentele și politica din acea perioadă au fost complet diferite de prima mea misiune.

Am avut toate recompensele și satisfacțiile personale de care ne-am bucurat la prima misiune, împreună cu evenimentele din Uniunea Sovietică ce au dus la prăbușirea acesteia și la intrarea Rusiei în comunitatea internațională a națiunilor. A fost o perioadă de optimism, speranță și triumful diplomației. Din păcate, toate acestea s-au năruit.

– După atâția ani în care Rusia a influențat, direct sau indirect, mecanismele interne de funcționare și scena politică din alte țări, v-a surprins atacul direct asupra Ucrainei?
– Da, și mărturisesc că am fost naiv. După Cecenia (Groznîi), Georgia (Abhazia) și Siria (Alep), omorârea și tentativa de omor a personalităților din opoziție (Anna Politkovskaya, Boris Nemțov) și multe altele nu ar fi trebuit să fiu surprins că Putin va ataca Ucraina.

Și chiar după ce a devenit evident că o va face, m-am gândit că atacul se va concentra asupra țintelor și infrastructurii militare. Nu mi-aș fi putut imagina distrugerea blocurilor, spitalelor, teatrelor. Dar mai mult – nu mi-aș fi imaginat că Putin și cei care acționează în numele lui vor ucide bărbați, femei și copii nevinovați. M-a lăsat surprins, sunt șocat, întristat și furios.

„Mulți ruși pur și simplu nu vor să creadă că țara lor ar fi putut acționa cu atâta cruzime”

– Din ceea ce ați experimentat personal și informațiile existente, credeți că există o diferență semnificativă între poporul rus de acum 30 de ani și cel de astăzi? 
– Ceea ce se întâmplă în Rusia chiar acum îmi amintește de ceea ce am văzut în perioada 1978 – 1981. Statul, prin controlul total al mass-media, a mințit despre orice, de la chestiunile economice interne, până la politica internațională. Majoritatea oamenilor știau că sunt mințiți, dar pur și simplu acceptau asta.

În timpul celei de-a doua misiuni pe care am avut-o la Moscova, din 1987 până în 1990, am început să vedem roadele „glasnostului”. Rușii puteau să afle informații despre mai multe subiecte, de la propria lor istorie, până la actualitatea internațională. Odată cu aceasta a venit posibilitatea de a călători, mass-media rusă a devenit independentă și a apărut revoluția internetului. Deci, în loc să se bazeze pe radioul cu unde scurte, rușii au avut acces la o mare varietate de informații și mijloace de informare. Multe dintre acestea s-au pierdut din 1990. 

Presa de stat minte din nou în numele lui Putin. Și mă tem că mulți ruși pur și simplu nu vor să creadă că țara lor ar fi putut acționa cu atâta cruzime. Dar trebuie să am încredere că măcar un grup mic de ruși curajoși au modalitatea de a afla adevărul și de a ști ce se întâmplă.

Dacă tinerii tehnicieni ruși deștepți pot sparge serverele Microsoft, cred că pot folosi VPN pentru a accesa internetul. Le va fi de folos? Nu, cel puțin nu în ceea ce privește schimbarea politicii ruse. Dar cel puțin câțiva oameni vor putea distinge între minciuni și adevăr.

– Credeți că SUA sau Europa ar fi putut să facă mai mult pentru a preveni prăbușirea morală a Rusiei?
– Răspunsul scurt este nu. Unora le place să spună că dacă NATO nu s-ar fi extins, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Nu sunt de acord. Ceea ce s-a întâmplat în Rusia a fost impus Rusiei de către un om care a acționat cu toată viclenia și cinismul posibile.

Este foarte greu să-ți pară rău pentru ruși când vezi ce se întâmplă cu poporul ucrainean. Dar îmi pare rău pentru acei mulți tineri ruși care aveau speranțe pentru țara lor; mulți dintre ei au luat ultimul tren sau avion în exil. „Brain drain-ul” va avea un impact negativ asupra Rusiei, chiar dacă națiunile occidentale vor beneficia. Și, de asemenea, îmi pare rău pentru oamenii născuți în Rusia care au emigrat în Occident în ultimii ani sau chiar oamenii născuți în alte țări, dar cu rădăcini rusești care sunt îngroziți de ceea ce se întâmplă și sunt întrebați astăzi dacă pot explica.

În cele din urmă, după ce luptele se vor termina, vor fi numărați morții din Ucraina și țara va fi reconstruită, pierzătorii acestui război teribil vor fi Putin și Rusia. Nu vor mai fi acceptați în cercurile respectate. Poate că Putin va fi chiar înlăturat. Dar numele său va intra în cărțile de istorie alături de alte nume precum Milosevic și Hitler. Țara va fi slăbită economic și mulți ruși vor fi sărăciți. Alianțele militare occidentale vor fi consolidate și unificate. Un preț groaznic de plătit pentru nimic.

Fotografii din arhiva personală a lui Philip Brown

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE