Ce au găsit jandarmii din București într-o mașină a fanilor lui Max Korzh. Artistul cântă pe Arena Națională pe 23 mai 2026

Comentează
Max Korzh

Cântărețul Max Korzh din Belarus vine pentru prima dată în România și susține un concert pe Arena Națională din București pe 23 mai 2026, iar fanii acestuia din întreaga lume au ajuns deja în capitala țării noastre.

După ce un grup de aproximativ 30 de fani ai lui Max Korzh s-au adunat în Piața Constituției din București în seara de 20 mai 2026, oamenii legii i-au legitimat și percheziționat pe aceștia, iar în una dintre mașini, care era înmatriculată în Letonia, au fost descoperite mai multe materiale pirotehnice, printre care torțe și petarde.

Potrivit autorităților, obiectele, care erau ascunse în sistemul de sonorizare al autovehiculului, au fost confiscate, iar persoanele au fost predate polițiștilor pentru a fi continuate cercetările.

„În contextul adunării fanilor lui Max Korzh în Piața Constituției, în jurul orei 19.30, jandarmii au efectuat verificarea unui grup de aproximativ 30 de persoane. Asupra acestora au fost găsite 31 de materiale pirotehnice, torțe și petarde, a căror deținere este interzisă de cadrul legal în vigoare. Acestea erau ascunse în instalația de sonorizare a unui autovehicul.

Astfel, au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare, iar persoanele și obiectele au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor”, a anunțat Jandarmeria Capitalei, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cine este Max Korzh

Max Korzh este un rapper, cântăreț și compozitor din Belarus, născut pe 23 noiembrie 1988. Este foarte popular în țările din Europa de Est și spațiul ex-sovietic datorită stilului său care combină hip-hop, rap, rock alternativ și muzică electronică.

A devenit cunoscut după piesa „Nebo Pomozhet Nam” („Cerul ne va ajuta”), care a devenit virală online în Belarus. Mai târziu a lansat albume foarte populare precum: „Zhivotniy Mir” (2012), „Zhit’ V Kaif” (2013) sau „Maliy Povzroslel” (2016–2017).

Este cunoscut pentru concertele sale energice pe stadioane și pentru melodii precum „Malinoviy Zakat”, „Gory Po Koleno”, „Motylek” sau „Maliy Povzroslel”.

Mulți fani îl apreciază pentru versurile despre libertate, tinerețe, prietenie și viața de zi cu zi. În ultimii ani a avut și poziții critice legate de situația politică și războiul din regiune.

Biletele pentru concert s-au vândut în cinci zile

Max Korzh va susține un concert sâmbătă, 23 mai 2026, pe Arena Națională din București, marcând prima sa apariție în Capitală. Biletele s-au vândut în doar cinci zile, stabilind un record pentru un artist solo pe un stadion din București.

De-a lungul carierei sale, Max Korzh a reușit să strângă zeci de mii de fani la spectacolele sale din orașe precum Varșovia, Kiev, Minsk, Moscova și Odesa. După o pauză semnificativă, artistul a revenit în forță pe scenă cu un nou turneu, susținând concerte sold-out pe stadioane din Praga, Riga, Tallinn și Varșovia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
11:58
Grupul Ferrero va deschide la Timișoara o fabrică de ultimă generație
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!