Ziua la birou a Marinei Lypovetska începe cu o cafea. Se bucură că n-a mai sunat alarma antiaeriană în timpul nopții și că au curent electric la Kiev. „Am avut chiar ieri atacuri cu dronă, dar spațiul aerian este protejat și am fost în siguranță”, spune tânăra și ia o gură de cafea din cana ei verde. Vorbim pe Meet.
În februarie, când a început războiul și rachetele zburau întruna peste capitala Ucrainei, Marina s-a adăpostit într-un sat din apropiere. Credeau cu toții că vor fi mai în siguranță la țară. Stătea cu orele într-o pivniță de sub un garaj. Au înțeles repede că rușii vor ocupa acele localități și că e mai bine să se întoarcă în oraș.
Telefonul verde (116.000) al Asociației Magnolia, unde Marina e manager de proiect, a început să sune întruna, sute de oameni care nu-și găseau copiii, părinții, rudele. Familii întregi dispăruseră. „Am înțeles atunci că trebuie să luptăm până la sfârșit. Organizația noastră a avut o activitate neîntreruptă de 20 de ani, dar acum munca noastră devenise și mai importantă. Nu puteam să fugim în acel moment, când țara, când oamenii tăi au cea mai mare nevoie de tine. În aceste circumstanțe, înțelegi că ai o misiune”, povestește azi Marina.
Mii de copii dați dispăruți de rude
Asociația Magnolia a fost înființată în 2001 de un grup de jurnaliști care au realizat că cea mai bună metodă să găsească pe cineva care a dispărut este să publice rapid fotografia sa și semnalmentele pe cât mai multe canale media. Au început să colaboreze și cu autoritățile locale și cu Interpolul pentru disparițiile transnaționale.
Mecanisme clare prin care acționau pentru a-i găsi pe cei dispăruți pe timp de pace au devenit depășite după 24 februarie, când țara a fost invadată de Rusia. Iar numărul celor dispăruți îi copleșea.
„În primii 20 de ani de activitate am avut 2.300 de cazuri, iar în ultimele nouă luni am avut 2.600, mai mult decât în cei 20 de ani. Până acum, mai bine de 400 au fost găsiți”, spune Marina Lypovetska.
Guvernul ucrainean spune că nu are un număr exact al tuturor copiilor care au ajuns în Rusia, dar a identificat aproape 11.000 de minori din teritoriile ocupate separați de familii, scrie Le Monde. Disparițiile le-au fost semnalate de rudele acestora.
În iunie, Ucraina a semnalat acest fenomen al dispariției minorilor la o întâlnire a OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), când șeful delegației, Yevhenii Tsymbaliuk, a citat din mesajul unui copil adoptat cu forța, în ciuda faptului că avea rude încă în viață.
Tot în iunie, autoritățile de la Kiev spuneau că peste 1,9 milioane de ucraineni fuseseră deportați în Rusia. Peste 307.000 dintre ei erau copii.
Martori ai crimelor de război
Pe lângă cazurile de copii care au dispărut din taberele de refugiați sau în drum spre alte țări, cazurile cele mai dificile și cele mai numeroase au fost cele care implicau armata rusă, povestește Marina Lypovetska.
La începutul războiului, cele mai multe apeluri le primeau de la persoane din zona Kievului, apoi au început să-i sune cel mai mult cei din zonele ocupate.
Activista își amintește de un caz de la începutul războiului, a două fetițe ucrainene care au fugit împreună cu familia din Kiev, iar într-o localitate din apropiere s-au întâlnit cu soldați ruși. „Tatăl a strigat la ei că sunt civili și că are familia în mașină, dar au tras și i-au împușcat pe ambii părinți. Copiii erau în spate și fata mai mare a fost și ea rănită de un glonte. Fetele au fost luate, dar în mașini separate”, povestește tânăra.
„Fetița cea mai mică, de 8 ani, a fost dusă într-un sat din apropiere și lăsată pe stradă. A fost găsită singură de niște localnici, plângând. Au găsit și mașina cu părinții morți pe stradă, dar fata mai mare, de 15 ani, a fost dusă în altă direcție și rudele au început să o caute. Așa au ajuns la noi”.
S-au întrebat atunci de ce au luat rușii doar pe una dintre fete. „Să le adopte? Nu! Să le salveze? Nu! Acești copii însă sunt martori la crime de război și victime. Și cu cât copilul e mai mare, sunt mai multe șanse ca el să înțeleagă situația mai bine și să poată deveni martor în instanțele care judecă crimele de război”, a explicat Marina.
Celule pentru copii
Cazuri semnalate de persoane din regiunile ocupate se referă în special la băieți dispăruți.
„De la unii am aflat că îi țineau în diferite subsoluri, i-au interogat la început dacă au legături cu armata ucraineană, ce cred despre operațiunea lor militară, dacă au dat coordonate armatei ucrainene, apoi au început să-i șantajeze pe cei din familie. Dacă veneau tații la ei rugându-i să le elibereze copiii, le spuneau să aleagă: ori ei, ori copiii se vor înrola în armata rusă să lupte împotriva Ucrainei”, a povestit activista pentru Libertatea.
Autoritățile ucrainene au dezvăluit recent că au găsit, în regiunea Herson, eliberată luna trecută, zece celule în care copiii erau deținuți și maltratați. „Am făcut cercetări și am aflat că li se dădea apă o dată la două zile, nu primeau mâncare. Făceau o presiune psihologică, le spuneau că părinții i-au abandonat și nu se vor mai întoarce după ei”, a povestit pentru Reuters comisarul pentru drepturile omului din Parlamentul de la Kiev, Dmytro Lubineț.
Presiune la nivel internațional
Un caz de care s-a ocupat Marina și care a ajuns cunoscut la nivel internațional a fost cel al lui Vlad Buryak, un adolescent de 16 ani, fiul lui Oleg Buryak, guvernatorul din Zaporojie, care a fost prins de ruși când încerca să fugă din zona de conflict. A stat închis timp de 90 de zile și a povestit pentru Washington Post groaza prin care a trecut. Mărturia sa legată de tratamentele îndurate a fost verificată de Organizația Națiunilor Unite și a fost întărită și de declarațiile altor copii închiși de ruși.
Ca să forțeze eliberarea lui Vlad, organizația Marinei a făcut mai multe demersuri la nivel internațional. „Am spus povestea lui în toată media, inclusiv internațională, Al Jazeera, BBC, NYTimes, am povestit în Parlamentul European. Cred că rușii au înțeles în final că discursul lor propagandistic a fost distrus, că toată lumea a înțeles că scopul lor nu a fost să-l adopte pe băiat, cum e discursul lor adesea, ci să-i șantajeze tatăl”.
Bani pentru rușii care adoptă copii ucraineni
La fiecare caz, încearcă să pună o presiune publică asupra autorităților ruse, care altfel au refuzat orice comunicare cu ei.
Când Anastasia, o fetiță de 4 ani, a dispărut din Mariupol, după ce părinții i-au fost uciși și bunica sa a văzut-o la o televiziune rusă, activiștii de la Magnolia au sunat la toate organizațiile și autoritățile ruse pe care le cunoșteau.
„Am încercat să o contactăm pe Maria Lvova-Belova, Ombudsman pe drepturile copiilor în Rusia. La început a răspuns că va verifica, dar apoi nu a mai răspuns. A dat apoi un interviu la televiziunea rusă în care spunea că a adoptat un copil ucrainean. Mai spunea și că-i încurajează pe cetățenii ruși să adopte copii ucraineni. Atunci am înțeles totul”, spune activista ucraineană.
„Dar acești copii nu sunt orfani, unii au rude, unchi care îi caută, au dreptul să ajungă în familiile lor”, mai subliniază Marina.
În Rusia, nu este permisă adopția copiilor din alte țări, însă în luna mai Vladimir Putin a semnat un decret care permite ca rușii să adopte copii ucraineni, care primesc automat și cetățenie. În acest mod este dificil ca rudele rămase în viață să ceară să-i aducă acasă, scrie Euronews. Familiile care adoptă copii ucraineni primesc diferite sume de bani, de pildă, pentru un copil cu dizabilități iau 1.000 de euro.
Ukrainska Pravda scria în luna mai despre 267 de orfani din Mariupol care au fost duși peste graniță, la Rostov și au primit cetățenie rusă, cu aprobarea Mariei Lvova-Belova. De asemenea, în Rusia au fost organizate tabere pentru orfani care oferă și „educație patriotică”, potrivit Associated Press.
A trecut din Rusia în Finlanda și înapoi în Ucraina, la tatăl său
Pentru că autoritățile ruse nu le-au răspuns până acum la cererile de colaborare, încearcă să apeleze la toate cunoștințele personale pe care le au.
Așa au reușit să ajute un băiat de 10 ani, din Harkov, să ajungă la tatăl său, după un traseu ce părea mai degrabă scenariul unui film. Mama copilului a fost găsită împușcată în mașină și nici urmă de băiat. Tatăl său, divorțat de mamă, a început să-l caute. L-a văzut întâmplător la o televiziune rusă, într-un reportaj despre copiii salvați de ruși și tratați într-un spital din Lugansk, zonă ocupată de ruși.
Tatăl avea o cunoștință care știa un avocat rus care a fost de acord să-i ajute. Un alt bărbat din zonă s-a oferit voluntar să verifice dacă băiatul este cu adevărat internat în spital.
După ce l-au găsit, avocatul a pregătit o serie de acte pentru bunicile băiatului, care să vină să-l ia, fiindcă tatăl ar fi fost înrolat în armată dacă intra în regiunea ocupată. Așa că cele două femei au dat o declarație pe proprie răspundere că îl vor lua pe băiat și vor pleca cu el în Rusia. „Întâi bunicile cu nepotul au intrat în Rusia, apoi au trecut granița cu Finlanda și de acolo s-au întors, făcând un mare cerc, în Ucraina. În final, tatăl și-a putut îmbrățișa fiul”.
Această experiență le-a demonstrat celor de la Magnolia cât de important e să acționeze din om în om. Ăsta e primul sfat pe care îl dau tuturor celor care îi contactează cu cazuri de dispariții.
Vor face însă și mai multe demersuri internaționale în perioada următoare. Vor să-i convingă pe parlamentarii europeni să recunoască această deportare forțată ca fiind act de genocid împotriva poporului ucrainean și apoi să lucreze la o serie de mecanisme pentru a-i aduce acasă.
Foto: Profimedia