Tinerii liberali și-au înaintat, în jurul orei 19.00, demisiile din partid către conducerea filialei PNL a Sectorului 3, într-un gest comun.

„De astăzi, drumul nostru şi cel al «Noului PNL» se separă, căci nu putem fi părtaşi la această umilinţă a românilor, în general, şi a electoratului de dreapta, în special. Principalul motiv al acestei decizii este alianţa toxică dintre PNL şi PSD, coordonată de Preşedintele Iohannis, alături de sute de pseudo-liberali obedienţi. Am crezut în schimbare şi am luptat împotriva corupţiei şi demagogiei, împotriva vechilor metehne care au blocat România în drumul ei spre dezvoltare. Am crezut că în sfârşit se poate face politică ţînând cu dinţii de principiile solide şi prin bune moravuri”, a scris liderul TNL Sector 3, Petruț Gheorghiță, care a postat şi imagini cu tinerii liberali stând la coadă pentru a-şi depune demisiile.

Acesta a denunțat o „decădere morală absolută în PNL”, dar și meregulile de la votul din Congres prin care Florin Cîțu a preluat conducerea partidului.

Pe lângă această alianță toxică, am văzut o decădere morală absolută în PNL. Am văzut cum respectul și verticalitatea sunt înlocuite de oportunism și servilism. Am asistat oripilați la desfășurarea alegerilor interne din PNL, unde colegii mei au suferit amenințări, umilințe si chiar agresiuni fizice la Congresul PNL, pentru simplul fapt că au avut altă opțiune de vot decât Florin Vasile Cîțu și pentru că și-au dorit ca alegerile în PNL să fie democratice, corecte.

Petruț Gheorghiță:
Un inginer specializat în structura clădirilor cu risc seismic îl contrazice pe Gheorghe Mărmureanu: „Nu există predicție seismică. El interpretează un eșantion statistic”
Recomandări
Un inginer specializat în structura clădirilor cu risc seismic îl contrazice pe Gheorghe Mărmureanu: „Nu există predicție seismică. El interpretează un eșantion statistic”

Demisionarii din TNL Sector 3 urmează să i se alăture fostului lider al PNL, Ludovic Orban, în momentul în care noua formațiune a acestuia va fi gata.

„Este foarte simplu și benefic pentru cariera politică, în acest moment când PNL alături de PSD și dețin o putere colosală, politic și administrativ, să rămâi în partid, mai ales când rămâi cu o întreagă echipa. Dar nu este corect. Nu am intrat politică pentru avantaje, ci ca să încercăm să construim un viitor mai bun. În forma aceasta nu este posibil. Alegem astăzi opoziția față de această coaliție monstruoasă. Cum va fi gata partidul lui Ludovic Orban ne vom alătura lor”, a declarat, pentru hotnews.ro, Petruț Gheorghiță.

Marți, 23 noiembrie, Ludovic Orban, fostul preşedinte al PNL, a demisionat din partid, fiind urmat de 16 senatori şi deputaţi, care recent au părăsit grupurile parlamentare ale PNL. Printre demisionari se află Ionel Dancă, Antonel Tănase, Alexandru Kocsis, dar și foștii miniștri Adrian Oros, Ion Ştefan și Violeta Alexandru.

Pe 26 octombrie, Ludovic Orban a plecat din grupul PNL de la Camera Deputaţilor și a devenit parlamentar neafiliat.

Păreau cuplul perfect, iar divorțul lor a șocat pe toată lumea. Cu cine a fost surprins acum la Roma
GSP.RO
Păreau cuplul perfect, iar divorțul lor a șocat pe toată lumea. Cu cine a fost surprins acum la Roma
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Zgomotul sinistru care s-a auzit în timpul cutremurului din Turcia! Înregistrarea este înfiorătoare, nu mulţi au curaj să o asculte
Playtech.ro
Zgomotul sinistru care s-a auzit în timpul cutremurului din Turcia! Înregistrarea este înfiorătoare, nu mulţi au curaj să o asculte
Tragedia de la cutremurul din 1977. Cântăreața Doina Badea a murit, atunci, împreună cu toată familia. Nu i-a fost niciodată găsit trupul
Viva.ro
Tragedia de la cutremurul din 1977. Cântăreața Doina Badea a murit, atunci, împreună cu toată familia. Nu i-a fost niciodată găsit trupul
Manelistul "Gicuţă din Apărători" şi-a închis iubita în portbagaj şi a incendiat maşina. Tehnologia care i-a salvat viaţa tinerei
Observatornews.ro
Manelistul "Gicuţă din Apărători" şi-a închis iubita în portbagaj şi a incendiat maşina. Tehnologia care i-a salvat viaţa tinerei
FOTO După ce a rămas fără casă, o femeie a luat o decizie radicală. A renunțat la traiul obișnuit și s-a mutat într-un avion
Știrileprotv.ro
FOTO După ce a rămas fără casă, o femeie a luat o decizie radicală. A renunțat la traiul obișnuit și s-a mutat într-un avion
Ce nu ai voie să faci niciodată în caz de cutremur. Sfatul util care îți salvează viața
FANATIK.RO
Ce nu ai voie să faci niciodată în caz de cutremur. Sfatul util care îți salvează viața
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 6 februarie 2023. Leii ar fi bine să nu încerce să forțeze situațiile care nu le convin pentru că nu vor rezolva nimic pe această cale
HOROSCOP
Horoscop 6 februarie 2023. Leii ar fi bine să nu încerce să forțeze situațiile care nu le convin pentru că nu vor rezolva nimic pe această cale
Inovația digitală care vine în ajutorul părinților cu copii de peste 10 ani
PUBLICITATE
Inovația digitală care vine în ajutorul părinților cu copii de peste 10 ani