Elevul terorist din Dâmbovița scapă de pușcărie și dă cu subsemnatul, patru luni, la serviciul de Probațiune

Comentează

Elevul de 17 ani din Târgoviște care a fost trimis în judecată pentru acte de terorism după ce, în luna martie a acestui an, a trimis mai multor instituții sms-uri prin care anunța că în două licee din Târgoviște au fost amplasate bombe, a scăpat de detenție și trebuie să dea cu subsemnatul la Poliție timp de patru luni. În plus, tânărul, care a spus că a alarmat autoritățile fără motiv pentru că voia să facă ceva nou și ”care să nu fie plictisitor”, are mai multe interdicții, între care cea de a participa la evenimente unde se adună multă lume.

Judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești s-au pronunțat miercuri în dosarul în care tânărul Robert Gabriel Nisipeanu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni la legea terorismului. Prin sentința lor, magistrații au dispus măsura educativă a supravegherii, pe o durată de 4 luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa, acolo unde elevul va trebui să dea periodic su subsemnatul.

Robert Gabriel Nisipeanu, care a mărturisit în timpul procesului că a vrut să facă ”ceva nou, care să nu fie plictisitor”, are interdicția de a participa, în următoarele patru luni, manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice.

Și părinții tânărului sunt buni de plată. După ce  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „ Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa s-a contituit parte civilă iar părinții tânărului au acoperit prejudiciul cauzat d eintervenția nejustificată a trupelor speciale, acum tot ei trebuie să achite 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în zece zile.

În luna iulie a acestui an, procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe elevul din Târgoviște pentru terorism, după ce, în martie, a trimis Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Inspectoratului de Jandarmi din Dâmboviţa mesaje prin care anunţa că vor fi aruncate în aer Colegiul Naţional ”Constantin Carabella” şi Liceul de Arte ”Bălaşa Doamna”,. La acel moment, cele două licee au fost evacuate, sute de elevi şi profesori fiind trimiși acasă în urma incidentului.

Pe parcursu procesului, tânărul le-a declarat anchetatorilor că a dat mesajele, iar apoi, văzând că totul devine „serios” şi ia amploare, în 24 martie seara a trimis Jandarmeriei, folosindu-se de o aplicaţie informatică, un SMS cu textul: „Ne-aţi blocat accesul la cele două licee, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt şi altele în oraş”.

„Menţionez că am trimis aceste mesaje pentru amuzament şi pentru că doream să fac ceva nou care să nu fie plictisitor pentru mine”,  a spus elevul.

Accidentul din Munții Ural, cel mai ciudat mister din istorie. Schiorii ar fi fost victimele extratereștilor

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește