Dorel Săndesc a primit închisoare cu suspendare în primă instanță. Managerul Spitalului Județean din Timișoara a făcut accident în 2018, iar o femeie a murit după 9 luni

 1 comentariu

Managerul Spitalului Județean din Timișoara, Dorel Săndesc, a fost condamnat vineri, 13 martie, la un an și opt luni de închisoare, dar cu suspendare, după un accident rutier din 2018. Atunci, Săndesc a lovit o altă mașină în care se afla și o femeie de 53 de ani, care a murit în ianuarie 2019. Decizia Judecătoriei Timișoara nu este definitivă.

Pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare a fost dată pentru ucidere din culpă. „Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare și stabilește un termen de supraveghere de doi ani, care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. [...]. Obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, la una dintre următoarele două instituții: AJOFM Timișoara sau Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș”, a transmis instanța, conform Agerpres.

Părțile nemulțumite pot face apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Amintim că Dorel Săndesc a provocat în a doua zi de Paște a anului 2018 un accident grav în comuna Giroc. Aflat la volanul unei mașini Jaguar, el a intrat fără să se asigure într-o intersecție și a lovit o Dacia Logan în care se aflau patronii unui hotel, împreună cu fiica lor. La acel moment, adică în aprilie 2018, Săndesc era șef al secției ATI de la Spitalul Județean Timișoara.

Medicul i-a acordat imediat îngrijiri victimei de 53 de ani, până la sosirea ambulanței. Apoi, femeia a fost operată la spital și starea ei s-a îmbunătățit la început. Numai că leziunile grave s-au complicat pe fondul infecțiilor nosocomiale din spital. În final, femeia a murit la 9 luni de la momentul accidentului.

Avocații lui Săndesc au cerut ca un expert să decidă dacă femeia, care era pe bancheta din spate, a murit din cauza rănilor suferite în accident sau din cauza infecțiilor nosocomiale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Rekinu170880. 13.03.2026, 22:04

    Faptul ca managerul unui spital public, Dorel Săndesc, a primit o condamnare cu suspendare intr-un dosar in care o persoana a murit ridica o intrebare simpla: este normal ca o astfel de persoana sa conduca in continuare cel mai mare spital din vestul Romaniei? Mai ales in contextul scandalurilor recente din sistemul medical din Timis. Din acest motiv a fost initiata o petitie civica pentru demisie, semnata deja de mii de oameni. Link: https://campaniamea.declic.ro/petitions/vreau-adevarul-despre-hrana-contaminata-servita-copiilor-la-gradinita-din-sag-cer-ancheta-corecta?source=ctrlshift_rawlink&utm_medium=ctrlshift_social_sharing&utm_source=ctrlshift_rawlink&share=1dd678d9-17ad-4d03-a7ef-994261b032a7

ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Cleopatra si Pavel Stratan
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
16:05
5 Știri Imobiliare.ro: Cum avansează șantierele din estul Capitalei și ce se întâmplă cu prețurile locuințelor în UE?
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește