Discursul lui Orban a luat fața la Tușnad. Dar acolo s-a întâmplat mult mai mult
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Însemnări de reporter. Ce am înțeles despre români și maghiari mergând ca jurnalist la Universitatea de vară a tineretului maghiar de la Băile Tușnad.
Cuprins:
- Distracția care nu a ajuns în paginile ziarelor
- Invocarea interdicțiilor din comunism
- „Toți avem prejudecăți, problema este dacă discursul politic vrea să le exacerbeze sau nu”
- S-ar bucura românii dacă ar avea ceva asemănător?
- „Concertul lui Orban”
- Tinerii au venit mai ales după discurs
- Umorul și „buletinul secuiului”
„Secuiul nu uită”. Asta mi-a spus Tibor, un suporter din Sfântu Gheorghe, după meciul amical de fotbal din Miercurea Ciuc la care a participat și premierul Ungariei, Viktor Orbán. Se referea la recunoștința pe care secuii i-o vor purta lui Orbán pentru investițiile în sport din regiune. Sepsi le-a dat „un țel”, spunea emoționat după ce a reușit să facă și un selfie cu prim-ministrul ungur.
Secuiul nu uită, aveam să aflu în toate cele cinci zile petrecute la Băile Tușnad. Elöd, un freelancer originar din zonă, care ne-a ajutat cu traducerea, mi-a povestit din prima zi despre animozitățile pe care le au și etnicii maghiari între ei. De pildă, multă vreme, ciangăii, comunitate de maghiari catolici din zona Moldovei, au fost considerați trădători de ceilalți etnici pentru că ar fi refuzat să se revolte ca toți ceilalți împotriva habsburgilor reginei Maria Tereza care au masacrat un sat întreg. E o fisură umană care durează neîntrerupt din 1764.
Distracția care nu a ajuns în paginile ziarelor
Se insistă pe discursul lui Viktor Orban. Și pe trimiterile istorice. Varianta integrală a discursului, explicată în limba română, dar și în maghiară, e aici.
Însă la conferința de deschidere a școlii de vară, secretarul de stat Potápi Árpád János, din Cancelaria Primului Ministru al Ungariei, a mers și mai mult în timp. El a amintit de victoria de la Belgrad din 1456, când armata lui Ioan de Hunedoara, regent al Regatului Ungariei, a atacat surprinzător armata Imperiului Otoman. O bătălie despre care s-a spus că „a decis soarta lumii creștine”.
Sunt fundamente ale unei mândrii la care guvernul de la Budapesta apelează într-o lungă și constantă operațiune de carismă investițională în Transilvania. Și încă ceva important: întâlnirea miilor de oameni a însemnat multă distracție.
La a 31-a ediție a Tusvanyos, spațiu pentru conferințe, dar mai ales pentru întâlniri umane directe, mâncat și muzică, s-a mai pomenit și de Bula de Aur, care a împlinit 800 de ani în 2022. Este vorba de un document medieval emis de regele Andrei al II-lea al Ungariei, considerat prima constituție a țării.
Invocarea interdicțiilor din comunism
Secuiul n-avea cum să uite și să nu pomenească de Trianon, când au pierdut Transilvania. Au trecut „doar” 102 ani din neuitarea timpului secuiesc. La fel cum în povestirile oamenilor mi-au fost evocate istorii dureroase de familie: „tata a fost arestat fiindcă a cântat imnul secuiesc în anii ‘60, la Cluj”, „comuniștii nu ne-au lăsat să mergem în Ungaria”, „nu ne-au lăsat să ne punem nume ungurești” sau „m-au arestat”.
Și secuii nu au cum să uite nici ieșirile furibunde ale atâtor Vadim Tudori care s-au perindat în politica românească. „Atunci când a venit ultima oară aici, Băsescu a râs de noi cu autonomia”, mi-a spus unul dintre organizatori. Se întâmpla acum 13 ani, cum să uite? „La Odorheiu Secuiesc, tot atâta autonomie cât la Tulcea sau la Caracal”, zicea atunci președintele României. Așa că azi invită puțini oameni politici români la Băile Tușnad să stea la prezidiu cu politicienii ungari și abia dacă vine unul. Anul ăsta a fost doar Ludovic Orban, și el cu origini maghiare.
„Toți avem prejudecăți, problema este dacă discursul politic vrea să le exacerbeze sau nu”
Noi, majoritarii, îi privim pe etnicii maghiari ca pe un tot și de multe ori și-au strâns mâinile ca la „țară, țară, vrem ostași”, dar și ei se cercetează din cap până în picioare când se văd, unguri de-o parte și de alta a graniței.
Astfel, ei povestesc că un ungur din România mutat la Budapesta de 17 ani e văzut tot ca român.
Iar un ungur venit în secuime să-și vadă frații este ironizat pentru limba cântată și maniere exagerate, ca un „domn” de la oraș venit să vadă creuzetul nașterii neamului său. „Când mă găsesc în comunități maghiare din afara granițelor, mă simt privit ciudat, mi se pare chiar cu aversiune. Toți avem prejudecăți, problema este dacă discursul politic vrea să le exacerbeze sau nu”, a spus sociologul Csite András, la dezbaterea despre antimaghiarism în România.
S-ar bucura românii dacă ar avea ceva asemănător?
Cinci zile la rând, în 27 de corturi din tabăra pusă la umbra depresiunii Ciucului, s-au spus vorbe despre câte-n lume și în stele. Multe discuții rupte din linia politică a partidului de guvernământ Fidesz. Oameni din aparatul de stat au prezentat PowerPoint-uri despre cum, din cauza pierderii resurselor de apă din Orientul Mijlociu, până în 2030 ne vor călca milioane de migranți.
Am ascultat femei care au povestit cât de frumos e să crești într-o familie numeroasă, ca a lor, și cum se întâlnesc toți la masă, „ca italienii”. Împărțind probabil gulaș în loc de spaghete. Anticipând discursul lui Orbán, care vorbea despre „o societate bazată pe familie”.
Am participat însă și la întâlniri cu profesori universitari, sociologi și alți specialiști dezbătând cu responsabilitate statistici, probleme economice sau educaționale.
Dacă dai la o parte perdeaua de fum pe care desenează temele alese propagandistic de la Budapesta, nu poți să nu remarci un model interesant de întâlnire a polisului. Oare n-ar merge tinerii români într-un loc frumos unde ziua se dezbate despre lume și seara se bea și se ascultă muzică? Ar investi cineva în asta?
„Concertul lui Orban”
Evident, săptămâna și-a atins culmea în discursul lui Viktor Orban. De pe scena mare de la Tusvanyos se rostogolesc ideile lui politice atât de greu de digerat de o gândire democratică:
- Înmulțiți-vă, că asta ne asigură continuitatea și ne împlinește visul de a fi o nație mare și tare;
- Urâți homosexualii, fiindcă nu-i înțelegeți;
- Respingeți imigranții, că ne strică rasa europeană;
- Forțați guvernele să plătească gazul rușilor;
- Uitați-vă atent la Ucraina, țara care prin războiul ei ne va răpi bunăstarea.
Cu asta au plecat oamenii în acea amiază toridă de la Băile Tușnad? Unii poate că da. Alții au venit doar să bea o bere și să vadă o personalitate politică și care de la tânărul anticomunist care venea cu rucsacul prin Transilvania și frigea slănină la foc a devenit cel de la care „aflăm ce se întâmplă în lume” și care stă umăr în umăr cu Donald Trump și ține piept UE.
„Dacă Europa nu vrea să se scufunde şi mai tare, atunci trebuie să se înţeleagă cu teritoriile care au rădăcini creştine, dar nu sunt încă parte a Europei sau sunt legate doar uşor de ea. Aici e vorba de Rusia”, spunea Orban în 2010 la Tușnad. Între timp, Rusia creștină a atacat o altă țară creștină, dar discursul lui Orban nu pare să se fi schimbat cu mult.
Dimpotrivă, Orban a înglobat liniștit agresiunea Rusiei într-un discurs care a depășit limitele de până acum ale radicalismului. I s-a distrus coeziunea </strong><a href="https://www.libertatea.ro/stiri/o-consiliera-a-lui-viktor-orban-a-demisionat-dupa-discursul-de-la-tusnad-ai-transformat-anti-migratie-si-anti-europenismul-de-mai-devreme-intr-un-discurs-nazist-pur-demn-de-goebbels-4223120"><strong>propriului cabinet</strong></a><strong> din acest motiv.
„După mine, ne strângem prea puțini”, mi-a spus un domn venit cu steagul Ungariei la el. Majoritatea celor din primele rânduri erau pensionari, îmbrăcați ca de biserică duminica. Și toți au spus că se uită mai mult spre Budapesta, fiindcă simt că și Budapesta îi privește. E atât de simplu. Nu erau aduși cu autocarele, ci erau ieșiți „în oraș”, ca pentru un eveniment al urbei.
Tinerii au venit mai ales după discurs
Mulți dintre tinerii care au petrecut noaptea au apărut prin mulțime abia după ce Orban plecase. Dar oare acești puști care habar n-aveau ce se discută dimineața, dar recitau versurile cântecelor de seara, se vor întoarce peste zece ani la Tușnad? Vor veni ei cu o familie numeroasă și în loc să stea la cort și să comande shot-uri la concertele de seara, vor aștepta în soare „concertul Orban” din ultima zi, ca la final să spună că e „un om și un fenomen”?
„Pe toți copiii mei i-am făcut aici”, mi-a spus din mers un bărbat venit la tabără. „Bine, nu în tabără, la cazare” și a râs pierzându-se cu paharul de bere prin mulțime. Avea trei. Copii, nu cazări.
„În tipurile moderne de dictatură, tinerețea și chiar copilăria sunt obiectul unei atenții și al unei munci de formare deosebite”, a spus filosoful francez Paul Valery într-unul din eseurile sale. Poate „dictatură” pare un cuvânt prea dur, dar vedem cum în Ungaria oamenii își tot pierd din drepturi. Persoanele LGBT, de pildă, nu au voie să vorbească în public despre orientarea sexuală, că ar putea fi acuzați de „propagandă gay”, iar jurnaliștii independenți n-au nici ei viață ușoară la Budapesta.
Pentru Orban, criza nu e acum, ci se va definitiva în 2030. Și nu în Ungaria, ci în Vest. 2030 e un hotar pe care Viktor Orban l-a menționat de șase ori în discursul său, ca un moment de criză, în Europa și în SUA. „Trebuie să fim în formă maximă în jurul anului 2030. Atunci vom avea nevoie de putere. Putere diplomatică, economică, militară și intelectuală”, a spus spre final.
Umorul și „buletinul secuiului”
Și de asta sigur își va aminti secuiul, fiindcă el „nu uită”. Dar iartă, spun eu. Am simțit asta după ce am stat la masă cu ei, am împărțit langoși și amintiri. În română. Că dintre toate, cel mai tare pe majoritarii români îi enervează că destui maghiari nu vor să vorbească română, o arată și un studiu prezentat acolo.
Cu mine au vorbit doar în română și i-am invidiat că sunt bilingvi și vorbesc o limbă clasată în top cinci cel mai greu de învățat din lume.
M-am minunat de satele și orașele curate, de casele îngrijite, fără brizbrizuri, cu bun-gust și respect pentru natură. M-am mirat că nu se vorbește tare pe stradă și ți se respectă spațiul. Rendtartó székely falú, adică „satul secuiesc are orânduiala lui”, au o vorbă pentru asta.
Am învățat și că fiindcă sunt mari cultivatori de cartofi, știu să facă și vin din ei: „luăm struguri de la moldoveni și dăm cartofi, deci facem vin din cartofi”. O glumă cu care m-au prins. Și că bărbații poartă mândri la ei un briceag cu care feliază o bucată de afumătură sau taie o funie groasă, după nevoie, ascuțiș pe care îl numesc „buletinul secuiului”. Că gulașul e mai mult o ciorbă decât o tocană, dar poate fi și una, și alta și are zeci de rețete.
În drum spre București, când aerul se tot prăfuia și încingea, m-am gândit la cât de frumos e că suntem diferiți și că trăim de atâția ani aici împreună. Prin 2005, o profesoară din Gheorgheni îmi zicea: „În timp ce politicienii se certau pe autonomie, eu și cu prietena mea română ne beam cafeaua pe balcon”. Eram mai tânără ca ziaristă. După aproape două decenii, am atâtea de învățat despre noi, cei care trăim aici.
Mi-am promis și că mă voi întoarce în Secuime. Nu ca într-o bucată de Românie care nu vorbește română, ci ca într-un „alt tărâm” în care, ca bonus, se vorbește și româna.
