„Ţările nu ar trebui să cedeze autoritatea către OMS”, a scris Musk, al cărui cont Twitter are peste 132 de milioane de urmăritori, ca răspuns la un videoclip postat de senatorul australian de dreapta Malcolm Roberts în care critica organizaţia ONU.

„Ţările nu cedează suveranitatea către @OMS”, a replicat pe Twitter directorul general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus. „#PandemicAccord nu va schimba asta. Acordul va ajuta ţările să se protejeze mai bine împotriva pandemiilor”, a adăugat el.

De la apariţia COVID-19 în urmă cu peste trei ani, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a deplâns o „infodemie” – o epidemie de informaţii false, în special pe reţelele de socializare, în legătură cu pandemia.

Uneori, agenţia ONU a fost ţinta directă a acestor atacuri, unii acuzând-o că încearcă să preia controlul asupra politicilor sanitare de la guverne, mai ales după ce au început negocierile internaţionale între statele membre asupra unui nou acord privind pandemia pentru a evita şi a face faţă viitoarelor focare.

OMS este formată din 194 de state membre care iau majoritatea deciziilor privind politicile şi bugetele sale de sănătate în cadrul unei adunări anuale la care participă reprezentanţii guvernelor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
Știrileprotv.ro
Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
Viva.ro

”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
Libertateapentrufemei.ro
”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
De ce să pui usturoi sub pernă. Trucul banal care te scapă de o mare problemă
FANATIK.RO

Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
GSP.RO

Gigantul german care face angajări pe bandă rulantă în România și oferă salarii bune. Zeci de posturi sunt disponibile în aproape toată țara și nu e nevoie de studii superioare

Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Unica.ro

Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro

Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la leafă
Observatornews.ro
Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la leafă
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI