Mergi direct la conținut »
Bacalaureat 2019. Mai mulți elevi de la profilul Tehnologic se plâng că subiectele la matematică au fost prea grele. Petiție pentru 20 de puncte în plus
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Bacalaureat 2019. Mai mulți elevi de la profilul Tehnologic se plâng că subiectele la matematică au fost prea grele. Petiție pentru 20 de puncte în plus

Bacalaureat 2019. Mai mulți elevi de la profilul Tehnologic se plâng că subiectele la matematică au fost prea grele. Petiție pentru 20 de puncte în plus

Aproape 50.000 de persoane au semnat în doar câteva ore o petiție care cere ca absolvenților de la profilul tehnologic să li se dea din oficiu 20 de puncte în plus la examenul de la matematică de la BAC 2019 din cauza gradului de dificultate ridicat al subiectelor.

De Ana Hațeg,

Petiția a fost lansată miercuri seara în jurul orei 20, și în doar 12 ore a strâns aproape 50.000 de semnături din partea elevilor și a părinților nemulțumiți de gradul mare de dificultate a exercițiului de la subiectul III.

Petiția inițiată de o elevă solicită acordarea a „20 de puncte din oficiu la Bac M2” fiindcă, susține inițiatoarea „Subiectul 3 exercițiul 2 (b și c) a fost pentru elevi de M1”, adică pentru cei de la profilul real mate-info. Dublarea punctajului „din oficiu” ar însemna anularea punctajelor de la exercițiul reclamat de elevi (subiectul III, punctul 2, b-c).

Petiția „20 de puncte din oficiu la Bac M2” a fost publicată și pe pagina de Facebook a Ministerului Educației de către mai multe persoane.

Un părinte i-a scris chiar un mesaj ministrului Educației, în care îi explică situația creată la proba de matematică de la Bac 2019 și dificultatea subiectelor de la matematică, în general, pentru profilul tehnologic. Iată mesajul:

„Stimata Doamnă Andronescu,

Puteți să-mi spuneți și mie ce înseamnă: morfisme, monoid, grup comutativ abelian, etc. Sunt definiții din culegerea pentru BAC, clasa a XII-a, profil tehnologic. Un părinte care are un copil fără abilități deosebite la matematică, fizică și chimie, îl îndrumă să se înscrie la un liceu tehnologic. Așa am facut și noi în urma cu 4 ani, fără să ne imaginăm că acesta va face la nivel avansat matematică, fizică, chimie. Citez din materia clasei a XII-a, profil tehnologic: Legi de compoziție, Mulțimea claselor de resturi modulo n, Morfisme… Și parcă nu sunt de ajuns aceste denumiri SF, la examenul de BAC, un subiect a inclus materia de la mate-info.

Copiii aceștia au lansat o petiție. Vă rugăm să nu-i ignorați.

Mulțumim!

P.S. 1 Poate acești copii vor deveni medici veterinari, asistenți, bucătari, șefi de hotel sau pur și simplu tehnicieni. În niciun caz nu vor deveni cercetători în domeniul matematicii sau informaticieni. Dacă aveau abilități în aceste domenii încă din clasa a IX-a urmau licee de specialitate.

P.S.2 Am terminat liceul Sfântul Sava din București cu nota 10 la BAC, la matematică. Media mea generală la BAC a fost 9,33. Am facut matematica cu regretatul Matrosenco și cu d-na Secuiu. În facultate am avut numai medii de 9 si 10 la matematica avansata. Cu chimia am scârțâit întotdeauna. Cu toate acestea, când deschid manualele de matematică și culegerile fiului meu prima reacție e de respingere. Teoretic, pentru mine care am făcut o facultate tehnică, exercițiile sunt relativ ușoare, cu condiția omiterii teoriei. Nivelul e mult prea avansat pentru cei de liceu și e de-a dreptul imposibil pentru cei cărora matematica nu le-a plăcut niciodată.

P.S.3 Faptul că începând din acest an copiii absolvenți ai clasei a VIII-a, cu medii sub 5, sunt repartizați la școli profesionale pare OK. Ca să fie într-adevar în regulă, singura condiție ar fi să se revizuiască materia. Să se plece de la premiza că cei care au medii sub 7 la examenul de evaluare națională (capacitate) nu au abilități deosebite la matematică.”

Petiția a fost lansată pe platforma Avaaz.C

Citește și

Cum se calculează media la BAC. Ce notă trebuie să iei pentru a fi ADMIS

Subiecte BAC 2019. Ce a picat la Bacalaureat 2019 până acum

Rezultate BAC 2019

Close
Închide
  Close