Robotul are o meliţă de îţi vine să-i cârpeşti una peste fălci: apasă tasta 2, turteşte tasta 4, vorbeşte cu tasta cinci, fă-i un compliment tastei 8. Într-un final, când deja horcăi agonizant cu telefonul înghesuit în ureche, răspunde cineva: “Bunăm mziua, sunt Narcis Teodor Cutare, mcu mce mvă mpot ajuta?”.
Instinctiv, îşi vine să răspunzi “cu nişte bani până la leafă, dacă tot ai adus vorba”. Dar realizezi că Narcis ăsta nu e Iisus Hristos (iertată să-mi fie blasfemia), ci un pârlit de angajat la Relaţia cu Clienţii, adică acolo unde lucrează cei cu karma proastă. Zilele trecute, am sunat la furnizorul meu de televiziune prin, nu-i aşa, satelit. Culmea, a răspuns una imediat, semn că era printre puţinele angajate care veniseră cu unghiile lăcuite de acasă, nu şi le spoiau cu ojă la serviciu.
Ca să încep cu sfârşitul, să ştiţi că m-am simţit ca o imbecilă. Am primit prin telefon indicaţii care depăşeau cu mult puterea mea de înţelegere. De exemplu, am fost întrebată dacă pe ecran văd un mesaj de iniţiere sau un mesaj de corelare. Cum să vă spun eu, sunt filolog, dar să-mi crape ţeasta dacă ştiu ce-a vrut să spună autorul în acest fragment tehnico-literar. I-am citit duduii de la telefon ce scria pe ecranul meu: “Introduceţi cardul”.
Era cât p-aci să întreb dacă trebuie să introduc cardul bancar, cumva. După o jumătate de oră de exerciţii tactice cu receptorul, antena satelit, televizorul, telecomenzile şi telefonul, eram amândouă leşinate. Am convenit, aşadar, cu tanti de la celălalt capăt al wireless-ului (că “firului” nu pot să spun), să trimită dumneaei un băiat pe teren.
Am aşteptat cele trei ore convenite, apoi a apărut nenea. A fost punctual. Cu o mutră de paramedic nevoit să-i scoată unuia un topor din ţeastă, a operat nenorocitul de decodor de semnale. M-a dojenit că n-am ştiut un lucru aflat la mintea găinii porumbace: cardul scos din receptor se şterge oleacă pe blugi, să-i mai treacă aburii de la sarmale, care intră în dânsul de câte ori gătesc. L-a şters pe genunchi. Acum merge fulger.
Ce ţi-e şi cu progresul tehnicii! Pe vremuri, lumea schimba lămpi în televizor, când se dădea imaginea peste cap. Azi,e suficient să porţi o treanţă bună pe tine, din material abraziv, şi se repară orice. De-acum încolo, de câte ori mă aşez la calculator, am să stau îmbrăcată în palton de lână, ca să curăţ mouse-ul în regim de urgenţă, de câte ori este cazul.