În judeţul Argeş, unde PSD are una dintre cele mai puternice organizaţii, candidatul coaliţiei aflate la guvernare suferă o înfrângere clară, fiind devansat de George Simion şi de Victor Ponta.

Elena Lasconi nu a fost votată pentru a fi preşedinte de către locuitorii municipiului Câmpulung, care la scrutinul local de anul trecut i-au acordat un nou mandat de primar. Lasconi a obţinut la Câmpulung un scor electoral de doar 14,31%, fiind votată de 1.853 dintre alegători.

În 2024, Lasconi a fost aleasă pentru al doilea mandat de primar cu peste 9.000 de voturi.

La Câmpulung, George Simion a câştigat primul tur al scrutinului prezidenţial, cu 32,72% din voturi, urmat de Victor Ponta cu 20,26% şi de Nicuşor Dan cu 14,99%.

De altfel, Simion a câştigat şi la nivel judeţean, în Argeş.

Aproape 119.000 de argeşeni l-au votat pe George Simion, duminică, la primul tur al scrutinului prezidenţial, candidatul AUR obţinând astfel 43,32 % din voturi la nivel judeţean. Pe locul al doilea în preferinţele argeşenilor se situează Victor Ponta, votat de 51.774 în Argeş (18,89%).

În judeţul în care PSD are una dintre cele mai puternice organizaţii judeţene, deţinând conducerea primăriei municipiu reşedinţă de judeţ şi preşedinţia Consiliului Judeţean, Crin Antonescu a obţinut 17,68% din voturi, Nicuşor Dan are 14,24%, iar Elena Lasconi are un scor electoral de 3,86%.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.