„Datorită susținerii din partea României, UE și a statelor membre, am reușit să trecem cu bine peste iarnă. Nu suntem singuri. Suntem parte a unei familii de prieteni pe care putem conta mereu. România este avocatul nostru în toate instituțiile europene. Așa noi putem avansa în parcursul nostru european, în pofida provocărilor de securitate generate de războiul brutal al Rusiei în Ucraina. Reușim să ne coordonăm cu România pe dosare de interes reciproc”, a declarat Dorin Recean.

„Un alt subiect discutat este extinderea relațiilor economice. Identificăm mai multe oportunități pentru investiții, comerț, dezvoltarea de proiecte comune. Sectoarele vizate sunt energia, tehnologiile informaționale, serviciile financiar bancare, turismul, telecomunicațiile, integrarea piețelor de capital”, a subliniat Dorin Recean.

Cei doi premieri au convenit acțiunile comune de implementare a programului național pentru următorii trei ani privind învățarea limbii române de către minoritățile etnice din Moldova.

De asemenea, Dorin Recean a transmis că Republica Moldova face față unor atacuri hibride, fără precedent, dar și că reglementarea conflictului transnistrean se va produce prin mijloace paşnice.

„Republica Moldova face faţă acum unor atacuri hibride, fără precedent, dar o să accentuez, face faţă şi va continua să asigure pace şi stabilitate. Instituţiile statului sunt capabile să prevină orice tentativă de destabilizare, indiferent cum ea poate să fie concepută şi de aceea încurajăm societatea şi mediul de afaceri să ne concentrăm pe dezvoltarea economică, pe dezvoltare socială, să producem bunăstare”, a afirmat Dorin Recean.

Premierul României, Nicolae Ciucă, a efectuat joi, 23 martie, o vizită oficială în Republica Moldova, după ce prima vizită oficială a omologului său de la Chișinău după învestirea în funcție a fost la București, pe 1 martie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.