Românii au fost revoltaţi, marţi, când au auzit despre povestea de iubire dintre o maică de la o mănăstire din Călăraşi şi un călugăr. Măicuţa Sebastiana s-a prezentat săptămâna trecută la Spitalul Pantelimon din Bucureşti, fără hainele monahale, şi a născut prin cezariană fetiţe gemene. Abia când mămica de 40 de ani a spus că nu le vrea şi asistenţii sociali au început o anchetă, medicii au aflat că au în faţă o măicuţă. „Nu vrea să primească pe nimeni în salon, e îngândurată, dărâmată, tăcută. Îşi urăşte fetiţele şi nu vrea să le recunoască”, a dezvăluit o asistentă medicală.
Se pare că măicuţa s-a iubit cu un călugăr de la Mănăstirea Amara, din Ialomiţa, până la începutul acestui an, când a fost transferată la un lăcaş de cult din Tăriceni, Călăraşi. În pântecele său creşteau deja două fetiţe când a ajuns aici, însă a reuşit să păstreze secretul timp de nouă luni. În ultima perioadă, se tot plângea celorlalte maici că o doare spatele, aşa că acestea nu au fost surprinse când a spus că merge la spital. După ce au aflat grozăvia care s-a întâmplat, reprezentanţii Episcopiei Sloboziei şi Călăraşiului au început o anchetă, pentru că, după spusele apropiaţilor maicii Sebastiana, tatăl ar fi un călugăr de la Mănăstirea Amara. Ba, mai mult, aceasta a mai născut un copil în urmă cu câţiva ani. Femeia încearcă însă să îl apere pe tatăl gemenelor, se pare, astfel că ieri le-a trimis şefilor săi o scrisoare prin care anunţă că iubitul ei este un om de rând, dar şi că se retrage din viaţa monahală şi se mută acasă, la Iaşi.
Fiul de cinci ani a fost adoptat
Uimitor, medicii de la maternitatea „Elena- Doamna”, din capitala Moldovei, îşi amintesc de o măicuţă care a născut la ei în spital un băieţel, în 2006. Femeia s-a internat atunci sub un nume fals, iar după câteva zile s-a externat împreună cu bebeluşul. Nu l-a păstrat însă, ci a convins o femeie pe care o cunoscuse în maternitate să i-l crească. „Măicuţa i-a spus că trebuie să plece la muncă în străinătate, dar că are un frate călugăr care va veni periodic să se intereseze de micuţ”, a declarat atunci purtătorul de cuvând de la Protecţia Copilului Iaşi, Eliza Chirică. O perioadă, călugărul, care a recunoscut că este, de fapt, tatăl micuţului, a continuat să îl viziteze, ba chiar l-a dus să îşi vadă şi mama, la o mănăstire din sudul ţării. „La un moment dat, femeia a recunoscut că e maică, dar a refuzat să dea alte detalii. În schimb, tatăl copilului a admis că, de comun acord, au ţinut secretă situaţia lor”, a mai spus Chirică. Între timp, băieţelul a fost adoptat.
Stareţul Gherasim: „Măicuţa care a născut se poate întoarce la mânăstire!”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d41fbd8144c5e951fae9bade7a55a5dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d25059b7bbc87b3665b6a844a6a5efbd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_75572df65df55a3cbecd9480e6973a59.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82e67b24ee73a1dd3f306bcf56b4fd09.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3ac3da4ae20e1dfa6b73b27fe4febf1a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7275f7186b39cdb38d496f96902b1055.jpg)
Știri România
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ed7396d36a850d9156ef156e79b51f7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d10767ea1d2b27ca5d6671c5248e2bc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4a5e2ac3025399ad14013f47ca63a289.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7dc0d59fb9bafa175076db194a82b9c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e9a963eb570cc72733c8b3b9929de94a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e2f04d7879016b68b14fd729c18db5ed.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a561b96832f682922ea4503fd0bfbe27.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_6731b568931264e83313b0b185d246c2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5ec516ddce90e849022d20df54d52e57.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_cfb97917dc0a661e429b093b0821acb4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_81fccc0a2958f1a9751af841486f41f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/crin-antonescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/moodys-rating-romania-baa3-perspectiva-negativa-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/andra-si-catalin-maruta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ruxandra-luca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_623743359ae72b88d1c2feedb987fe04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f9f296593a9dc8624d684f77d699c121.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/politicieni-in-parlament-voteaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a7a984dddafd25de7cd6101d90c1db1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/plaja-sardinia-italia-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-saptamanal-10-16-august-scaled-e1786103188162.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/maimuta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/incendiu-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/hoti-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-9-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mana-extrage-bani-atm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/expresii-de-baza-in-limba-turca-pentru-turisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/copil-bula-triolora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/turisti-amendati-de-jandarmi-pe-plaja.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/eclicopter-smurd-dsu-operatiune-salvare-germani-varf-valea-alba-8-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/accident-cernavoda-carambol-6-masini-9-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/radu-miruta-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sef-prost-shutterstock683157994-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rich-and-poor-in-romania-shutterstock2763283643-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sustinatori-calin-georgescu--sursa-foto--dumitru-angelescu.jpeg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.