Editorial de Simona Catrina: Un ac în fund și-o internare-n suflet

Acolo, câţiva medici foarte încântaţi că le trec oamenii pragul în luminata zi a Învierii au strigat creştineşte la oaspeţi: ce dracu, Doamne, iartă-mă, aţi crăpat în voi? După ce meniul a fost povestit sâsâit de către singurii care nu răseseră şi ţuică pe lângă lada de berică şi şpriţache, doctorii şi-au dat seama că pântecăraia maselor are doar două leacuri verificate ştiinţific: ceaiul de mentă şi o lopată- n cap. Ambele prezintă efect revigorant instantaneu.
Am ajuns şi eu la camera de gardă în ziua de Paşte, doar printr-o ingrată coincidenţă: ficatul meu ştie întotdeauna în ce dată suntem şi nu cunoaşte plăcere mai mare decât să-mi taie macaroana (sau, în acest caz, pulpa de miel) când mi-e îmbuibarea mai dragă. Mi-a fost jenă că m-am prezentat la uşa doctorului laolaltă cu toţi îndopaţii care încă mai aveau între dinţi nucă din cozonaci.
Dar cum aveam de ales între a-mi lăsa intestinele să se tricoteze unul pe faţă, două pe dos şi a-i povesti doctorului câte sortimente de fursecuri pot încăpea într-un stomac, am ales, spăşită, cea de-a doua variantă, în nădejdea că miracolele creştineşti îl vor transforma pe gastrolog într- o fiinţă mai blajină. N-aveam de ce să-mi fac griji.
La uşa cabinetului, mă surclasau cohorte de mâncăi care bătuseră recordul mondial la înghiţit sarmale cu nişte ghiogâlţuri ce ar fi umilit toţi lupii din casele tuturor caprelor care fătaseră trei sau mai mulţi iezi.
Epopeea a continuat şi în zilele următoare, când prafurile şi bulinele prescrise de doftorime s-au dovedit prea debile ca să stârpească arsurile gastrice. Balonaţii s-au întors spăşiţi la clinici, cerând îndurare.
Adică voiau să se facă bine hocus-pocus, dar fără ace-n bucă, dacă se poate. Legenda spune că un bărbat viteaz, victimă, la rându- i, a minunatei sărbători pascale, posesor al unui burtoi umflat în prealabil cu cele cuvenite, a solicitat să fie lăsat acasă la dumnealui. I s-a explicat că e cam prea anxios, cam ciudat, cam grotesc de târziu, în condiţiile în care el deja se ţine cu mâinile de burdihan, ca o gravidă căreia i-e frică să nu-i iasă copilul prin buric.
La români, ideea de masă festivă presupune un maţ ca un ciorap de mătase mulat pe un picior grăsun. În cultura noastră plină de fascinante semnificaţii, până nu plesnim mâncând nu ne ajută Dumnezeu să răzbim în viaţă. Căci cum L-ai putea onora mai frumos pe Creatorul tău, decât dedicându- I cu evlavie prima sărbătoare pascală când crăpi halind şi adormi pilind?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE